Trei soluţii simple pentru a reduce consumul de zahăr

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei soluţii simple pentru a reduce consumul de zahăr

Sănătate 01 Ianuarie 2006 / 00:00 2800 accesări

Zahărul este un aliment nociv şi consumat în cantităţi mari determină creşterea riscului de obezitate şi favorizează apariţia unor boli grave, de la afecţiuni metabolice, până la cancer. Potrivit nutriţioniştilor, cea mai bună soluţie este să -l elimini din alimentaţie, inclusiv pe cel ascuns în alimente comune. Pentru asta aveţi nevoie de soluţii. Ei bine, trebuie să aveţi grijă, căci mai mult de jumătate din zahărul consumat zilnic provine din sosuri, combinaţii de condimente, biscuiţi sau pâine. Mare atenţia şi la iaurturi sau unele produse derivate căci şi ele conţin zahăr. Toate aceste zaharuri ascunse sunt considerate cele mai periculoase deoarece condiţionează gustul, dau dependenţă şi pot duce la creşterea consumului lor în mod inconştient. Soluţia este să compari etichetele şi să alegi acele mărci care conţin cele mai puţine grame de zahăr per porţie. O bună cale este să alegi sosurile picante în locul celor dulci, produsele natur, în locul celor preparate. Nutriţioniştii spun că este important să mănânci bine şi sănătos dimineaţa. Aparent nu are nici o legătură cu excluderea zaharului din alimentaţie, dar nutriţioniştii spun că un mic dejun sănătos şi bogat menţine glicemia la un nivel optim mai multe ore, iar omul nu mai simte nevoia de a mânca ceva între masa de dimineaţă şi masa de prânz. Potrivit specialiştiilor, puteţi reduce consumul de zahăr dacă veţi mânca un mic dejun bogat în fibre şi proteine (ouă sau omletă, pâine din cereale integrale, iaurt grecesc simplu şi fructe). De asemenea, mişcarea în aer liber reduce necesarul de zahăr şi implicit scade consumul de zahăr. Mişcarea reduce nivelul glicemiei din sânge şi susţine metabolizarea corectă a glucozei. Practic o simplă plimbare de 10 minute poate anula nevoia imperioasă de a mânca ceva dulce.



Ştiri recomandate

12