Trump: Vrem o Europă puternică! Să ajutăm Europa, dar în mod corect

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Macron s-a întâlnit cu preşedintele SUA la Palatul Elysee

Trump: Vrem o Europă puternică! Să ajutăm Europa, dar în mod corect

Externe 10 Noiembrie 2018 / 19:43 1447 accesări

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit, sâmbătă, pe omologul său american Donald Trump, la Palatul Elysee. Cei doi au convenit că Europa trebuie să contribuie mai mult pentru apărare, relatează Reuters şi Le Figaro, potrivit News.ro.

Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său. La rândul său, Trump a spus că şi el îl consideră pe Macron un prieten foarte bun, cu care are multe în comun. “Vrem o Europă puternică. Este foarte important pentru noi. Vrem să ajutăm Europa, dar în mod corect. În acest moment împărţirea poverii a fost în mare parte asupra SUA”, a mai afirmat Trump.

Macron a spus că împărtăşeşte sentimentele lui Donald Trump, precizând că ar vrea ca Europa să suporte o mai mare parte a apărării în cadrul NATO.

Donald Trump ar fi trebuit să viziteze sâmbătă un cimitir american din Bois Belleau, din nordul Franţei. Vizita a fost însă anulată din cauza vremii nefavorabile.

Trump se află în Franţa cu ocazia comemorărilor centenarului sfârşitului Primului Război Mondial.

Taguri articol


12