Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 Septembrie 2008 / 00:00 592 accesări

Apel respins pentru Hamilton

Pilotul englez Lewis Hamilton a pierdut apelul depus împotriva penalizării de la Grand Prix-ul Belgiei. Atunci, Hamilton a fost penalizat cu 25 de secunde la finalul cursei de la Spa, ratînd victoria în cursă. Manevra prin care l-a depăşit pe Raikkonen (după ce ratase o şicană) a fost considerată neregulamentară de comisarii cursei belgiene, care l-au penalizat pe pilotul de la McLaren. Apelul pilotului englez a fost respins aseară de FIA, fiind considerat “inadmisibil”! Situaţia în fruntea clasamentului general rămîne neschimbată: 1. L. Hamilton (Anglia) 78p; 2. F. Massa (Brazilia) 77p; 3. R. Kubica (Polonia) 64p.

Sondaj FIFA: Hagi sau Stoicikov?

Site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) vrea ca suporterii să decidă care jucător dintre românul Gheorghe Hagi şi bulgarul Hristo Stoicikov a fost mai bun de-a lungul carierei sale. “Hagi şi Stoicikov sînt priviţi ca cei mai buni fotbalişti din ţările lor, dar asemănările nu se opresc aici. Amîndoi au fost născuţi în Europa de Est, în ţări vecine, la o diferenţă de un an şi trei zile, iar ambii au jucat la cluburi importante şi la Campionate Mondiale”, scrie site-ul oficial al FIFA. Sursa citată menţionează că forul mondial vrea ca fanii să-şi exprime părerea în legătură cu cei doi foşti fotbalişti, alegîndu-l pe cel mai bun dintre ei. Hagi şi-a început cariera la Farul Constanţa, apoi a mai jucat la Sportul Studenţesc, iar între 1987 şi 1990 a evoluat la Steaua, alături de care a cîştigat trei titluri şi Supercupa Europei. Fostul mijlocaş al naţionalei României a mai evoluat la Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray. Pentru prima reprezentativă a marcat 35 de goluri în cele 125 de selecţii. Hristo Stoicikov s-a făcut remarcat cînd evolua la ŢSKA Sofia, unde a cîştigat şi Gheata de Aur, apoi s-a transferat la FC Barcelona, unde a făcut parte din “Echipa de vis” a lui Johan Cruyff. El a evoluat de 83 de ori în naţionala Bulgariei, pentru care a înscris de 37 de ori, iar în 1994 echipa s-a calificat în semifinalele CM din SUA.

Cîrţu a semnat un contract pe doi ani şi opt luni cu Pandurii Tg. Jiu

Antrenorul Sorin Cârţu a semnat, marţi, un contract valabil doi ani şi opt luni cu gruparea Pandurii Tg. Jiu, unde îi va avea ca secunzi pe Mircea Irimescu, Ştefan Cioacă şi Silviu Lung. Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a anunţat, luni seară, că a ajuns la un acord cu antrenorul Eugen Neagoe în ceea ce priveşte rezilierea contractului acestuia cu gruparea din Liga I. Neagoe este cel de-al patrulea antrenor schimbat în acest sezon de Liga I, după Ştefan Stoica (Gloria Buzău), Miodrag Jesici (CS Otopeni) şi Ioan Andone (CFR Cluj). Ultima echipă antrenată de Cîrţu a fost Dacia Mioveni, în sezonul trecut.

Axinia a suferit un accident vascular cerebral

Fostul jucător al formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, Florin Axinia, în vîrstă de 34 de ani, a suferit, ieri, un accident vascular, el fiind transportat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi. Cadrele medicale susţin că Axinia nu traversează o perioadă critică, deşi a fost diagnosticat cu anevrism hemoragic. „Chiar dacă diagnosticul sună tulburător, să ştiţi că nu este nimic grav. Pacientul are o hemoragie pe creier, cel mai probabil datorată unei malformaţii din naştere”, a declarat medicul Wanda Pop de la Secţia Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ. Axinia a evoluat la FC Naţional şi Ceahlăul Piatra Neamţ, formaţii pentru care a jucat 292 de meciuri şi a înscris 83 goluri în prima ligă. Axinia activează ca profesor-antrenor în cadrul Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamţ şi intenţiona să deschidă o şcoală de fotbal în oraşul de sub Pietricica.

