Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 22 Octombrie 2014 / 00:00 710 accesări

UN ROMÂN AR PUTEA DEVENI PRIMUL PROPRIETAR STRĂIN DE CLUB DIN EAU

Fostul impresar Robert Cristian Trif, în vârstă de 35 de ani, ar putea deveni primul proprietar străin de club din Emiratele Arabe Unite, în cazul în care federaţia de fotbal din această ţară îşi va da acordul ca gruparea Athletic Dubai să evolueze în liga a doua, informează gulfnews.com. El şi-a lansat oficial clubul în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la finalul săptămânii, în Dubai. Athletic Dubai ar putea evolua în cea de-a doua ligă a ţării după ce grupările Al Raams şi Al Jazira Al Hamra, ambele din Ras Al Khaimah, şi Al Arabi, din Umm Al Quwain, s-au desfiinţat. Culorile echipei vor fi albastru-alb, iar emblema este reprezentată de un şoim. Trif susţine că echipa are trei variante de stadion pe care să evolueze în Dubai. Potrivit sursei citate, tehnicianul Ilie Balaci este favorit să ocupe postul de antrenor principal. El a promis că se va concentra pe dezvoltarea tinerilor jucători, atât locali, cât şi străini. Robert Cristian Trif este de părere că prezenţa spectatorilor la meciurile tuturor echipelor ar ajuta foarte mult la dezvoltarea fotbalului din Emiratele Arabe Unite. În cazul în care Athletic Dubai nu va primi acordul federaţiei de a evolua din acest sezon în a doua divizie, Trif susţine că nu va renunţa la proiect şi va încerca, din nou, în 2015. Robert Trif a înfiinţat în 2010, la Dubai, firma de impresariat sportiv Euro World Sports Agency, el reuşind să îi transfere în Asia pe Nicolas Anelka (Shanghai Shenhua), Raul Gonzalez (Al Sadd), Mirel Rădoi (Al Hilal, Al Ain), dar şi pe Diego Armando Maradona, ca antrenor la Al Wasl (Emiratele Arabe Unite). Pe lângă jucătorii pe care îi impresariază, Trif i-a adus în Asia şi pe tehnicienii Ion Marin (Kuwait), Cosmin Olăroiu (Emiratele Arabe Unite) sau Florin Motroc (Iordania).

ROMÂNIA U16 A REMIZAT CU MACEDONIA

Reprezentativa de fotbal Under 16 a României a remizat ieri, scor 0-0, cu echipa similară a Macedoniei, într-un meci de pregătire disputat la Skopje, informează frf.ro. Selecționerul Adrian Boingiu a folosit următorii jucători: Iliescu - Gîrjoabă (54 Androne), Boboc, Dima, Podina - Dragomir, Petruș (57 Chindriș) - Ene (74 Drăghiceanu), Craiu, Micovschi (80 Ivănescu) - Mezin (67 Lazăr). Meciul revanșă dintre cele două selecționate este programat joi, de la ora 12.00.

FOSTUL FOTBALIST TONI DOBOŞ, CHEMAT LA DNA

Fostul fotbalist Toni Doboş a fost, ieri, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de „Valiza”, în care este cercetat pentru luare de mită, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauza în care este vizat Doboş este disjunsă încă de la momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor din dosarul „Valiza”, însă ancheta a stagnat din cauza stării grave de sănătate a fostului jucător de fotbal. Aceleaşi surse au precizat că anchetatorii au reluat, recent, investigaţiile şi procedurile judiciare din dosarul lui Doboş şi l-au chemat pe acesta la DNA pentru a-i aduce la cunoştinţă învinuirea - luare de mită. La ieşirea din sediul central al DNA, Toni Doboş a declarat că are calitatea de suspect într-un dosar al Direcţiei, fără a oferi alte informaţii. În 4 iunie 2013, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

