Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 30 Septembrie 2011 / 00:00 568 accesări

SEMIFINALELE CE DE VOLEI FEMININ

Aseară, la Belgrad, au avut loc ultimele două sferturi de finală ale Campionatului European de volei feminin, găzduit de Serbia şi Italia. De această dată nu a mai fost loc de surprize, favoritele câştigând cu 3:0: Germania în faţa Cehiei, iar Serbia împotriva Poloniei. Marţi, la Monza, Turcia a furnizat cea mai mare surpriză de până acum a competiţiei, învingând cu 3:0 campioana mondială, Rusia! În penultimul act a ajuns şi cealaltă gazdă, Italia, după 3:1 cu Olanda. Semifinalele Serbia - Turcia şi Italia - Germania sunt programate sâmbătă, iar finalele vor avea loc duminică.

ETAPA A 7-A ÎN LIGA A III-A LA FOTBAL

Astăzi vor avea loc şase meciuri din etapa a 7-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a 2-a. Iată partidele: CS Baloteşti - CS Tunari; Comprest GIM Bucureşti - ACS Berceni (stadion Rocar); CS Afumaţi - FC Voluntari; Rapid II Bucureşti - Unirea Slobozia (se joacă la Popeşti-Leordeni); Conpet Cireşu - Eolica Baia (se joacă la Ianca); CS Ştefăneşti - CS Eforie. Meciul Dunărea Călăraşi - Viitorul Chirnogi va avea loc duminică, de la ora 11.00. Viitorul Axintele stă. Clasament: 1. Afumaţi 15p (golaveraj: 10-2); 2. Slobozia 13p/5j (12-2); 3. Călăraşi 12p (10-10); ... 6. Eforie 9p/5j (6-8); ... 12. Baia 6p/5j (5-6).

TEVEZ, SUSPENDAT DE MANCHESTER CITY

Clubul englez Manchester City l-a suspendat pe atacantul Carlos Tevez pe o perioadă de până la două săptămâni, la o zi după ce antrenorul Roberto Mancini declara că argentinianul nu mai are viitor la echipa sa din cauză că a refuzat să intre pe teren la meciul cu Bayern Munchen, scor 0-2, din Liga Campionilor. Perioada de suspendare a jucătorului va coincide cu ancheta demarată de Manchester City în acest caz. „Jucătorul nu va fi luat în considerare pentru selecţie sau să ia parte la antrenament cât timp ancheta este în curs”, se arată în comunicatul clubului englez.

MESSI L-A EGALAT PE KUBALA

Autor a două goluri în meciul de la Minsk cu BATE Borisov, din Liga Campionilor, Lionel Messi l-a egalat pe legendarul Ladislau Kubala la numărul de goluri marcate în partidele oficiale pentru FC Barcelona: 194. Argentinianul are însă doar 24 de ani şi se gândeşte deja să-l detroneze pe recordman, spaniolul Cesar Rodriguez Alvarez, care a înscris de 235 de ori în tricoul Barcelonei, în perioada 1939-1955. Kubala a jucat pentru Barcelona între 1951 şi 1961.

MOURINHO, PE FĂRAŞ?

Presa din Spania speculează că antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, va fi înlocuit de Arsene Wenger, cel mai târziu în luna ianuarie, conform unor surse din cadrul grupării madrilene. Mourinho nu este în cele mai bune relaţii cu conducerea clubului, iar Wenger nu trece prin cel mai bun moment în Premier League, mulţi fani ai lui Arsenal cerându-i să plece. Francezul este văzut drept omul capabil să aducă la Madrid gloria de altădată. Real nu este singurul club interesat de serviciile lui Wenger. Şeicii de la PSG îl vor de asemenea pe tehnicianul de 61 de ani.

MALAGA ÎL VREA PE REINA

După ce a fost preluată de şeicul Abdullah Bin Nassar Al-Thani, gruparea spaniolă Malaga şi-a propus să ameninţe supremaţia marilor forţe din fotbalul iberic, Real Madrid şi FC Barcelona. Până acum, la Malaga au ajuns Julio Baptista, Enzo Maresca, Ruud van Nistelrooy, Jeremy Toulalan, Santi Cazorla sau Joris Mathijsen, iar următoarea ţintă a antrenorului Manuel Pellegrini e portarul spaniol Pepe Reina, de la FC Liverpool. Aproximativ 25 de milioane de euro vor să plătească spaniolii pentru „repatrierea” omului format de Barcelona, iar Liverpool nu se va opune transferului, oferta fiind prea bună. Tratativele vor fi finalizate în perioada de mercato din iarnă.

ROBERTO CARLOS, ANTRENOR LA ANJI

Rezultatele mediocre înregistrate de Anji Mahacikala în acest sezon, locul 7 în prima ligă rusă şi doar 8 puncte acumulate în ultimele 6 etape, i-au fost fatale antrenorului Gadzhi Gadzhiev, care a fost demis ieri. În aceste condiţii, interimatul pe banca grupării din Daghestan va fi preluat de brazilianul Roberto Carlos, care îşi va face astfel debutul ca antrenor. El va fi secondat de Andrei Gordeyev Lvovich, fostul secund al lui Gadzhiev, şi îşi va păstra statutul de jucător. Numirea se vrea şi un semn de recunoştinţă din partea patronului Suleyman Kerimov, pentru că Roberto Carlos (38 de ani) a fost primul fotbalist de renume mondial care a ales să semneze cu Anji, în luna ianuarie a acestui an. După el, au venit în daghestan şi alţi jucători reputaţi, precum Samuel Eto\'o (27 milioane euro), Balasz Dszudszak (14 milioane euro) şi Iuri Jirkov (15 milioane euro).



12