Toader aruncă pachetul de legi pe Justiție în brațele Parlamentului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Toader aruncă pachetul de legi pe Justiție în brațele Parlamentului

Politică 19 Octombrie 2017 / 16:20 852 accesări
Tudorel Toader: „Nu voi mai cere Comisiei de la Veneţia un punct de vedere pe numirea procurorilor-şefi. Să ceară Parlamentul“

Tudorel Toader: „Nu voi mai cere Comisiei de la Veneţia un punct de vedere pe numirea procurorilor-şefi. Să ceară Parlamentul“

Eliminarea președintelui României din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a procurorului general al României, măsură trecută în pachetul de legi pe Justiție, a stârnit mânia mai multor personaje care flutură steagul „statului de drept“. Pentru a vedea dacă procedează corect, inițiatorul pachetului de legi, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, în urmă cu ceva timp, că va cere aviz de la Comisia de la Veneția. Între timp, în condițiile în care actuala coaliție de guvernare este tot mai decisă să își asume acest proiect, ministrul Justiţiei a anunţat joi, la Parlament, că nu va mai trimite el solicitarea către Comisia de la Veneţia pentru un aviz referitor la modalitatea de numire a procurorilor-şefi, spunând că, din moment ce coaliţia a decis ca proiectul de modificare a legilor Justiţiei să fie preluat ca iniţiativă parlamentară, atributul sesizării Comisiei revine Parlamentului. „Nu te duci la Comisia de la Veneţia cu forme intermediare ale proiectului de lege. Eu am proiectul de lege finalizat şi aştept să îl prezint în Parlament. În momentul în care Comisia din Parlament îşi însuşeşte proiectul de lege, preia şi solicitarea de aviz de la Comisie (de la Veneţia, n.r.)”, a declarat Tudorel Toader.



12