Trupa FIRMA, la Constanța - sound deosebit, pasiune pentru poezie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trupa FIRMA, la Constanța - sound deosebit, pasiune pentru poezie

Divertisment 05 Februarie 2020 / 21:09 4376 accesări

Vineri seară, orice iubitor de muzică bună, de poezie și, bineînțeles, toate fanele lui #DanielRocca, trebuie să fie prezente la #DoorsClub #Constanta!!!

Trupa FiRMA, una dintre cele mai importante trupe de rock alternativ românesc, s-a remarcat prin piese cu un sound deosebit, clipuri mai mult decât interesante, numeroase premii și participări la festivaluri în țară și în străinătate, dar și prin modestie și bun simț. Componenții trupei poartă un respect deosebit față de alți muzicieni din România și, în egală măsură, față de poeți.

Pasiunea lor pentru Poezie și creatorii acesteia are punctul culminant în anul 2018, odată cu apariția albumului Poezii alese, vol. I.

Ideea acestui proiect discografic a apărut cu mult înainte de apariția single-ului „Dulce Românie” (pe versuri de Mihai Eminescu), pe care trupa FiRMA l-a lansat în anul 2017, pe 1 decembrie.

Daniel „Rocca” Stoicea – voce, chitară, pian, Sorin Erhan – bass, Adrian Coman – chitară electrică, Alexandru Gavril – chitară electrică și Constantin „Bărbuță” Bărbăşelu – tobe și-au droit o dimensiune estetică, un coté literar în muzica lor. A urmat o serie de întâlniri cu unii dintre poeți (Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu) și Daniel Rocca (compozitorul FiRMA), după care trupa „a trecut la treabă”. Trebuie menționat un aspect esențial. Spațiul exprimării artistice aparține în totalitate trupei FiRMA. Ea este cea care și-a ales poeziile și, bineînțeles, tot ea este autoarea muzicii. Radio România, prin Editura Casa Radio, a furnizat materialele audio necesare (înregistrări cu vocile poeților George Bacovia, Ana Blandiana, Nina Cassian, Leonid Dimov) și a creat un „spațiu al încrederii”, pentru ca trupa FiRMA să se dezvolte artistic la capacitatea ei maximă.

Albumul „Poezii alese, vol. 1” include nouă acte sonore realizate pe versurile unor poeți clasici și contemporani (o dorință comună atât a trupei FiRMA, cât și a Editurii Casa Radio), pentru a da un semnal de întoarcere a muzicii și muzicienilor către poezia românească.

„Poezii alese” reprezintă nouă alegeri marca FiRMA, nouă compoziții orginale, nouă pledoarii pentru un alt fel de muzică – conform lui Cristian Marica.

Vineri, 7 februarie la Doors Club Constanța – vom avea parte de un eveniment cu adevărat special. Trupa Firma urca pe scena clubului pentru un concert ce trasează o direcție nouă a trupei, anunțand astfel lansarea iminentă a albumului “Deșteptarea Primăverii”.

Firma - trupă de rock alternativ, practică un fusion de rock, trip hop și blues, cu influențe din jazz și funk. Este considerată un pioner al rockului alternativ din România.

Va reamintesc că după nominalizările la MTV European Music Awards 2004, la categoria ”Best Romanian Act” din 2004 și MTV Romanian Music Awards pentru ”Best Rock Band” din 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională.

În octombrie 2014, Firma lansează Descântece (vol I). În 2017, apare volumul II Descântece, iar în 2018 - Poezii alese, vol.I

Concertul de la Doors Club, de vineri, 7 februarie 2020, trasează o direcție nouă a trupei, ce anunță lansarea iminentă a albumului “Deșteptarea Primăverii”.

Îl asteptăm cu nerăbdare! Și pe voi, în număr cât mai mare!

Biletele s-au pus în vânzare la sediul Clubului Doors. Info: 0763 661 622.

Trupa FiRMA revine la Constanța! Iconic pentru rock alternativ!

Descântece... rock cu trupa FIRMA



Ştiri recomandate

12