Tribunalul militar de la Guantanamo își reia audierile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul a 5 suspecți în atentatele de la 11 septembrie 2001

Tribunalul militar de la Guantanamo își reia audierile

Externe 25 Ianuarie 2017 / 10:30 555 accesări

Cei cinci acuzați în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, printre care Khaled Sheikh Mohammed, considerat a fi creierul atacurilor respective, urmează să compară în fața completului de judecată miercuri, pentru o nouă serie de audieri la baza militară de la Guantanamo (Cuba), în cadrul pregătirii procesului lor judiciar, transmite AFP. Procedura suscită un interes sporit odată cu recenta preluare a mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump, care a afirmat că nu ar ezita să trimită noi prizonieri în centrul de detenție instalat într-o bază militară din insula Cuba.

Totuși, în acest stadiu pare imposibil de prevăzut o dată a procesului 'Celor 5 de la 11 septembrie', care este una dintre procedurile cele mai complexe din istoria justiției americane. Acuzații riscă pedeapsa cu moartea.

''Suntem mai deciși ca oricând să prezentăm aceste persoane în fața justiției și vom face acest lucru, indiferent de cât timp ne va lua'', a declarat marți generalul Mark Martins, procuror principal în această afacere.

În opinia sa, selecția juraților ar putea începe până în martie 2018, însă de partea apărării anul 2020 este considerat un calendar mai realist. Cei cinci, care sunt deținuți începând din 2002, au fost inculpați în urmă cu nouă ani; procedura avansează însă extrem de lent.

Judecătorul militar James Pohl va anunța miercuri dacă audierile pot avea loc în absența lui Cheryl Bormann, avocata principală a cetățeanului yemenit Walid Ben Attash.

La baza militară de la Guantanamo încă se află 41 de deținuți. Fostul președinte american Barack Obama nu ''a reușit să închidă tabăra de prizonieri așa cum promisese, mulțumindu-se să reducă numărul deținuților'', în contextul în care aici se aflau 242 de persoane la momentul venirii sale la Casa Albă, în 2009.

Printre acuzații pentru atentatele de la 11 septembrie 2001 se mai află yemenitul Ramzi Ben al-Shaba și nepotul lui Khaled Sheikh Mohammed, Ammar al-Balushi, cunoscut și drept Ali Abdul Aziz-Ali, de origine pakistaneză.



12