Tir cu sute de butelii, în flăcări! Mihăilești, aproape de o nouă tragedie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tir cu sute de butelii, în flăcări! Mihăilești, aproape de o nouă tragedie!

Eveniment 10 Iunie 2016 / 10:46 1807 accesări

Panică la Mihăilești! Autoritățile au intrat vineri dimineață în stare de alertă după ce un tir încărcat cu 800 de butelii a luat foc pe Drumul Național 2, în zona localității Mihăilești. Mai multe butelii au explodat imediat după izbucnirea incendiului. Pompierii au intervenit la fața locului și au format un perimetru de siguranță, de jumătate de kilometru, în care civilii nu au avut voie să pătrundă. Nimeni nu își mai asumă riscuri după dezastrul din 2004, atunci când la Mihăilești a explodat un tir care transporta azotat de amoniu. Din fericire, de această dată nu au fost victime, însă acțiunea salvatorilor a fost una extrem de periculoasă! „Întrucât pericolul era extrem de mare, iar buteliile explodau, pompierii au intervenit de la distanță, cu tunurile din dotare”, a declarat George Crețu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.

PoIițiștii de la Rutieră au blocat traficul în zona de mare risc. Cauzele exacte ale producerii incendiului vor fi stabilite de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care au preluat cazul. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

MIHĂILEȘTI, O ZONĂ LOVITĂ DE BLESTEM!

Pe 24 mai 2004, o explozie s-a produs la încărcătura unui tir care transporta în condiţii nesigure 20 de tone de azotat de amoniu. 18 oameni au murit atunci în tragedia de la Mihăilești. Nu cu mult timp în urmă ne întrebam dacă în România se poate produce un „Mihăilești 2". Reamintim faptul că, în acest an, un deținut de la Penitenciarul Poarta Albă s-a autodenunțat în fața procurorilor constănțeni. Acesta le-a spus anchetatorilor că în 2001 avea mai multe laboratoare clandestine în care făcea droguri. Pentru amfetamină utiliza cantități impresionante de sodiu metalic. În urmă cu 15 ani, acesta a ascuns în curtea din locuința sa din Chitila 350 de kilograme de sodiu metalic într-un butoi. Substanța este extrem de periculoasă. Specialiștii în chimie susțin că doar câteva picături pot produce o explozie puternică. Deținutul spune că a anunțat autoritățile despre faptul că pe proprietatea sa se află 350 de kilograme de sodiu metalic. O firmă specializată a fost trimisă acolo pentru a recupera întreaga încărcătură, însă, după ridicare, aceeași firmă a făcut substanța să dispară.

Citește și:

Ne pregătim pentru o explozie „Mihăilești 2“?

Taguri articol


12