Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, miercuri 15 noiembrie 2023, reținerea a 3 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
S-a reținut că, în perioada mai-octombrie 2023, patru inculpați au comercializat, în mod repetat,droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori din municipiul Constanța,pentru sume cuprinse între 400 și 1000 lei.
Totodată, în sarcina unuia dintre ei, s-a reținut și faptul că a deținut în vederea comercializării, aproximativ 15 grame substanță psihoactivă (2-MMC), cantitate descoperită și ridicată pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate a transmis DIICOT într-un comunicat.
Interacțiunea cu clienții se realiza față în față, stradal, după ce detaliile cantitatea și prețul erau stabilite prin intermediul unei serviciu de mesagerie al unei platforme de socializare.
În cursul zilei de 16.11.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți și arestarea preventivă în lipsă, a unui inculpat, care se sustrage urmăririi penale.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis propunerile formulate.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.