Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Social 23 Aprilie 2018 / 08:00 2193 accesări

Pe 23 aprilie se serbează Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință. Este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbătorit la dată fixă în fiecare an - 23 aprilie.

Sărbătoarea este cunoscută sub numele de San-George.

Tradiția populară spune că, în ajunul zilei de Sf. Gheorghe, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în noaptea de 22 spre 23, într-o cofa plină cu apă.

În dimineața zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa, pe furiș, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

De asemenea, în această zi fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semanat cu un an înainte, ele credeau ca vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp, scrie creștin ortodox.ro. La mulți ani, tuturor sărbătoriților!



12