Transportul portuar maritim a scăzut în trimestrul I cu 3,1%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transportul portuar maritim a scăzut în trimestrul I cu 3,1%

Economie 21 Iunie 2021 / 15:55 1199 accesări

Transportul portuar maritim a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs o scădere cu 3,1% faţă de trimestrul I din 2020, volumul mărfurilor descărcate crescând cu 0,5%, în timp ce volumul de mărfuri încărcate s-a diminuat cu 6,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Scăderea cu 3,1% a volumului total este cauzată de diminuările înregistrate de transportul naţional cu 21,4% şi de transportul de tranzit cu 14,4%; transportul internaţional pe căi navigabile interioare a marcat creştere cu 22,0%.

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 11,79 milioane de tone, iar transportul maritim de containere a însumat 153.000 TEU (echivalent douăzeci de picioare), în cursul trimestrului I 2021.

În aceeaşi perioadă, pe căi navigabile interioare au fost transportate 7,253 milioane de tone mărfuri şi 80 TEU şi, respectiv, 3,65 miliarde tone - kilometri (tona - kilometru: unitate de măsură pentru transportul unei tone de mărfuri pe o navă pe distanţa de un kilometru) şi 67.000 TEU - kilometri.

În trimestrul I 2021, raportat la trimestrul I 2020, activitatea din porturile care permit operarea navelor maritime a marcat scăderi pentru majoritatea porturilor. Porturile în care au fost înregistrate cele mai mari volume de mărfuri în decursul perioadei cercetate sunt: Constanţa, cu o pondere de 94,7% în total, şi Galaţi, cu 4,0%.

În cursul trimestrului I 2021, a fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, cu o pondere de 57,3% în totalul mărfurilor încărcate şi descărcate. Acelaşi tip de încărcătură a dominat încărcările de mărfuri (74,2%), pentru descărcări cea mai însemnată pondere fiind înregistrată de tipul de încărcătură vrac lichid (41,6%).

În trimestrul I 2021, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Rusia (2,586 milioane de tone) şi Turcia (2 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, cele mai mari cantităţi de mărfuri transportate au fost înregistrate în parteneriat cu Spania (643.000 de tone) şi Grecia (389.000 de tone).

La nivelul trimestrului I 2021, au fost încărcate volume mai însemnate din tipul de mărfuri - conform clasificării NST 2007: produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 64,3%. În ceea ce priveşte mărfurile descărcate, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de tipul de mărfuri cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale - cu 39,8%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în trimestrul I 2021 au fost din tipul de încărcătură vrac solid (75,3%), pentru descărcări predominând tipul de încărcătură vrac lichid - în proporţie de 43,6%. Referitor la tipul de mărfuri NST 2007, în portul Constanţa au fost încărcate cu preponderenţă produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 65,6%, pentru mărfurile descărcate ponderea fiind deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale (41,0%).



Ştiri recomandate

12