Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 Decembrie 2010 / 00:00 811 accesări

BENITEZ, DEMIS DE LA INTER MILANO

Antrenorul Rafael Benitez a fost demis, joi, de la conducerea tehnică a echipei Internazionale Milano, la care evoluează românii Cristian Chivu şi Denis Alibec, a anunţat clubul italian, citat de AFP, iar succesorul spaniolului ar urma să fie brazilianul Leonardo, potrivit agenţiei ANSA. Benitez a plătit pentru criticile severe formulate la adresa conducerii grupării, sâmbătă, la Abu Dhabi, după triumful înregistrat în Campionatul Mondial al cluburilor. El a declarat că nu a fost susţinut de conducerea clubului şi că, în cazul în care echipa nu este întărită în perioada de transferuri din această iarnă, Inter poate să-l contacteze pe avocatul său. Condiţiile rezilierii contractului nu au fost făcute publice, dar comunicatul lasă să se înţeleagă că s-a ajuns la un acord în acest sens. Presa italiană speculează că Inter ar urma să-i plătească lui Beitez circa 8 milioane de euro pentru că l-a demis pe tehnician. Benitez, în vârstă de 50 de ani, a mai pregătit echipele Real Madrid B (1993-95), Valladolid (1995-96), Osasuna Pamplona (1996-97), Extremadura (1997-99), Tenerife (2000-01), FC Valencia (2001-04), Liverpool (2004-2010), preluând pe Inter în vara acestui an, după ce portughezul Jose Mourinho a plecat la Real Madrid. În afara trofeelor cucerite cu Inter, în palmaresul său mai figurează două titluri de campion al Spaniei (2002 şi 2004) şi Cupa UEFA (2004), toate cu Valencia, Liga Campionilor şi Supercupa Europei, ambele în 2005, şi Cupa Angliei (2006), toate cu Liverpool. Fostul fotbalist Leonardo, care a pregătit marea rivală a lui Inter, AC Milan, are misiunea de a redresa echipa lui Chivu şi Alibec, formaţie ce ocupă locul 7 în clasamentul campionatului italian Serie A, la 13 puncte de liderul AC Milan, dar cu două partide mai puţin. Inter îşi va relua pregătirile după pauza de Crăciun, pe 29 decembrie, şi va juca primul meci, pe 6 ianuarie, pe teren propriu, cu Napoli, în etapa a 18-a din Serie A.

MOURINHO, DEZAMĂGIT

Antrenorul portughez al formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că merită să fie desemnat cel mai bun antrenor al anului 2010 mai mult decât selecţionerul campioanei mondiale Spania, Vicente Del Bosque, deoarece el a cucerit toate trofeele. „Eu am câştigat tot. În 11 luni am jucat 57 de meciuri, am cucerit trei titluri, printre care şi cel mai important, Liga Campionilor. Nu aveam ce să obţin mai mult de atât”, a spus Mourinho, care a câştigat, în 2010, campionatul Italiei, Cupa Italiei şi Liga Campionilor, toate cu Internazionale Milano. În interviul acordat cotidianului italian La Gazzetta dello Sport, portughezul a comentat şi lupta pentru “Balonul de Aur” 2010 acordat celui mai bun jucător. „Dacă Iniesta câştigă, deşi, din nefericire, nu a jucat în primele cinci luni ale anului, din cauza unei accidentări, iar apoi a jucat şase partide şi a marcat un gol în Africa de Sud, atunci este anul Cupei Mondiale şi restul nu mai contează. Înţeleg că ar apărea discuţii dacă trofeul ar fi împărţit, dar când un jucător câştigă totul...”, a comentat Mourinho, referindu-se la fostul său elev de la Inter, mijlocaşul olandez Wesley Sneijder. “Balonul de Aur” va fi decernat pe 10 ianuarie 2011, la Zurich. „Ce mai pot spune? Prefer să câştig meciul de duminică în locul Balonului de Aur”, a încheiat Mourinho.

FORLAN S-A ACCIDENTAT LA GLEZNĂ

Atacantul uruguayan al echipei Atletico Madrid, Diego Forlan, s-a accidentat, miercuri seară, la gleznă în timpul meciului cu formaţia Espanyol Barcelona, scor 1-0, din prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Spaniei. Forlan a suferit o întindere a ligamentului lateral extern de la glenza dreaptă şi a fost înlocuit, în min. 14, cu Diego Costa. Durata indisponibilităţii celui mai bun jucător de la Cupa Mondială din Africa de Sud nu a fost dată publicităţii.

