UE face apel la dialog privind criza din Venezuela

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UE face apel la dialog privind criza din Venezuela

Externe 15 Mai 2017 / 16:09 485 accesări

Uniunea Europeană, îngrijorată de situația din Venezuela, a cerut luni acestei țări să înceapă un dialog "urgent, constructiv și efectiv" între guvern și majoritatea parlamentară, pentru a pune capăt crizei politice interne, după cum au transmis DPA și AFP. Impresia că, urmare a haosului creat în această țară, drepturile fundamentale ale poporului venezuelean nu ar fi respectate, inclusiv dreptul la manifestații pașnice, determină UE să facă un apel ca toate părțile să se abțină de la acte de violență, iar textul acestei avertizări se regăsește în documentul adoptat de miniștrii de Externe ai celor 28 de țări din Europa, reuniți la Bruxelles. Documentul amintește de asemenea autorităților de la Caracas că "recurgerea la tribunale militare pentru a judeca civili este contrară dreptului internațional". Din păcate, aproximativ 40 de persoane au murit și 800 au fost rănite în Venezuela, în ciocniri între manifestanți și forțele de securitate, pe fondul protestelor care au început în aprilie. Situația a fost agravată de violența exercitată de așa-zisele "colectivos", grupuri civile care, potrivit opoziției, ar fi înarmate de guvern, în timp ce autoritățile acuză opoziția că înarmează alte grupuri civile, cu ajutorul SUA. Opoziția, majoritară în Parlament de la alegerile din 2015, cere organizarea de alegeri legislative și demisia președintelui Nicolas Maduro, acuzat de tendințe dictatoriale. Criza economică gravă în acest stat sud-american, membru al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a determinat escaladarea violențelor.



12