Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Aprilie 2015 / 00:00 6925 accesări

Liga Old-Boys Constanța la fotbal

Comisia de Organizare a Ligii Old-Boys Constanţa la fotbal invită reprezentanții echipelor care vor să ia parte la ediția din 2015 a competiției să participe la ședința programată marți, 7 aprilie, de la ora 18.00, la restaurantul „Sport” din Constanța. În cadrul ședinței se va discuta și modul de disputare a restanțelor ediției din 2014, pentru a putea fi întocmit clasamentul final al campionatului.

Nicolae Rainea a fost înmormântat cu onoruri militare

Cel mai titrat arbitru român din toate timpurile, Nicolae Rainea, a fost înmormântat sâmbătă, la cimitirul „Eternitatea” din Galaţi, cu onoruri militare, la ceremonia religioasă fiind prezenţi, alături de familie, câţiva foşti şi actuali oameni din sport, oficialităţi locale, dar şi simpli gălăţeni. Printre oamenii din sport prezenți s-au numărat Adrian Porumboiu, Alexandru Tudor, Cristian Munteanu, Gheorghe Chivorchian şi Valeriu Argăseală. Convoiul de maşini a făcut o scurtă oprire și la stadionul clubului Oţelul Galaţi.

Înfrângere pentru echipa lui Pițurcă în campionatul Arabiei Saudite

Formaţia Al Ittihad, antrenată de Victor Piţurcă şi la care evoluează Lucian Sânmărtean, a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (Mierzejewski 76, Al Fraidi 84, 89 / Al Ghamdi 40), de echipa Al Nasr, în etapa a 21-a a campionatului Arabiei Saudite. Lucian Sânmărtean a fost integralist în acest meci. Al Ittihad se află locul 4 în clasamentul campionatului Arabiei Saudite, cu 42 de puncte, fiind precedată de Al Nasr (51p), Al Ahli (49p) și Al Hilal (44p).

Sergiu Buş a înscris primul său gol pentru Sheffield Wednesday

Sergiu Buş, fotbalistul echipei Sheffield Wednesday, a înscris un gol în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Huddersfield, în liga a doua din Anglia. Sergiu Buş a intrat pe teren în minutul 63 şi a marcat în minutul 86 primul său gol pentru gruparea din Championship. Pentru oaspeţi a înscris Miller, în minutul 89.

George Puşcaş a debutat ca titular în campionatul Italiei

Atacantul George Puşcaş a debutat ca titular în campionatul Italiei pentru Internazionale Milano, în meciul cu Parma, scor 1-1, din etapa a 29-a. Jucătorul în vârstă de 18 ani a mai evoluat în trei meciuri pentru Inter, însă de fiecare dată a început din postura de rezervă. Sâmbătă, el a evoluat doar în prima repriză, fiind înlocuit la pauză cu Kovacic. Meciul Inter - Parma s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (Guarin 25 / Lila 44).

Bayern a câștigat derby-ul Bundesligii, cu Borussia Dortmund

Bayern Munchen a învins sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Borussia Dortmund, într-un meci din etapa a 27-a a campionatului Germaniei. Singurul gol al partidei a fost marcat de polonezul Robert Lewandowski, fost jucător al Borussiei, în minutul 36. Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic al companiei Germanwings. Clubul bavarez a precizat că trei suporteri ai echipei s-au aflat printre cele 150 de persoane decedate în tragedia din Alpii francezi.



12