OPTIMILE DE FINALĂ ALE CUPEI SPANIEI

Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri seară, în prima manşă a optimilor de finală din Cupa Spaniei: Betis Sevilla - Getafe 1-2 (Jorge Molina 87-pen. / Miku 27, Pedro Rios 35), Almeria - Real Mallorca 4-3 (Ulloa 6-pen., 29, 71, Uche 66 / De Guzman 22, Cassadesus 44-pen., Webo 88), FC Sevilla - Malaga 5-3 (Alfaro 11, Negredo 32, Romaric 66, 80, Capel 82 / Rondon 19, 26, Quincy 41), Atletico Madrid - Espanyol Barcelona 1-0 (Simao Sabrosa 32-pen.), Real Madrid - Levante 8-0 (Benzema 5, 31, 68, Ozil 9, Cristiano Ronaldo 44, 71, 73, Pedro Leon 89). Partidele retur se vor disputa pe 5 ianuarie 2011.

OPTIMILE DE FINALĂ ALE CUPEI GERMANIEI

Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri seară, în optimile de finală ale Cupei Germaniei: VfL Wolfsburg - Energie Cottbus (D2) 1-3 (Dzeko 56 / Petersen 2, 43, Shao 40) - atacantul Emil Jula a fost integralist la Cottbus, iar Sergiu Radu a fost introdus în min. 86, FC Koln - MSV Duisburg (D2) 1-2 (Terodde 84 / Maierhofer 3, Koch 76) - atacantul Alexandru Ioniţă a fost rezervă la Koln, VfB Stuttgart - Bayern Munchen 3-6 (Pogrebniak 33, 45+1, Delpierre 77 / Ottl 6, M. Gomez 8, Klose 52, 86, T. Muller 81, Ribery 90+4) - atacantul Ciprian Marica nu a evoluat la Stuttgart, fiind accidentat, Alemannia Aachen (D2) - Eintracht Frankfurt 1-1 (Hoger 93 / Fenin 99), 5-3 la loviturile de departajare. Învingătoarele s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Germaniei, partidele fiind programate, pe 25 şi 26 ianuarie: Schalke ’04 Gelsenkirchen - Kicker Offenbach (D3) sau FC Nurnberg, Energie Cottbus (D2) - TSG 1899 Hoffenheim, Alemannia Aachen (D2) - Bayern Munchen şi MSV Duisburg (D2) - TuS Koblenz (D3) sau FC Kaiserslautern. Semifinalele vor avea loc pe 1 şi 2 martie, iar finala este programată pe 21 mai.

NADAL L-A ÎNVINS PE FEDERER

Tenismanul spaniol Rafael Nadal l-a învins, miercuri seară, la Madrid, cu 7-6 (7/3), 4-6, 6-1, pe elveţianul Roger Federer, în al doilea meci de binefacere disputat între cei doi jucători. Acest meci a fost organizat de Fundaţia Rafael Nadal, iar încasările vor fi folosite pentru ajutorarea copiilor. La întâlnirea de la Madrid au asitat multe personalităţi, printre care fostul lider ATP, Carlos Moya, regizorul Pedro Almodovar şi familia regală. În primul meci caritabil, organizat de Fundaţia Roger Federer, elveţianul l-a învins pe Nadal, la Zurich, cu 4-6, 6-3, 6-3.

VETTEL VA CONCURA PENTRU FERRARI

Preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, a anunţat că Sebastian Vettel, campionul mondial en titre, va concura pentru scuderia italiană “mai devreme sau mai târziu”, informează presa engleză. Vettel, care a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria acestui sport, mai are contract cu Red Bull până în 2011, însă campioana mondială a constructorilor are opţiune de prelungire a contractului şi pentru sezonul 2012. „Sebastian este rapid, inteligent şi tânăr. El va conduce o maşină roşie mai devreme sau mai târziu”, a spus Montezemolo pentru ziarul german Express. Ferrari doreşte ca Sebastian Vettel să facă echipă cu Fernando Alonso în 2012, însă în ciuda unei formaţii puternice, armonia ar putea avea de suferit. Cotidianul german a anunţat că Ferrari a încercat să îl ia de la Red Bull pe directorul tehnic Adrian Newey, însă acesta a refuzat oferta. Proprietarul Red Bull, Dietrich Mateschitz, a afirmat că echipa condusă de el ar putea avea probleme în păstrarea lui Vettel. „În cazul în care maşina nu ar fi fost competitivă, l-am fi lăsat pe Sebastian să plece, chiar dacă mai avea contract cu noi. Sebastian vrea să conducă pentru Ferrari la un moment dat, dar vom face totul pentru ca decizia plecării să fie cât mai dificilă”, a declarat, luna trecută, Mateschitz pentru Welt am Sonntag.



12