Ultima zi în care mai poți mânca de dulce!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultima zi în care mai poți mânca de dulce!

Religie 14 Noiembrie 2016 / 07:04 2203 accesări

Credincioșii ortodocși intră în Postul Crăciunului marți, 15 noiembrie. Cu o zi înainte, adică luni, 14 noiembrie, se lasă sec, fiind ultima zi în care se mai poate mânca de dulce. Potrivit tradiției creștine, la Lăsatul Secului, creştinii trebuie să petreacă în familie. La masă se adună rudele apropiate sau prietenii şi se desfată cu bucate alese: ciorbă, fripturi, plăcinte şi vin. Masa festivă trebuie să fie pusă la răsărit, lângă icoană. Înainte de a mânca, invitații gustă, întâi, o bucată de pâine înmuiată în sare, obicei tradiţional, care aminteşte de ospitalitatea populară. În tradiția populară se consideră că datinile de Lăsatul Secului apără de boli și protejează holdele de grindină. De aceea, la țară, oamenii respectă obiceiuri şi practici magice menite să apere casa de rele. Ușile camerelor și porțile gospodăriilor sunt unse cu usturoi, pentru a alunga spiritele rele. Firimiturile rămase de la ospăţul Lăsatului Secului se aruncă la păsările sălbatice, pentru ca suratele lor de toate neamurile să nu strice recoltele viitoare. De asemenea, vasele din casă în care s-au gătit bucatele de Lăsatul Secului se spală şi se lasă noaptea cu gura în jos, pentru a nu fi posedate de spiritele rele. Postul Crăciunului ține 40 de zile, începând din 15 noiembrie până în 24 decembrie.



12