Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 17 Septembrie 2014 / 00:00 478 accesări

GOLGHETERUL ALL-TIME AL CUPEI ROMÂNIEI, PREMIAT LA CASA FOTBALULUI

Golgheterul Cupei României, Florea Voinea, a declarat ieri, la Casa Fotbalului, că este o întâmplare că a marcat 40 de goluri în această competiţie, el mulţumindu-le foştilor săi colegi pentru ajutorul acordat pe teren. „E o întâmplare că am marcat cele mai multe goluri. Poate pentru că am jucat în Cupă de la început. Eu vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru că m-au ajutat să marchez atât de multe goluri. Mă rog, de fapt nu sunt chiar atât de multe, dar sunt ceva. Nu puteam să le marchez dacă ei nu existau. Dacă cineva poate să bată recordul meu, să-l bată, pentru că de aia e făcut. Sunt mai multe goluri frumoase, dar nu-mi pot aduce aminte din 40 de goluri care a fost cel mai frumos. Anul ăsta sper ca Steaua să câştige Cupa României, pentru că are cele mai multe trofee. Sper să aibă mai multe“, a declarat Voinea. Golgheterul all-time al Cupei României, Florea Voinea, a fost premiat, ieri, pentru performanţa sa de către Federaţia Română de Fotbal înaintea tragerii la sorţi a 16-imilor competiţiei. În vârstă de 73 de ani, Voinea a evoluat în cariera de jucător la Petrolul, Steaua, CFR Reşiţa, Poli Timişoara şi Nimes (Franţa). Atacantul a marcat în Cupa României un gol pentru Petrolul şi 39 pentru Steaua.

PUNCT FINAL ÎN ETAPA A 7-A A LIGII I

Luni seara, în ultimul meci din etapa a 7-a a Ligii I, Pandurii Tg. Jiu și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1. Scorul a fost deschis de gazde, prin M. Roman, în min. 3, în timp ce pentru ploieșteni a înscris Pablo De Lucas, în min. 42. În urma acestui rezultat, clasamentul se prezintă astfel: Clasament: 1. Steaua 18p (golaveraj: 17-4), 2. CFR 16p (16-4), 3. Astra 15p (17-6), 4. Petrolul 14p (14-5), 5. Dinamo 12p (13-8), 6. ASA 12p (11-7), 7. FC Botoșani 9p (8-11), 8. Ceahlăul 10p (8-9), 9. U. Cluj 8p (8-7), 10. Gaz Metan 8p (7-10), 11. FC Brașov 8p (9-12), 12. Rapid 8p (6-10), 13. Pandurii 7p (5-10), 14. FC Viitorul 6p (6-8), 15. Oțelul 5p (4-9), 16. CS U. Craiova 5p (5-14), 17. CSMS Iași 4p (4-11), 18. Concordia 4p (3-13).

RĂZVAN LUCESCU NU MAI ESTE ANTRENORUL PETROLULUI PLOIEȘTI

Răzvan Lucescu nu mai este, începând de ieri, antrenor principal la Petrolul Ploiești, noul tehnician al grupării prahovene urmând să fie anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate de club. „Începând de astăzi, colaborarea dintre FC Petrolul și tehnicianul Răzvan Lucescu a luat sfârșit, clubul nostru mulțumindu-i antrenorului pentru întrega muncă depusă de la venirea sa la Ploiești. FC Petrolul ține să îi mulțumească lui Răzvan Lucescu pentru efortul depus și pentru performanțele obținute la cârma ploieștenilor și îi dorește mult succes în continuare”, se arată într-un comunicat de presă al FC Petrolul Ploiești, dat publicității ieri. Cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică, „lupii” au încheiat sezonul trecut pe locul 3, ratând dramatic calificarea în finala Cupei României, iar în actuala stagiune au ajuns până în play-off-ul Europa League, fiind eliminați de Dinamo Zagreb. După primele șapte etape ale campionatului, Petrolul ocupă locul 4, cu 14 puncte, la 4 puncte de liderul Steaua, formație pe care o va întâlni duminică, în derby-ul rundei a 8-a a Ligii 1. Se pare că echipa ploieșteană va fi preluată de Gheorghe Mulțescu.

CIPRIAN DEAC VA LIPSI DE PE GAZON CEL PUŢIN TREI LUNI

Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a suferit o accidentare în meciul jucat împotriva echipei Astra Giurgiu, iar verdictul este unul dur. „Ciprian are o ruptură de ligament colateral intern. Nu e afectat genunchiul interior, ligamentele încrucișate. E recidivată această ruptură, pentru că a mai avut una la acest nivel. O astfel de problemă nu se operează. Trebuie tratament conservativ. O să fie nevoie de două-trei săptămâni de repaus total. Antrenamentele le-ar putea reîncepe în luna noiembrie. Depinde de cum se reface dacă mai joacă în acest tur”, a spus Iuliu Mureșan, preşedintele clubului ardelean. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a avut o evoluţie bună în acest sezon, marcând două goluri pentru CFR Cluj în cele şapte meciuri în care a evoluat.