ATACANTUL NORD-IRLANDEZ JAMIE WARD AR PUTEA RATA MECIUL DE LA BUCUREŞTI

Atacantul Jamie Ward s-a accidentat, sâmbătă, în meciul de campionat pe care echipa sa, Derby County, l-a disputat în Championship şi ar putea lipsi de pe gazon între patru şi şase săptămâni, ceea ce l-ar face indisponibil şi pentru partida naţionalei Irlandei de Nord cu România, programată pe Arena Națională din Bucureşti, la 14 noiembrie. În vârstă de 28 de ani, Ward (13 selecţii) a evoluat în toate cele trei meciuri disputate de Irlanda de Nord în preliminariile EURO 2016, toate câştigate, cu Ungaria (2-1), Insulele Feroe (2-0) şi Grecia (2-0). El a marcat cinci goluri în 12 meciuri jucate cu Derby County în liga a doua engleză. Ward s-a accidentat la coapsă în victoria echipei Derby, scor 3-0, cu Reading. Potrivit „Belfast Telegraph“, el ar putea fi înlocuit de selecţionerul Michael O'Neil cu Niall McGinn (Aberdeen), cu Patrick McCourt (Brighton) sau cu Samuel Clingan (Kilmarnock). Un alt jucător cu probleme medicale este Jonny Evans, accidentat la gleznă, el lipsind din acest motiv din lotul echipei Manchester United pentru meciul cu West Bromwich Albion, disputat luni seară. Cu nouă puncte, Irlanda de Nord conduce în clasamentul Grupei F a preliminariilor EURO 2016, România fiind pe locul secund, cu șapte puncte.

IOAN ANDONE, PREZENTAT OFICIAL LA APOLLON LIMASSOL

Antrenorul Ioan Andone a declarat, la prezentarea sa oficială la echipa Apollon Limassol, că principalul său obiectiv este câştigarea campionatului, în timp ce Liga Europa se află în plan secundar. „M-am întors în Cipru după opt ani şi îi mulţumesc preşedintelui pentru că mi-a dat posibilitatea de a o pregăti pe Apollon Limassol. Principalul obiectiv este câştigarea campionatului, UEFA Europa League se află în plan secundar. Astăzi (n.r. - luni) am făcut primul antrenament şi pot spune că avem o echipă bună. Avem jucători de calitate, dar trebuie să obţinem rezultate. Vreau performanţă într-un timp scurt, deoarece nimeni nu are răbdare. Sistemul de joc pe care îl voi folosi va fi 4-3-2-1 sau 4-4-2”, a spus Andone. Antrenorul român speră într-un rezultat pozitiv la meciul său de debut, cu Borussia Monchengladbach, în grupele UEL, joi seară, de la ora 22.05. După disputarea a şase etape din campionatul Ciprului, Apollon ocupă locul 2 în clasament, la patru puncte în urma liderului APOEL Nicosia.

UEFA A ÎMPĂRȚIT AMENZI „GENEROASE”

Reprezentanții UEFA au împărțit amenzi după unele incidente din UEFA Champions League, dar și după meciuri din preliminariile pentru EURO 2016. Galatasaray Istanbul a fost amendată cu 50.000 de euro, dar şi obligată să plătească echipei Arsenal daune pentru incidentele pe care suporterii săi le-au produs în meciul de UEFA Champions League de la Londra. FC Basel, Feyenoord Rotterdam şi Standard Liege au fost, de asemenea, amendate din cauza tulburărilor provocate la recentele meciuri din Cupele Europene, în vreme ce Andorra şi Ţara Galilor au fost sancţionate după invadarea terenului în timpul partidei dintre ele din septembrie, pentru calificările la EURO 2016. Astfel, campioana Elveţiei a fost amendată cu 40.000 de euro după ce fanii săi au aruncat cu obiecte în teren, în timpul meciului câştigat acasă contra lui FC Liverpool, în Grupa B a UCL. A fost a doua sancţiune pentru elveţieni în acest sezon, după ce ei au jucat în UEL cu Valencia cu porţile închise, din cauza tulburărilor provocate la jocul tur cu Salzburg. Feyenoord a primit o amendă de 15.000 euro, întrucât a blocat scările stadionului propriu la meciul cu Standard Liege din 2 octombrie, în timp ce clubul belgian va trebui să plătească 17.000 de euro din cauza faptului că suporterii proprii au aruncat petarde şi au provocat încăierări la acelaşi joc. În ceea ce priveşte meciul Andorra - Ţara Galilor, disputat la 9 septembrie, în preliminariile EURO 2016, gazdele au fost amendate cu suma de 10.000 de euro pentru organizare defectuoasă, iar Federaţia Galeză de Fotbal - cu 5.000 de euro, după ce fanii echipei naţionale au intrat pe teren la victoria cu 2-1.

