Tichetele de creşă, obligatorii pentru toată lumea, dar acordate după buget

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tichetele de creşă, obligatorii pentru toată lumea, dar acordate după buget

Social 16 Octombrie 2006 / 00:00 760 accesări

Prin modificarea condiţiilor de acordare a tichetelor cadou şi a celor de creşă, salariaţii care au copii de pînă la trei ani vor primi din această toamnă, pentru fiecare minor în parte, la cerere, bonuri valorice lunare de trei milioane de lei vechi. Potrivit legii 193/2006, pot acorda tichete atît societăţile comerciale, regiile autonome, companiile naţionale, dar şi instituţiile din sectorul bugetar, însă doar unuia dintre părinţi, tutorelui sau celui căruia i s-au încredinţat copiii spre creştere, în baza livretului de familie. Deşi bonurile valorice vor putea fi folosite numai la plata serviciilor sociale asigurate de creşe, pentru cele mai multe familii cu posibilităţi financiare reduse reprezentînd o sursă importantă în vederea creşterii celor mici, reprezentanţii Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) apreciază că pentru a se număra printre beneficiari, constănţenii sînt obligaţi să întocmească dosare stufoase. "Valoarea tichetelor de creşă se cumulează cu alocaţia de stat pentru copii şi stimulentul lunar, se distribuite salariaţilor lunar de către angajator, iar sumele aferente nu sînt impozabile. Totuşi, beneficiarii sînt obligaţi să prezinte dosare care vor cuprinde acte doveditoare eliberate de creşă, diverse instituţii şcolare, declaraţii pe proprie răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de aceste bonuri, concediu sau indemnizaţie", a declarat directorul executiv al DMSSF Constanţa, Daniela Dragomir.

Astfel, teoretic, orice părinte care îndeplineşte condiţiile necesare are toate şansele să primească bonurile valorice cuvenite, însă practic lucrurile nu stau deloc aşa. Pe lîngă faptul că exclude din start copiii care au fost daţi în plasament la asistentul maternal profesionist şi a celor pentru care s-a dispus măsura plasamentului de urgenţă, legea prevede că tichetele se acordă doar în limita bugetetelor societăţilor emitente. "Este posibil să asistăm la situaţii în care anumite societăţi vor acorda aceste bonuri salariaţilor pentru că au prevăzut cheltuieli suplimentare la buget, în vreme ce alte unităţi vor invoca imposibilitatea respectării legii tocmai din cauza lipsei fondurilor. Cu toate că în aceste situaţii putem vorbi oarecum de discriminări între beneficiari, noi avem abilităţi doar în controlarea modului în care angajatorii acordă aceste tichete", a completat Daniela Dragomir. Pe de altă parte, comercializarea tichetelor de către salariaţi şi unităţile educaţionale se sancţionează cu amenzi de la trei la zece milioane de lei vechi.



Ştiri recomandate

12