Totul pentru fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi provine dintr-o familie înstărită, fotbalistul Bogdan Apostu s-a realizat financiar "pe propriile picioare"

Totul pentru fotbal

Sport 31 Mai 2006 / 00:00 2679 accesări

Bogdan Apostu, actualul atacant al formaţiei FC Farul Constanţa, se poate lăuda cu o situaţie financiară peste nivelul multor jucători din prima ligă. Jucătorul în vîrstă de 24 de ani provine dintr-o familie înstărită, dar a preferat să-şi croiască drumul prin viaţă pe terenul de fotbal. “Nu i-am întrebat niciodată pe părinţii mei cîţi bani au, dar aş fi putut trăi bine fără să fac fotbal. A fost alegerea şi ambiţia mea să reuşesc pe cont propriu. Părinţii m-au ajutat financiar la început, iar acum mă sprijină moral. Oricum, nu banii reprezintă cel mai important lucru în viaţă“, a mărturisit Apostu. Aventura cu fotbalul a început cu o întîmplare hazlie, jucătorul fiind direcţionat de părinţi către înot. “Iubeam deja fotbalul şi am fugit de la antrenamentele de la înot fără ca părinţii mei să ştie. Îmi amintesc că după fiecare antrenament îmi udam hainele ca să nu ştie că nu am fost la bazin. Au aflat doar peste un an şi au înţeles că asta îmi doream“, a povestit Bogdan.

La vîrsta majoratului, atacantul a devenit titular în Divizia A, făcînd cuplu în ofensivă la Oţelul Galaţi cu Mihai Guriţă, actualul coechipier de la FC Farul. Din păcate, o gravă accidentare, ruptură de ligamente, l-a ţinut pe tuşă mai mult de un sezon. Şi-a început urcuşul din liga secundă şi după un campionat excelent pentru UTA a intrat din nou în vizorul echipelor din primul eşalon. În vara anului trecut a fost dorit insistent de Rapid Bucureşti, dar a optat în cele din urmă pentru Farul, marcînd trei goluri în acest retur.

Privit cu alţi ochi din cauza banilor

Tatăl lui Apostu este director general la cea mai mare firmă de construcţii din vestul ţării, iar mama sa se ocupă de pensiunea-restaurant din centrul oraşului Hunedoara, aflată în proprietatea familiei. Deşi familia sa are un cont îndestulător în bancă, Bogdan nu a apelat la acest buget. Şi-a cumpărat limuzina Audi A6, în valoare de 50.000 de euro, şi apartamentul din Sinaia din banii cîştigaţi din fotbal. A mai avut o maşină, un Volkswagen Passat, pe care a vîndut-o, cu gîndul de a-şi achiziţiona în curînd o maşină de teren. “Am muncit de două ori mai mult decît alţii pentru a demonstra că merit să joc în Divizia A, pentru că lumea mă privea cu alţi ochi din cauza banilor. Nu m-am dat niciodată însă la o parte şi voi încerca să fiu mereu aşa“, a explicat Bogdan. Cu buzunarele pline, atacantul nu a avut noroc pe plan sentimental, rămînînd singur după o poveste de dragoste care a durat patru ani.



12