CIPRIAN MARICA A SCĂPAT DE OPERAŢIE

Atacantul echipei Konyaspor, Ciprian Marica, a anunţat pe pagina sa de Facebook că investigaţiile pe care le-a făcut în Germania au ieşit bine şi nu va fi nevoit să se opereze. „Aşa cum am promis, revin cu detalii după controlul medical din Germania. Testele au ieşit OK și revin la antrenamente, la Konya. Sunt fericit că am scăpat de operaţie. Vă mulţumesc din suflet celor care m-aţi încurajat!”, a scris Marica. Internaţionalul român a anunţat, sâmbătă, că a suferit o lovitură la genunchiul drept la un antrenament şi s-a deplasat în Germania, pentru investigaţii. El a lipsit de la meciul de campionat cu Balikesirspor, scor 2-0, în care mijlocaşul Gabriel Torje a înscris un gol pentru Konyaspor.

MARCO VAN BASTEN REVINE LA AZ ALKMAAR

Antrenorul echipei AZ Alkmaar, Marco van Basten, care s-a confruntat cu probleme cardiace după moartea tatălui său, în iulie, a decis să revină ca antrenor secund al grupării batave, antrenor principal urmând să fie asistentul său de până acum, Alex Pastoor. El a semnat un contract valabil până în vara anului 2016. „Am remarcat de-a lungul anilor, ca antrenor principal, că poziţia aceasta îmi cauza un disconfort fizic şi mental din ce în ce mai mare. Astfel, am decis să fiu onest faţă de AZ Alkmaar. Am vrut să revin ca antrenor la AZ, dar nu ca principal. Am găsit o soluţie potrivită. Sunt încântat de noul meu rol, care e mai mult în umbră. Vreau să lucrez cu talentele clubului mai mult pe teren”, a explicat fostul atacant. Marco van Basten, 49 de ani, a antrenat de-a lungul timpului reprezentativa Olandei, pe Ajax Amsterdam şi pe Heerenveen.

MIRKO SLOMKA, DEMIS DE LA HAMBURG

Antrenorul Mirko Slomka a fost dat afară de la conducerea tehnică a echipei Hamburger SV, în urma rezultatelor slabe înregistrate în debutul campionatului, în care formaţia a obţinut un punct în primele trei etape ale Bundesliga, fără a înscrie vreun gol. Ultimul eşec a fost înregistrat duminică, Hamburg fiind întrecută în deplasare, cu scorul de 2-0, de Hannover 96. Slomka l-a înlocuit pe Bert van Marwijk în luna februarie, când a semnat un contract valabil până în 2016. Succesorul tehnicianului german în vârstă de 47 de ani nu a fost anunţat încă. Echipa din Hamburg, ultima în clasament, va evolua etapa viitoare, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva campioanei Bayern Munchen.

FENERBAHCE S-AR PUTEA ÎNŢELEGE CU LUCESCU ÎN SEZONUL VIITOR

Fostul fotbalist Sinan Engin, fost oficial al clubului Beşiktaş, în prezent angajat la un post de televiziune din Turcia, a afirmat, în cadrul unei emisiuni la Beyaz TV, că Fenerbahce ar putea obţine serviciile tehnicianului Mircea Lucescu în sezonul viitor. „Din câte am auzit, Fenerbahce s-ar putea înţelege cu Lucescu în sezonul viitor. În acest sezon a fost aproape de Galatasaray. Patronul clubului Şahtior nu l-a lăsat să vină în Turcia. Dar Lucescu nu este fericit în Ucraina. Eram împreună cu Celal Kolot (n.r. - alt fost oficial al clubului Beşiktaş) şi cu alt prieten pe care nu vreau să îl numesc. El a spus că Aziz Yildirim (n.r. - preşedintele clubului Fenerbahce) îl vrea pe Mircea Lucescu. Eu aş vrea ca actualul antrenor, Ismail Kartal, să rămână zece ani la Fenerbahce. Dar Ersun Yanal a făcut această echipă campioană şi s-a renunţat la el. Dacă o face campioană şi Ismail, este posibil să se renunţe la el. Iar dacă vor fi campioni, vor juca în sezonul viitor în Liga Campionilor. Eu am înţeles că Fenerbahce vrea să colaboreze cu Lucescu sezonul viitor. După părerea mea, în sezonul viitor, în Turcia va fi o luptă serioasă pentru Lucescu”, a spus Sinan Engin. Echipa Fenerbahce îl are ca antrenor principal pe Ismail Kartal din luna august. Anterior, Kartal a fost secundul lui Ersun Yanal la formaţia din Istanbul. Lucescu a antrenat în Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004).