O singură eliminare în etapa a 8-a din Liga I

Jucătorii Andrei Prepeliţă (Universitatea Craiova) şi Ovidiu Herea (FC Rapid) au evoluat, luni, în partidele contînd pentru etapa a 8-a a Ligii I, pentru a 150-a, respectiv a 100-a oară în primul eşalon. FC Braşov a pierdut, în partida cu FC Rapid, scor 0-0, primele puncte pe teren propriu din acest sezon, în timp ce gruparea giuleşteană se află la prima remiză. După meciul Unirea Urziceni - U. Craiova, scor 1-2, palmaresul dintre cele două echipe este identic: o victorie, o remiză şi o înfrîngere. De menţionat că niciuna dintre cele două grupări nu a reuşit să se impună pe teren propriu, victoriile fiind obţinute în deplasare. De asemenea, Universitatea Craiova a obţinut prima victorie din deplasare din acest campionat. În urma eliminării mijlocaşului echipei FC Braşov, Robert Ilyeş, doar patru formaţii au rămas fără cartonaş roşu primit în acest sezon: Gloria Buzău, Gloria Bistriţa, Poli Iaşi şi Rapid. Etapa a 8-a a Ligii I este runda cu cele mai puţine eliminări din acest sezon, una singură. Dintre cei 113 marcatori ai campionatului, 45 sînt străini, un procent mult mai mare faţă de raportul jucători străini - jucători români din Liga I.

Zico ar putea antrena în Uzbekistan

Tehnicianul brazilian Zico, care ultima dată a pregătit pe Fenerbahce Istanbul, este aproape de a prelua echipa uzbekă FC Bundyodkor, grupare care l-a achiziţionat recent şi pe conaţionalul său Rivaldo, informează Soccerway. “Am ajuns la un acord verbal cu oficialii clubului, iar marţi voi semna contractul cu noua mea echipă”, a afirmat fostul selecţioner al Japoniei. Zico (55 de ani) a pregătit ultima dată pe Fenerbahce Istanbul, cu care a ajuns în ediţia precedentă a Ligii Campionilor pînă în sferturile de finală. FC Bunyodkor, care în urmă cu ceva vreme se numea PFC Kuruvchi, l-a transferat la finele lunii august de la AEK Atena pe fostul internaţional brazilian Rivaldo. Conducerea grupării din Taşkent a fost dispusă să ofere Barcelonei în această vară 40 de milioane de euro pentru a-l achiziţiona pe atacantul Samuel Eto’o.

Ronaldinho şi Anderson, pe lista celor care au avut legatură cu un traficant de droguri

Poliţia braziliană a arestat, la Porto Alegre, un traficant de droguri într-un apartament al cărui proprietar este Anderson, jucător al formaţiei Manchester United, informează cotidianul Marca, subliniind că în ancheta poliţiei apare şi numele lui Ronaldinho, în prezent la AC Milan. Richard Alex da Silva Martins “Gigi” este considerat unul dintre şefii cele mai mari şi mai organizate bande de traficanţi de droguri din capitala statului Río Grande do Sul. Ministerul Public din Brazilia a afirmat că Anderson nu este investigat pentru relaţia sa cu traficantul de droguri, însă a precizat că “Gigi” a utilizat automobilul marca Porche Cayenne, înregistrat pe numele fotbalistului, în iunie, cînd a fugit din închisoare. Numele fotbalistului de la AC Milan, apare în anchetă, într-o conversaţie înregistrată şi transcrisă pentru Ministerul Public, în care Ronaldinho discută cu Anderson despre o petrecere cu traficantul. Însă în niciun moment în această conversaţie nu se menţionează de droguri. În timpul investigaţiilor, care au durat circa un an, au fost arestat 31 de persoane.

Trezeguet va lipsi patru luni

Atacantul francez al echipei Juventus Torino, David Trezeguet, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept şi va fi indisponibil patru luni. El s-a accidentat la genunchiul drept, la care acuza probleme de mai mult timp, în timpul meciului din Liga Campionilor de miercurea trecută cu Zenit Sankt Petersburg. Potrivit site-ului grupării torineze, perioada de recuperare va fi de 120 de zile, iar revenirea pe teren este programată la finalul lunii ianuarie.

FIFA a permis reprezentativei Georgiei să evolueze la Tbilisi

FIFA a anunţat că echipa naţională a Georgiei va putea juca la Tbilisi următoarele două meciuri de pe teren propriu din preliminariile CM 2010. Astfel, naţionala Georgiei va disputa meciurile contra Ciprului (11 octombrie) şi Bulgariei (15 octombrie) pe stadionul din Tbilisi. FIFA a precizat că va rămîne în permanent contact cu Federaţia Georgiană de Fotbal, dar, pentru moment, „nu există niciun semn care să indice că nu pot fi asigurate organizarea şi securitatea pentru aceste meciuri”. Partida Georgia - Irlanda 1-2, disputată pe 6 septembrie în grupa a VIII-a a calificărilor pentru CM din Africa de Sud, a avut loc pe teren neutru, în Germania, la Mainz, din cauza conflictului ruso-georgian. Pentru jocul de pe 6 septembrie din preliminariile CM 2010, FIFA a cerut oficialilor georgieni să aleagă o altă locaţie pentru acest meci după ce Federaţia irlandeză s-a împotrivit disputării partidei la Tbilisi.



12