PARTIDĂ ÎN DEVANS DIN UEL

Din cauza situației politice din Ucraina, partidele echipelor din Cupele Europene se pot disputa doar la Kiev și Lvov. Astfel că Metalist Kharkhov va juca astăzi, la Kiev, meciul de acasă, din etapa a 3-a a UEFA Europa League: Metalist Kharkov - Legia Varșovia (ora 19.00, în direct la Digi Sport 2). În clasamentul Grupei L, lider este Legia, cu 6p, urmată de KSC Lokeren și Tranbzonspor, ambele cu câte 3p și de Metalist cu 0p

BALE NU VA JUCA ÎN „EL CLASICO”

Mijlocașul galez Gareth Bale, diagnosticat cu o leziune la mușchiul piramidal drept al abdomenului, a devenit indisponibil pentru următoarele meciuri ale echipei Real Madrid, cu FC Liverpool în Liga Campionilor și cu FC Barcelona în Primera Division. Bale, care a jucat în ambele meciuri jucate de Țara Galilor în preliminariile EURO 2016 luna aceasta, a făcut deplasarea la Valencia pentru meciul cu Levante de sâmbăta trecută, dar nu a jucat niciun minut. Pe lângă Bale, antrenorul Carlo Ancelotti nu îi va putea folosi la Liverpool, în această seară, nici pe Sergio Ramos, Jese Rodriguez şi Fabio Coentrao, toți fiind accidentaţi.

„BALONUL DE AUR” AR TREBUI SĂ REVINĂ UNUI JUCĂTOR GERMAN

Președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), francezul Michel Platini, consideră că prestigiosul trofeu „Balonul de Aur” ar trebui să revină anul acesta unuia dintre componenții reprezentativei Germaniei, câștigătoarea titlului mondial în 2014. În opinia lui Platini, premiul rezervat celui mai bun fotbalist al lumii ar trebui atribuit „unui jucător care a realizat o mare performanță”, a afirmat conducătorul forului continental într-un interviu acordat BeIN Sports. „Eu nu votez pentru „Balonul de Aur“, însă, în principiu, trofeul ar trebui să revină unui jucător care a reușit prestații deosebite la o mare competiție. Din acest motiv, anul acesta câștigătorul trebuie să fie un german”, a precizat Platini. În ultimii șase ani, „Balonul de Aur” a fost câștigat de doar doi jucători, portughezul Cristiano Ronaldo (în 2008 și 2013) și argentinianul Lionel Messi (în 2009, 2010, 2011 și 2012).

AFRICA DE SUD A REFUZAT SĂ FIE „PLANUL B” PENTRU CAN

Ministrul Sportului din Africa de Sud a declarat că ţara sa nu va fi „planul B” pentru găzduirea turneului final al Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal din ianuarie 2015, în cazul în care Marocul va renunţa la organizarea competiţiei din cauza răspândirii virusului Ebola. „Vă pot spune categoric că nu vom organiza Cupa Africii pe Naţiuni. În prezent, nu avem la dispoziţie resursele necesare pentru organizarea unei astfel de competiţii. Am făcut un gest de solidaritate faţă de Libia anul trecut, iar bugetul nu ne mai permite să organizăm un nou turneu final. Ne este absolut imposibil”, a declarat ministrul Sportului din Africa de Sud, Fikile Mbalula. Africa de Sud, prima ţară africană ce a organizat un turneu final al Cupei Mondiale, a găzduit ediţia de anul trecut al Cupei Africii pe Naţiuni, după ce în Libia a izbucnit un război civil. De asemenea, sud-africanii au preluat organizarea CAN în 1996, după ce Kenya a renunţat din cauza dificultăţilor economice. Marocul a cerut amânarea Cupei Africii pe Naţiuni, care urmează să se desfăşoare în perioada 17 ianuarie - 8 februarie 2015, iar Confederaţia Africană de Fotbal analizează posibilitatea de a găsi o altă ţară care organizeze competiţia. Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a 4.555 de persoane din 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi Statele Unite ale Americii), potrivit bilanţului publicat, vineri, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

REUS, DORIT DE BAYERN MUNCHEN

Preşedintele clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a declarat că atacantul formaţiei Borussia Dortmund, Marco Reus, se află în atenţia campioanei Germaniei. „Sincer vorbind, Reus se află în atenţia noastră. Vom discuta în cadrul clubului şi vom lua o decizie, dar contează şi dorinţa jucătorului. Clauza sa de reziliere este cunoscută, dar nu voi spune nimic mai mult. Aş fi încântat ca el să vină la Bayern, dar decizia îi aparţine”, a spus Rummenigge. În vârstă de 25 de ani, Reus mai are contract cu Borussia până în vara anului 2017, iar clauza de reziliere a înţelegerii este de 25 de milioane de euro. Bayern i-a transferat în ultimii doi ani de la Borussia pe Mario Gotze şi Robert Lewandowski. Pentru internaţionalul german a plătit clauza de reziliere de 37 de milioane de euro, iar pe atacantul polonez l-a adus gratis după ce i-a expirat contractul cu Dortmund.

