Trupele siriene au cucerit o zonă strategică din Alep

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trupele siriene au cucerit o zonă strategică din Alep

28 Noiembrie 2016 / 12:08 398 accesări

Trupele guvernamentale siriene și forțele aliate au capturat luni o zonă strategică controlată de rebeli în estul orașului Alep, inclusiv un cartier major și altele mai mici, informează The Associated Press, citând presa de stat de la Damasc și Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Agenția publică de știri SANA a comunicat că forțele guvernamentale au ocupat cartierul strategic Sakhour în cursul dimineții de luni.

Televizunea siriană de stat a anunțat că 3.000 de persoane, dintre care jumătate copii, au părăsit zonele rebele în ultimele zile, refugiindu-se în părțile din oraș controlate de forțele guvernamentale și kurde.

Într-un comunicat dat publicității de Ministerul rus al Apărării se afirmă că în trupele siriene au ocupat zece cartiere și peste 3.000 de clădiri, iar mai mult de 100 de rebeli au depus armele și au părăsit orașul.

Rami Abdurrahman, coordonatorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, a a relatat că aproape 30% din zone controlate de rebeli în oraș au fost cucerite de forțele guvernamentale în urma ofensivei din ultimele zile.

Recentele victorii deschid calea pentru eliminarea completă a prezenței rebelilor din Alep, caz în care regimul Assad ar recăpăta controlul celor mai mari patru orașe din Siria.

Taguri articol


12