Tricolorii sunt în formulă completă la Mogoşoaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Nations League

Tricolorii sunt în formulă completă la Mogoşoaia

Sport 03 Septembrie 2018 / 21:37 516 accesări
Tricolorii au început pregătirea dublei cu Muntenegru şi Serbia (sursa foto: www.frf.ro)

Tricolorii au început pregătirea dublei cu Muntenegru şi Serbia (sursa foto: www.frf.ro)

Selecţionerul Cosmin Contra a condus luni, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, prima şedinţă de pregătire având sub comanda sa întreg lotul convocat în vederea primelor două partide din UEFA Nations League, a anunţat site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. România va înfrunta Muntenegru (vineri, 7 septembrie, de la ora 21.45, stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, fără spectatori) și Serbia (luni, 10 septembrie, de la ora 21.45, stadionul „Partizan” din Belgrad).

Cosmin Contra a analizat viitorii adversari într-un interviu realizat cu întrebări primite de la fani: „Muntenegru este o echipă foarte bine organizată, cu jucători masivi, periculoși la faze fixe. Serbia are mulți jucători talentați, cu calități individuale. Este un grup puternic, cu jucători plini de încredere, fiind prezenți la Mondial”.

Lotul de 25 de jucători pentru meciurile cu Muntenegru şi Serbia este următorul - portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niță (Sparta Praga); fundași: Romario Benzar şi Mihai Bălașa (ambii de la FCSB), Cristian Manea (CFR Cluj), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Alin Toșca (PAOK Salonic), Nicușor Bancu (U. Craiova); mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Mihai Pintilii (FCSB), Tudor Băluță (FC Viitorul), Adrian Stoian (Crotone), Paul Anton (Krylia Sovetov), Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu (ambii de la Sparta Praga), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar), Eric Bicfalvi (FC Ural), Constantin Budescu (Al-Shabab), Alexandru Maxim (Mainz), Alexandru Mitriță (U. Craiova); Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets Razgrad), George Țucudean (CFR Cluj,), Denis Drăguș (FC Viitorul).

Programul Grupei a 4-a, seria C, din UEFA Nations League:

7 septembrie, ora 21.45: România - Muntenegru, Lituania - Serbia.

10 septembrie, ora 21.45: Serbia - România, Muntenegru - Lituania.

11 octombrie, ora 21.45: Lituania - România, Muntenegru - Serbia.

14 octombrie: România - Serbia (ora 16.00), Lituania - Muntenegru (ora 21.45).

17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16.00), România - Lituania (ora 21.45).

20 noiembrie, ora 21.45: Serbia - Lituania, Muntenegru - România.



12