Tone de cocaină descoperite în Constanța. Drogurile erau ascunse în butoaie cu fructe congelate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tone de cocaină descoperite în Constanța. Drogurile erau ascunse în butoaie cu fructe congelate

Eveniment 24 Septembrie 2024 / 17:37 695 accesări

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit cocaină în 16 tone de pulpă de fructe congelată, marfă care provenea din Ecuadoar şi urma să ajungă în Olanda. Containerul a fost descărcat în Portul Constanţa, iar traseul acestuia a fost supravegheat apoi de poliţişti şi procurori.

"În prima jumătate a lunii august 2024, la nivelul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, a fost inițiată operațiunea cu nume de cod „EXOTIC”, ce a condus la o captură record de cocaină în Portul Constanța. Aceasta este rezultatul unui efort susținut și al cooperării interinstituționale exemplare dintre D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, D.I.I.I.C.O.T., B.C.C.O. Constanța-S.C.C.O. Porturi Maritime, I.G.P.F. și Autoritatea Vamală Română", precizează un comunicat al Poliției Române.

Scenariul operațiunii este unul inedit și scoate în relief complexitatea organizării grupărilor de criminalitate organizată și modalitățile inovative identificate, pentru a-și atinge scopul.

La data de 18 septembrie 2024, un container, ce a fost importat din Ecuador, de către o societate comercială din România, a fost descărcat într-un terminal din Portul Constanța și, după relaționarea cu procurorii D.I.I.C.O.T., a fost sesizată structura Serviciului Teritorial Constanța și au continuat activitățile investigative.

În continuare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., polițiștii D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Constanța-S.C.C.O. Porturi Maritime și D.O.S. au efectuat activități specifice de investigare, pentru strângerea probatoriului necesar în cauză.

Activitățile de strângere a probatoriului au fost deosebit de complexe și au necesitat resurse însemnate, umane, de timp și sacrificiu personal din partea celor implicați în investigație.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificați cu rapiditate doi cetățeni români, de 33 și 36 de ani, cercetați pentru implicare în activitatea infracțională.

La data de 18 septembrie 2024, după realizarea formalităților vamale, containerul a fost transportat în municipiul Aiud, iar 71 de butoaie conținând pulpă de fructe congelate au fost transbordate într-un autocamion frigorific.

Transbordarea s-a efectuat din containerul maritim suspect care conținea 75 de butoaie din metal, iar cantitatea netă a unui butoi era de aproximativ 200 kg. Transportul conținea pulpă de fructe ce trebuia folosită în industria alimentară.

Toată activitatea a fost monitorizată atent de echipele D.O.S., D.C.C.O. - Serviciul Antidrog și S.C.C.O. Porturi Maritime.
În urma activităților desfășurate, a reieșit faptul că transportul avea ca destinație Olanda, unde ar fi trebuit să ajungă la data de 25 septembrie 2024.
La data de 23 septembrie 2024, autocamionul care a transportat cantitatea de pulpă de fructe congelată a sosit în Punctul de trecere a frontierei Nădlac 1, unde, cu sprijinul Poliției de Frontieră, a fost oprit.

Ulterior, polițiștii D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Constanța – S.C.C.O.P.M., B.C.C.O. Timișoara și S.C.C.O. Arad, împreună cu echipe mobile din cadrul Autorității Vamale Române și polițiști de frontieră, au desfășurat activități pentru controlul fizic total al bunurilor transportate, cu bănuiala rezonabilă că în interiorul produselor congelate ar fi disimulată o cantitate importantă de cocaină.

În urma efectuării controlului autocamionului, în butoaiele care conțineau aproximativ 15 tone de pulpă de fructe, a fost descoperită cocaină.

Ulterior capturii de droguri, echipe ale D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Alba Iulia și S.C.C.O. Porturi Maritime, împreună cu echipe ale Direcției Operațiuni Speciale și cu sprijinul Jandarmeriei Române, au intervenit pentru prinderea membrilor grupării și pentru efectuarea a trei percheziții domiciliare.

Membrii grupării ar fi amenajat și un depozit în municipiul Aiud, pentru a depozita o parte din transportul suspect. La acea locație, au fost descoperite 4 butoaie din metal și 88 de cutii ce conțineau fructe congelate (aproximativ 880 kg.).

Trei persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.-S.T. Constanța, în vederea audierii și luării de măsuri legale.

Față de doi bărbați, procurorii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă a celor 2.

Reușita operațiunii a fost rezultatul unui efort comun bazat pe expertiza structurilor implicate, anduranță, profesionalism și deschidere spre inovație și înțelegerea în profunzime a modurilor de operare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța-Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.



Ştiri recomandate

12