„Uciderea lui Gonzago”: din dragoste pentru teatru și Shakespeare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Uciderea lui Gonzago”: din dragoste pentru teatru și Shakespeare

Cultură 22 Mai 2016 / 23:12 3685 accesări

Ce s-a întâmplat cu actorii care au jucat la Elsinor, la cererea prințului Hamlet al Danemarcei, pentru a da în vileag mârșava faptă care a dus la moartea tatălui său? Dramaturgul bulgar Nedialko Iordanov a făcut un exercițiu de imaginație, rezultatul fiind „Uciderea lui Gonzago”. Piesa, transpusă scenic de Ion Sapdaru, a avut premiera, în weekend, pe scena Teatrului de Stat Constanța (TSC).

De cum intră în sala de spectacole, publicul este introdus în atmosfera piesei: personaje îmbrăcate în alb își fac de lucru pe eșafodul cu multe ștreanguri la vedere, eșafod care ține loc și de scenă pentru trupa ambulantă de actori invitată de Hamlet să joace la Elsinor. Apoi, lumina scade și începe povestea.

TEATRU ÎN TEATRU

Actorii devin personaje, dincolo de aparențe, spectacolul „Uciderea lui Gonzago” fiind edificator pentru ilustrarea conceptului de teatru în teatru. Ei, cei invitați să joace la curtea regală, comunică și se comunică pe sine. Bătrânul Benvolio, interpretat de Mihai Sorin Vasilescu, a trăit mult și știe multe. El știe mai bine ca oricine că a juca „Uciderea lui Gonzago” înseamnă a-ți semna condamnarea la moarte, mai ales că în mintea lui persistă încă amintirea tatălui său, primul actor al regelui, decapitat, în urmă cu jumătate de veac, chiar în reședința de la Elsinor. Charles, actor și directorul trupei ambulante, este interpretat de Tani Ștefu, tinerețea actorului ales de Ion Sapdaru justificând instabilitatea și lipsa sa de control. El încearcă să păstreze un echilibru în trupă, însă nu poate să aibă control asupra propriilor simțăminte, amestecând viața de familie cu cea profesională, ținându-și sub același coviltir și soția, devenită anostă, odată cu trecerea anilor, pe Elisabeth (Dana Dumitrescu), dar și pe senzuala și vulgara Amalia, alias Lola, amestec de prostituată și actriță, interpretată convingător de Georgiana Mazilescu. Henric este definiția inconsecvenței și a lingușirii. Actorul Andu Axente reușește să-i confere o anumită naivitate personajului pe care nu-l prea duce mintea, acest lucru făcând mai puțin odios servilismul său gratuit. De altfel, el este primul care cedează presiunilor și renunță la demnitatea personală și profesională, trădându-și colegii de trupă, transformându-se în „porc murdar care scormone în lături”. Suflerul (Cosmin Mihale), aparent ezitant și nestăpân pe sine, reușește prin exces de zel și printr-un plan bine ticluit să se dea de partea autorității slujindu-i imperturbabilului călău (Remus Archip), a cărui misiune constă în obținerea „adevărului oficial”, indiferent de mijloace.

Ofelia, interpretată de Alina Manțu, are inocența și curiozitatea adolescenților cărora li se deschid ochii spre lume și curajul nebunilor sau al clovnilor, iar Polonius, interpretat de Dan Cojocaru, stârnește, în pofida aparențelor, sentimente contradictorii și tenebroase. Tânărul prinț Hamlet, cu apariții scurte, dar bine punctate de Andrei Cantaragiu, constituie factorul de instabilitate, dar și de adevăr al intrigii. Claudius, regele fratricid, este interpretat de Adrian Dumitrescu, iar soția sa, Gertruda, este redată de Maria Lupu.

Din distribuție mai fac parte: Florentin Roman - șeful gărzii, Alexandru Medveghi - primul gardian, David Dobre - al doilea gardian și Abdul Cair Latip - al treilea gardian. Decorurile spectacolului cu mare impact vizual sunt realizate de Mihai Pastramagiu, costumele sunt creația Alinei Dincă Pușcași, muzica fiind realizată de Marian Starcea.

ARTĂ, DECĂDERE ȘI MĂRIRE

Dincolo de firul narativ, „Uciderea lui Gonzago” constituie un pretext pentru a prezenta condiția artistului, pentru că, așa cum spune Elisabeth în actul al II-lea: „Artistul, oricât l-ar costa, trebuie să spună numai adevărul. Zece regi nu pot să facă ceea ce face un singur actor” sau, după cum i se adresează Charles lui Henric, cel care se leapădă de sine și de ceilalți: „Artistul trebuie să-și păstreze simțul demnității”.

Mai mult, „Uciderea lui Gonzago” este un spectacol despre dezumanizare prin tortură, despre negarea demnității, disoluția individului și despre inconsecvența puterii, care, după ce îți zdrobește conștiința și te mutilează pe viață, încearcă să-și spele păcatele cu onoruri puse, evident, tot în slujba puterii.

Citește și:

Premieră la teatru: „Uciderea lui Gonzago“

„Uciderea lui Gonzago“, în premieră la Constanța

Taguri articol


12