Ucis cu peste 20 de lovituri de cuţit în faţă şi în gât

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ucis cu peste 20 de lovituri de cuţit în faţă şi în gât

Eveniment 01 Ianuarie 2006 / 00:00 621 accesări

Un vasluian de 55 de ani a fost găsit mort, astăzi, într-o fermă agricolă din localitatea Gura Văii, ucis cu peste 20 de lovituri de cuţit în faţă şi în gât, autorul crimei, neidentificat de către poliţişti, folosind două cuţite pentru a-l omorî pe bărbat, după ce unul dintre acestea s-a îndoit. Potrivit primelor informaţii oferite de către anchetatori, cadavrul vasluianului a fost descoperit într-o încăpere a fermei de către un localnic din Gura Văii, care se afla în trecere prin zonă, acesta din urmă alertând Poliţia prin numărul de urgenţă 112. Ajunşi la locul crimei, poliţiştii şi procurorii au găsit trupul bărbatului într-o baltă de sânge. De altfel, lângă cadavrul victimei, anchetatorii au descoperit două cuţite, care au fost abandonate de către autorul crimei. "Unul dintre cuţitele găsite în încăpere avea lama îndoită în urma loviturilor aplicate, motiv pentru care, cel mai probabil, autorul crimei a apelat şi la cea de-a doua armă. La faţa locului, nu au fost găsite urme din care să reiasă că bărbatul ar fi fost victima unei tâlhării. Se desfăşoară în continuare cercetări pentru identificarea şi prinderea autorului crimei", a declarat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja. Bărbatul găsit ucis avea domiciliul în localitatea vasluiană Râşeşti, însă locuia de mai multă vreme în acea anexă a fermei agricole, unde avea grijă de animalele proprietarului.



Ştiri recomandate

12