Tot ce trebuie să știi despre meditațiile pentru admiterea la UMC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cursuri de Algebră și Analiză matematică

Tot ce trebuie să știi despre meditațiile pentru admiterea la UMC

Eveniment 20 Martie 2015 / 00:00 626 accesări

Universitatea Maritimă Constanța (UMC) a gândit un program de pregătire matematică dedicat viitorilor candidați la statutul de student. Elevii claselor a XII-a interesați de o carieră în domeniul naval, dar care sunt îngrijorați de examenul de admitere care le testează cunoștințele de Algebră și Analiză matematică pot participa la cursurile de pregătire organizate de cadrele didactice de la UMC. Deși inițial instituția de învățământ a anunțat că programul de cursuri va debuta pe 16 martie, prorectorul pentru activitatea academică din cadrul UMC, prof. dr. Eliodor Constantinescu, a precizat că programul va începe de luni, 23 martie, urmând să se finalizeze la sfârșitul lunii mai. ”Cursurile vor fi programate de 2 - 3 ori pe săptămână, în a doua parte a zilei. Am organizat programul pe două direcții: în primele zece ședințe lucrăm exerciții de Algebră, iar în următoarele zece trecem la Analiză matematică”, a explicat prof. Constantinescu. Până acum, s-au înscris la cursurile de pregătire organizate de UMC zece studenți, însă, din experiența anilor trecuți, prorectorul este convins că pe parcurs se vor alătura și alți tineri interesați. ”Cei mai mulți vin la pregătire în partea a doua a cursurilor, când ajungem la partea cea mai dificilă. Niciodată nu am avut mai mult de 30 de elevi interesați de această pregătire”, a precizat prorectorul. Costul modulului complet, care cuprinde 20 de ședințe, este de 500 de lei. ”Dacă devin studenți la fără taxă, înseamnă că programul și-a atins menirea, iar dacă vor intra totuși la cu taxă, acești bani vor fi incluși în taxa de școlarizare pentru anul universitar și practic elevii vor fi făcut pregătirea gratuit”, a precizat prorectorul.

Taguri articol


12