Turcia a fost împinsă înspre lovitura de stat într-un mod planificat şi programat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia a fost împinsă înspre lovitura de stat într-un mod planificat şi programat

Externe 01 Noiembrie 2016 / 17:27 432 accesări

”Turcia a fost adusă într-o manieră planificată şi programată în direcţia loviturii de stat, iar condiţiile actuale sunt mai asupritoare decât cele trăite după lovitura de stat militară din anul 1980”, a declarat, marţi, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Popular Republican (CHP), principalul partid de opoziţie din Parlamentul de la Ankara. Kilicdaroglu a făcut aceste declaraţii în faţa membrilor formaţiunii sale, la doar o zi după ce 13 jurnalişti de la un cotidian de opoziţie au fost arestaţi, fiind acuzaţi de implicare în tentativa de lovitură de stat din luna iulie. Anterior, în cursul zilei de luni, Kilicdaroglu acuza Guvernul că ”a transformat tentativa de lovitură de stat într-o oportunitate pentru a asupri intelectualii, scriitorii şi jurnaliştii”, notează cotidianul ”Hurriyet”. ”Încearcă să schimbe ordinea constituţională prin decrete impuse în perioada stării de urgenţă. O mare responsabilitate stă pe umerii Curţii Constituţionale. Dacă ar fi fost acceptat apelul nostru ce privea anularea legilor care încalcă Constituţia, nimic din ce s-a întâmplat nu ar fi avut loc”, a adăugat politicianul turc. Kilicdaroglu a mai cerut intelectualilor, scriitorilor şi jurnaliştilor să apere libertatea presei: ”Nu uitaţi că, dacă tăceţi acum, voi veţi urma”.

Taguri articol


12