Trump apără decizia fostului său consilier Michael Flynn de a încerca să obțină imunitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trump apără decizia fostului său consilier Michael Flynn de a încerca să obțină imunitate

31 Martie 2017 / 15:15 479 accesări

Președintele american Donald Trump a apărat vineri propunerea fostului său consilier pe probleme de securitate Michael Flynn de a depune mărturie în cadrul anchetelor din Congres privind potențialele legături cu Rusia ale echipei de campanie a miliardarului, atât timp cât nu este inculpat, relatează Reuters.

"Mike Flynn ar trebui să încerce să obțină imunitate, pentru că asta este o vânătoare de vrăjitoare (scuză pentru pierderea majoră din alegeri) de proporții istorice din partea media și a democraților", a scris Donald Trump într-o postare pe contul său de Twitter.

Michael Flynn a propus FBI și congresmenilor care anchetează legăturile unor apropiați ai președintelui american cu Rusia să fie audiat în schimbul imunității, a informat joi seară Wall Street Journal, citat de AFP.

Această ofertă, prezentată prin intermediul avocatului său poliției federale americane, precum și celor două comisii de anchetă din Camera Reprezentanților și Senat, nu a fost deocamdată acceptată, a precizat cotidianul american pe site-ul său, citând responsabili din cadrul anchete, rămași sub protecția anonimatului

"Nu știm dacă Michael Flynn a propus să vorbească despre aspecte specifice din perioada în care a lucrat pentru Donald Trump, dar faptul că el caută imunitatea sugerează că Flynn simte că ar putea să se confrunte cu probleme judiciare după scurta sa trecere prin postul de consilier pe probleme de securitate națională", a explicat cotidianul, citând un responsabil.

Avocatul lui Michael Flynn, Robert Kelner, nu a dorit să facă niciun comentariu pentru Wall Street Journal.

Fost director al serviciului de informații militare demis de Barack Obama, apoi recrutat de Donald Trump, Michael Flynn a fost numit în funcția de consilier pe probleme de securitate națională în noiembrie, după ce a fost un colaborator apropiat al omului de afaceri republican în timpul campaniei.

El a fost constrâns să demisioneze la 13 februarie, după dezvăluirea unor contacte repetate cu ambasadorul rus în Statele Unite, chiar în momentul în care administrația Obama impunea sancțiuni Moscovei.

Anchete ale Congresului și ale FBI încearcă să stabilească implicarea Rusiei în campania prezidențială din 2016, în special eventuale înțelegeri secrete între anturajul lui Donald Trump și responsabili ruși, lucru dezmințit de președintele american.

Taguri articol


12