Transportatorii scot cheile din contact

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Protest general - joi, 11 octombrie

Transportatorii scot cheile din contact

Economie 09 Octombrie 2018 / 16:18 2874 accesări

Joi, 11 octombrie, aproape 900.000 de români nu vor mai putea circula cu autocarul, între și în județele țării

Joi, 11 octombrie, aproape 900.000 de români nu vor mai putea circula cu autocarul, între și în județele țării

Președintele FORT, Augustin Hagiu: „Vom sta cu topoarele și pistoalele ca să ne păzim traseele, pentru a lua bruma de pasageri care-a mai rămas“

Președintele FORT, Augustin Hagiu: „Vom sta cu topoarele și pistoalele ca să ne păzim traseele, pentru a lua bruma de pasageri care-a mai rămas“

Transportatorii de persoane vor înceta efectuarea curselor regulate inter-și-intrajudeţene, începând de joi, 11 octombrie (de la 12:00), dacă proiectul de ordin al ministrului Transporturilor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere nu va fi retras, a anunţat, marţi, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu - „Vom scoate cheile din contact și nu vom mai face curse. Cred că la acest demers se vor ralia toţi patronii de firme. Decizia noastră va afecta între 800.000 și 900.000 de persoane“. În opinia preşedintelui FORT, ordinul de la Transporturi este o bombă atomică pentru piaţa de transport din România, care produce haos - „Nu se va mai înţelege nimeni cu nimeni, pasagerul nu va şti în ce microbuz sau autobuz să se urce. Liberalizarea este un proces care trebuie să aibă la bază o perioadă-tampon, de pregătire a pieţei de transport. Nu putem veni ACUM să anunţăm în 2019 liberalizare; asta înseamnă fie că avem un interes material direct, fie că efectiv suntem inconştienţi“. Hagiu consideră că se va ajunge la canibalizarea pieţei de transport interjudețean de persoane - „Va fi ca la început, în anii '90. Operatorii vor sta cu topoarele şi cu pistoalele să-şi păzească traseele, pentru a lua bruma de pasageri care a mai rămas în România. Probabil ministrul de resort nu ştie că în 2018, faţă de 2017, încă 40.000 de oameni (forţă de muncă activă) au ieșit din fluxurile noastre de pasageri, pentru că au migrat în afara ţării. Pentru cei rămași, azi sunt, cât de cât, niște reguli, un program al transporturilor afișat pe site-ul Autorității Rutiere Române. Te uiți, vezi la cât ai autobuz, mergi la autogară, știi cu ce transportator pleci. Când vom avea 30 de operatori pe aceeași cursă, la aceeași oră, ce vom face? Să ne explice Ministerul Transporturilor de ce nu pleacă șase locomotive din gară, în același timp, pe aceeași linie. Pentru că este absolut nefiresc!“. La rândul său, preşedintele federației de profil COTAR, Vasile Ştefănescu, a spus că e necesară retragerea proiectului MT - „Dacă domnul ministru şi-a pus în cap să facă o liberalizare, nu avem nimic împotrivă, dar nu poţi să o faci peste noapte. Până şi pachetul de mobilitate al Uniunii Europene, despre care se discută şi care, cel mai probabil, va fi aprobat peste un an, doi, trei, patru. Eu propun să oprim de tot transportul de persoane. Nu putem lăsa ca pirateria să conducă afacerile legalizate“. De cealaltă parte, ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat, marți, că exclusivitatea în piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua - „Oricine, oricând, trebuie să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri, interjudeţean“.



12