AMICAL ARGENTINA - CROAŢIA, LA LONDRA

Echipa naţională de fotbal a Argentinei va juca un meci amical cu reprezentativa Croaţiei, la 12 noiembrie, pe stadionul „Boleyn Ground“ din Londra, a anunţat, ieri, cotidianul „L'Equipe”. Întâlnirea cu selecţionata Croaţiei, care va avea loc pe arena formaţiei West Ham United, va înlocui amicalul cu echipa Ecuadorului, care ar fi trebuit să se dispute la Madrid şi care a fost anulat. După meciul cu reprezentativa Croaţiei, Argentina va întâlni, la 18 noiembrie, într-o altă partidă amicală, selecţionata Portugaliei, pe stadionul „Wembley” din Londra.

MIROSLAV DJUKIC, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI CORDOBA

Tehnicianul sârb Miroslav Djukic a fost numit, luni seară, în funcţia de antrenor principal al echipei Cordoba, înlocuindu-l pe Albert Ferrer, a anunţat clubul spaniol. „Miroslav Djukic este noul antrenor al echipei Cordoba. El a venit marţi la echipă şi va conduce formaţia până la sfârşitul sezonului”, se arată în comunicatul clubului spaniol. În vârstă de 48 de ani, Djukic era liber de contract după ce fusese demis de la FC Valencia, în decembrie 2013. Tehnicianul sârb a mai pregătit în cariera sa formaţiile Partizan Belgrad, Excelsior Mouscron, Hercules Alicante, Real Valladolid şi naţionalele de seniori şi tineret ale Serbiei. Albert Ferrer, fost jucător la FC Barcelona şi Chelsea Londra, a fost demis, luni, din funcţia de antrenor principal al echipei Cordoba, nou-promovată în prima ligă spaniolă, după un debut de sezon nesatisfăcător. În vârstă de 44 de ani, Albert Ferrer a fost numit în funcţie în timpul sezonului trecut şi a reuşit promovarea cu formaţia Cordoba în Primera Division după 42 de ani. Cordoba se află pe ultimul loc în clasament, reuşind doar patru remize în primele opt etape din campionatul spaniol.

LEVANTE ȘI-A DEMIS ANTRENORUL

Echipa spaniolă Levante a anunțat, luni seară, că se desparte de antrenorul său, Jose Luis Mendilibar, la două zile după usturătorul eșec suferit pe teren propriu în fața formației Real Madrid, scor 0-5. Gruparea de la periferia orașului Valencia, care ocupă în acest moment penultimul loc în Primera Division, nu a dezvăluit deocamdată numele succesorului lui Mendilibar, care a preluat-o pe Levante în interesezon, iar acum se vede constrâns să renunțe la funcția sa după numai două luni de activitate. În vârstă de 53 de ani, Mendilibar se afla la conducerea echipei spaniole din data de 29 mai. În opt etape de campionat, echipa Levante a obţinut o singură victorie şi a înregistrat cinci înfrângeri.

FANII LUI SUNDERLAND ÎŞI POT PRIMI ÎNAPOI BANII PE BILETELE DE LA MECIUL CU SOUTHAMPTON

Clubul Sunderland, la care este legitimat Costel Pantilimon, a anunţat marţi, pe site-ul oficial, că jucătorii s-au oferit să le returneze suporterilor banii pentru biletele de la meciul din deplasare cu Southampton, pierdut săptămâna trecută, scor 0-8. Sunderland a precizat că, în cazul în care unii fani nu vor dori să li se dea înapoi banii cheltuiţi, sumele respective vor fi donate fundaţiei Grace House. „Câştigăm şi pierdem ca echipă, jucători, staff şi suporteri, însă am vrut să le mulţumim fanilor care au parcurs o distanţă atât de mare pentru a ne susţine şi, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, au stat alături de noi până la fluierul final”, a declarat căpitanul John O'Shea. Suporterii care doresc să îşi primească banii pentru bilete trebuie să contacteze clubul Sunderland până la 5 noiembrie. „După data de 5 noiembrie, sumele nereclamate de suporteri vor ajunge la Grace House”, menţionează safc.com. Echipa Sunderland, cu Costel Pantilimon rezervă, a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 8-0, de formaţia Southampton, în etapa a 8-a a campionatului Angliei.



12