Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 Mai 2008 / 00:00 706 accesări

Asaftei şi Olteanu, la CE de jujitsu pentru juniori

Sîmbătă şi duminică, la Maribor (Slovenia), se vor desfăşura Campionatele Europene de jujitsu rezervate juniorilor. Din lotul naţional al României fac parte şi doi sportivi reprezentînd Academia Navală “Mircea cel Bătrîn”, Daniel Asaftei şi Răzvan Olteanu, care sînt pregătiţi de prof. George Ungureanu. Asaftei va concura la categoria 69 kg, iar Olteanu la cat. 81 kg.

RC Cleopatra se pregăteşte pentru sărbătorirea promovării

Ca şi promovată în Divizia Naţională de rugby, RC Cleopatra va disputa sîmbătă, de la ora 10.00, ultimul meci pe teren propriu din acest sezon. Elevii lui Cristian Brănescu vor da piept cu Spartan Oradea, pe Stadionul “Constructorul-Cleopatra”, în penultima etapă a Diviziei A. “Vom juca de distracţie pentru că sîntem deja promovaţi”, a declarat preşedintele grupării de pe litoral, Vasile Chirondojan. În schimb, în campionatul naţional rezervat juniorilor under 19 lupta pentru titlu este încrîncenată, constănţenii avînd nevoie de o victorie sîmbătă, la Iaşi, pentru a trece pe primul loc.

Weekend intens pentru atleţii de la CS Farul

În perioada 24-25 mai, atleţii Clubului Sportiv Farul vor fi angrenaţi în două competiţii extrem de importante, ce se vor desfăşura pe Stadionul “Dinamo” din capitală. Sîmbătă se va desfăşura etapa I a Concursului Naţional Grand Prix pentru seniori şi tineret, iar duminică sînt programate Campionatele Naţionale Universitare. Printre sportivii ce vor reprezenta CS Farul în aceste întreceri se numără Alina Duman, Andreea Ogrăzeanu, Cristina Bujin, Cristina Toma, Alina Popescu, Bogdan Ţucă, Andrei Ganera, Dragoş Zbarcea, Adrian Dăianu şi Adrian Vasile.

Rulmentul Braşov luptă pentru Cupa Cupelor

Echipa de handbal feminin Rulmentul Braşov joacă sîmbătă, de la ora 17.15, pentru cîştigarea celui mai important trofeu european din istoria clubului. Echipa pregătită de Mariana Tîrcă va da piept pe teren propriu cu formaţia norvegiană Larvik HK, în returul finalei Cupei Cupelor. În prima manşă, disputată săptămîna trecută, braşovencele au cedat la patru goluri diferenţă, 21-25. “Le văd la antrenamente cît suflet pun şi cît de dornice sînt să cîştige această cupă şi sincer, dacă vor reuşi acest lucru, chiar nu voi avea cuvinte să le mulţumesc”, a declarat Tîrcă la adresa jucătoarelor sale.

Românii şi-au aflat adversarii din primul tur de la Roland Garros

Vineri a avut loc tragerea la sorţi a tabloului principal al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, competiţie dotată cu premii în valoare totală de 6.947.960 de euro. Open-ul Francez va debuta luni, la Paris, şi îşi va derula ultima zi de întreceri pe 8 iunie. În absenţa constănţeanului Andrei Pavel, un singur român este direct acceptat pe tabloul principal în turneul masculin, Victor Hănescu urmînd să-l înfrunte pe israelianul Dudi Sela. Dacă va învinge, Hănescu va avea în turul secund un adversar localnic, Florent Serra sau Richard Gasquet (fav. nr. 8). În turneul feminin, România are trei sportive direct acceptate pe tabloul principal. Ioana-Raluca Olaru o va înfrunta pe franţuzoaica Stephanie Cohen-Aloro, iar în caz de victorie va juca în turul secund cu învingătoarea confruntării dintre Vera Zvonareva (Rus, fav. nr. 11) şi Stephanie Foretz (Fra). În turul inaugural Sorana-Mihaela Cîrstea va juca împotriva Annei Kremer (Luxemburg), iar Edina Gallovits o va înfrunta pe bielorusa Victoria Azarenka (fav. nr. 16). Dacă îşi vor cîştiga partidele din turul I, Cîrstea şi Gallovits vor juca împreună pentru un loc în turul al III-lea! Vineri, Victor Crivoi şi Monica Niculescu au susţinut partidele din ultimul tur al calificărilor. Crivoi l-a învins, cu 6-4, 6-4, pe argentinianul Sebastian Decoud, iar Niculescu a pierdut, în trei seturi, 6-2, 5-7, 4-6, meciul susţinut împotriva croatei Jelena Pandzic. Crivoi (26 de ani, nr. 280 mondial) a acces, în premieră în carieră, pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem. Pentru accederea în această fază a competiţiei, Crivoi şi-a asigurat 5 puncte ATP şi un cec în valoare de 14.290 de euro. În întreaga carieră, Crivoi a cîştigat 96.250 de dolari, iar în 2008, 7.615 dolari. Deţinătorii trofeelor de la Roland Garros sînt Rafael Nadal şi Justine Henin (retrasă din activitate).

Pandurii Tg. Jiu vrea victoria la “masa verde” în meciul cu FC Vaslui

Clubul Pandurii Tg. Jiu a trimis, către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, o solicitare prin care cere să se analizeze faptul că FC Vaslui a folosit la meciul direct contînd pentru etapa a 32-a, şase jucători extracomunitari: Denis Zmeu - din Republica Moldova, Milorad Bukvici, Marko Ljubinkovici şi Petar Jovanovici - toţi din Serbia, Ousmane N’Doye - din Senegal şi Mike Temwanjera - din Zimbawe. Toţi cei şase jucători s-au aflat, în acelaşi timp, pe teren în partida FC Vaslui - Pandurii 1-0.

FC Braşov a obţinut licenţa pentru sezonul următor

Comisia pentru licenţierea cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a acordat formaţiei FC Braşov licenţa pentru ediţia 2008-2009 a Ligii I. “Nu am avut niciun fel de emoţii, pentru că ştiam că îndeplinim criteriile pentru acordarea licenţei. Acum se lucrează la stadion, se vor mări peluzele, se va pune nocturnă, se vor moderniza vestiarele, sala de protocol, totul va fi bine pus la punct înainte de startul sezonului în Liga I”, a declarat preşedintele executiv al clubului braşovean, Dinu Gheorghe. FC Braşov şi-a asigurat în avans promovarea în Liga I, fiind prima în clasamentul Seriei I din Liga a II-a, cu 77 de puncte, cu o etapă înainte de final.

Taher susţine că s-a înţeles cu Boloni

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat că a primit un răspuns afirmativ de la antrenorul Ladislau Boloni în ceea ce priveşte oferta de preluare a conducerii tehnice a formaţiei giuleştene, actele urmînd să fie semnate pînă luni. Cu toate acestea, oficialul a precizat că a stabilit cu celălalt acţionar, George Copos, să nu îl anunţe pe Boloni ca viitor antrenor al echipei pînă cînd acesta nu semnează contractul. Ladislau Boloni a ratat cu Al Jazeera cîştigarea campionatului în Emiratele Arabe Unite, după ce a remizat miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Al Shabab, în ultima etapă a campionatului. Fostul selecţioner este anunţat de cotidianul L’Equipe ca propus la RC Lens pentru funcţia de antrenor principal, rămasă vacantă după despărţirea de Jean-Pierre Papin, ca urmare a retrogradării echipei în liga secundă.



12