Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 18 Septembrie 2009 / 00:00 665 accesări

Primele două partide din etapa a 7-a în Liga I la fotbal

Etapa a 7-a din Liga I la fotbal începe azi, cele două partide programate, Internaţional Curtea de Argeş (loc 10, 9p) - Poli Iaşi (loc 12, 7p) - (ora 19.00, GSP TV) şi Astra Ploieşti (loc 14, 6p) - Unirea Alba Iulia (loc 16, 5p) - (ora 21.00, DigiSport), anunţînd confruntări deschise oricărui rezultat. Celelalte meciuri ale etapei se vor disputa după următorul program - sîmbătă: Oţelul Galaţi - Gaz Metan Mediaş (ora 17.00, GSP TV); Ceahlăul Piatra Neamţ - Gloria Bistriţa (ora 19.00, GSP TV); U. Craiova - Rapid (ora 21.00, DigiSport); duminică: Steaua - Pandurii Tg. Jiu (ora 16.00, GSP TV); CFR Cluj - FC Braşov (ora 18.00, GSP TV); Dinamo - Unirea Urziceni (ora 20.00, Antena 1); FC Vaslui - FC Timişoara (ora 21.45, Digi Sport).

Zico, noul antrenor al formaţiei Olympiacos Pireu

Clubul Olympiacos Pireu a anunţat numirea în funcţia de antrenor principal a fostului jucător brazilian Zico, după demiterea georgianului Temuri Keţbaia. Arthur Antunes Coimbra, în vîrstă de 56 de ani, cunoscut sub numele de Zico, a semnat un contract pe doi ani, clubul grec nedezvăluind termenii financiari ai contractului. Zico a urmărit, miercuri seară, partida Olympiacos Pireu - AZ Alkmaar, scor 1-0, în Liga Campionilor, iar duminică va debuta, în campionat, pe banca tehnică a lui Olympiacos. Zico a antrenat echipa Japoniei (2002-2006) cîştigînd Cupa Asiei, în 2004. În perioada 2006-2008, Zico s-a aflat la conducerea tehnică a formaţiei Fenerbahce Istanbul, reuşind dubla campionat-Supercupa Turciei, în 2007. Din ianuarie, Zico a antrenat pe ŢSKA Moscova, fiind demis la 10 septembrie. Zico a participat la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1978, 1982 şi 1986).

Capello va renunţa la antrenorat

Naţionala Angliei ar putea fi ultima din cariera antrenorului italian Fabio Capello, acesta anunţînd că se va retrage după expirarea contractului cu federaţia engleză. “Port tricoul Angliei. Anglia va fi ultima echipă de fotbal pe care o voi antrena“, a declarat Capello, în vîrstă de 63 de ani, al cărui contract cu Anglia expiră în 2012. Capello a mai respins categoric posibilitatea de a antrena naţionala Italiei: “Nu mă interesează absolut deloc“. Fost antrenor la Real Madrid, AC Milan, AS Roma sau Juventus Torino, Capello a calificat Anglia la Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud.

Un brazilian la naţionala statului Costa Rica

Noul selecţioner al statului Costa Rica este brazilianul Rene Simoes, care îi succede în funcţie lui Rodrigo Kenton. Simoes a reuşit să califice Jamaica la Cupa Mondială din 1998, din Franţa. Federaţia de Fotbal din Costa Rica l-a demis, luni, pe selecţionerul Rodrigo Kenton, în funcţie din iunie 2008, după trei înfrîngeri care au dus naţionala în afara cursei pentru calificarea directă la Cupa Mondială din 2010. După un parcurs aproape perfect în meciurile tur din zona Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), Costa Rica a pierdut toate partidele retur. Înfrîngerile cu Honduras, Mexic şi Salvador au dus Costa Rica pe locul 4, sinonim cu barajul cu ocupanta poziţiei a cincea din zona Americii de Sud. În zona Concacaf mai sînt două etape de disputat, în care Costa Rica va întîlni Trinidad & Tobago şi SUA. Costa Rica a participat la ultimele două ediţii ale Cupei Mondiale.

Minut de reculegere la toate competiţiile sportive din Italia

Preşedintele Comitetului Olimpic Italian (CONI), Gianni Petrucci, a anunţat că la toate competiţiile din Italia, din acest week-end, se va ţine un moment de reculegere în memoria celor şase militari ucişi în Afganistan. De asemenea, Federaţia Italiană de Fotbal a cerut UEFA autorizaţia de a face acelaşi lucru la partidele din Liga Europa în care sînt implicate trei echipe din Peninsulă: Genoa, AS Roma şi Lazio. Şase militari italieni au fost ucişi şi alţi trei răniţi, în atentatul sinucigaş de joi, de la Kabul, revendicat de talibani şi soldat în total cu moartea a cel puţin opt persoane.

Real Madrid, o lună fără Xabi Alonso

Lovit la tendonul lui Ahile, în meciul de marţi seară, cu FC Zurich, scor 5-2, în prima etapă a Ligii Campionilor, mijlocaşul Xabi Alonso va trebui să ia o pauză de trei sau patru săptămîni. Conform site-ului oficial al clubului Real Madrid, internaţionalul spaniol va fi înlocuit de argentinianul Fernando Gago în următorul meci din Primera Division.

Cannavaro va lipsi aproape trei săptămîni

Fundaşul italian Fabio Cannavaro, care s-a accidentat în meciul lui Juventus cu Bordeaux. din Liga Campionilor, va lipsi de pe teren între 15 şi 20 de zile. Juventus a anunţat, ieri, că Fabio Cannavaro are o afecţiune musculară la coapsa stîngă şi va reveni peste 15-20 de zile, timp în care va efectua şedinţe de fizioterapie. Un alt jucător accidentat în meciul cu Bordeaux este Tiago, care a suferit o contractură, în timp ce Felipe Melo are probleme cu glezna piciorului stîng. Ambii mijlocaşi îşi vor reveni complet într-o săptămînă. Grygera este complet refăcut şi se pregăteşte normal, în timp ce Del Piero, Diego şi Salihamidzici şi-au revenit aproape în totalitate. Juventus va întîlni sîmbătă, pe teren propriu, pe Livorno.

CE de baschet masculin se apropie de final

După disputarea meciurilor din grupele principale ale Campionatului European de baschet masculin din Polonia, formaţiile Franţei, Rusiei, Greciei, Croaţiei, respectiv Sloveniei, Turciei, Spaniei şi Serbiei s-au calificat în sferturile de finală. Aseară s-au disputat primele partide din sferturi: Rusia - Serbia 68-79 şi Franţa - Spania 66-86. Vineri vor avea loc celelalte două meciuri din sferturi: Turcia - Grecia şi Slovenia - Croaţia. Învingătorele din sferturi vor juca, sîmbătă, în semifinale, iar duminică vor avea loc finalele CE.



12