Ţările din UE s-au arătat divizate marţi în privinţa reformei asupra extinderii spre Est, după ce Franţa s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania. ''Franţa a pus pe masă o nouă propunere de metodologie (...) Cred că în câteva ore va fi exprimat sprijinul'' în favoarea ei, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, , menţionând în acest sens Olanda şi Danemarca, două ţări ''cu vederi apropiate'', la sosirea sa pentru o reuniune la Bruxelles. Dar omoloaga sa finlandeză, Tytti Tuppurainen, a cărei ţară deţine în prezent preşedinţia UE şi care, prin urmare, conduce discuţiile, a afirmat: ''Astăzi, nu vom discuta propunerea franceză''. ''Este bine ca statele membre să aibă propriile propuneri. (...) Totuşi, va trebui să aşteptăm ca noua Comisie Europeană să îşi înceapă mandatul'', a adăugat Tuppurainen.
Comisia prezidată de nemţoaica Ursula von der Leyen ar trebui să înceapă oficial să funcţioneze la 1 decembrie. La rândul său, ministrul austriac Alexander Schallenberg a declarat că Austria şi alte cinci ţări vor ''distribui astăzi o scrisoare care spune că da, suntem pregătiţi să ne gândim la reforma procesului de extindere''. UE şi cele şase ţări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia) ar urma să se întâlnească la un important summit la Zagreb în 6-7 mai 2020.