VERRATTI ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU PSG

Mijlocaşul italian Marco Verratti şi-a prelungit contractul cu echipa Paris Saint-Germain pentru încă un sezon, actuala înţelegere urmând să expire în vara anului 2019. „Când mă gândesc la viitorul carierei mele, mă gândesc la Paris Saint-Germain. Vreau să continui să câştig cu această echipă. Vreau să progresez alături de această formaţie şi să câştigăm împreună trofee”, a declarat Verratti. Internaţionalul italian în vârstă de 21 de ani a fost achiziţionat de PSG de la Pescara, în vara anului 2012.

CÂŞTIGĂTOAREA LIGII CAMPIONILOR POATE ÎNCASA PÂNĂ LA 37,4 MILIOANE DE EURO, FĂRĂ MARKET POOL

Câştigătoarea Ligii Campionilor poate încasa, în sezonul 2014-2015 al competiţiei, până la 37,4 milioane de euro (de la faza grupelor la finală), sumă în care nu este inclusă cota din market pool. UEFA a mai anunţat că, pentru sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor şi Supercupei Europei, estimează un venit total de 1,34 miliarde de euro. Din această sumă, 55 milioane de euro vor fi atribuiţi exclusiv echipelor care au participat în play-off-ul Ligii Campionilor, printre care se află şi Steaua. Fiecare dintre cele 20 de echipe participante va încasa câte 2,1 milioane de euro. De asemenea, UEFA va opri o sumă de 40 de milioane de euro din veniturile Ligii Campionilor şi Supercupei Europei, pe care o va oferi cluburilor participante în Liga Europa, la fel cum s-a întâmplat în sezonul 2013-2014. Totodată, trei milioane de euro vor fi alocaţi drept plăţi de solidaritate pentru echipele eliminate în fazele de calificare din Liga Campionilor şi Liga Europa. Forul continental a anunţat că 910,3 milioane de euro vor fi alocaţi premierii cluburilor (500,7 milioane de euro pentru calificarea în grupe, rezultate şi bonusuri de calificare şi 409,6 milioane de euro în plăţi variabile, reprezentate de drepturile TV - market pool), iar restul va fi oprit de forul european pentru acoperirea costurilor organizatorice şi administrative, precum şi pentru plăţile de solidaritate către asociaţii naţionale, cluburi şi ligi. Cele 32 de cluburi participante în faza grupelor vor fi recompensate cu un bonus de 8,6 milioane de euro. Pentru fiecare victorie în faza grupelor, o echipă va primi un milion de euro, iar în cazul unei remize va încasa 500.000 de euro. Echipele calificate în optimile competiţiei vor mai primi câte 3,5 milioane de euro, sfert-finalistele - câte 3,9 milioane de euro, iar cele patru semifinaliste - câte 4,9 milioane de euro. Finalista va fi recompensată cu 6,5 milioane de euro, iar câştigătoarea va mai încasa 10,5 milioane de euro. Astfel, echipa care va câştiga Liga Campionilor va putea primi maximum 37,4 milioane de euro, fără a include market pool-ul. Fiecare campioană ce nu s-a calificat în faza grupelor va primi 200.000 de euro. Mai mult, echipele participante în primul tur preliminar al Ligii Campionilor vor primi 150.000 de euro, dacă nu s-au calificat în faza grupelor, iar echipele participante în turul doi, dar care nu au prins grupele, vor mai primi câte 175.000 de euro. Cluburile eliminate în turul trei vor fi recompensate cu câte 200.000 de euro. Pe de altă parte, câştigătoarea din acest an a Supercupei Europei, Real Madrid, va încasa trei milioane de euro, iar finalista FC Sevilla - 2,2 milioane de euro.

UEFA A ANUNȚAT CĂ ÎN FOTBAL AU FOST FĂCUTE CELE MAI MULTE CONTROALE ANTIDOPING

Fotbalul a fost sportul în care au fost efectuate cele mai multe controale antidoping în anul 2013, cu un total de 28.002 teste, iar Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a fost organizația sportivă regională care a asigurat cele mai multe teste, cu 1.932 de astfel de operațiuni, potrivit datelor furnizate de forul de la Nyon. UEFA a informat luni că Agenția Mondială Antidoping (AMA) a realizat anul trecut 269.878 controale la nivel mondial, dintre care 1.932 au fost efectuate chiar de forul fotbalistic continental. Doar patru federații sportive internaționale au avut cifre superioare în acest domeniu, dar în total, cu toate testele efectuate, fotbalul domină toate celelalte discipline. Din toate controalele făcute de UEFA în 2013, 1.846 au fost de urină (1.373 în competiție și 473 în afara acesteia), iar 86 de sânge (36 în competiție și 50 în afară), precum și analize adiționale: 616 controale pentru EPO, 39 consacrate GC/C/IRMS (referitoare la dopajul cu steroizi) și 10 pentru hormoni de creștere umană. UEFA a precizat, de asemenea, că fotbalul este sportul cu cel mai scăzut procent de rezultate pozitive (0,48 la sută), dar și că în 2013 a ieșit un singur rezultat pozitiv la cocaină (0,16%), la un jucător de fotbal în sală, care a fost sancționat cu suspendarea pe 18 luni. Potrivit cifrelor din sezonul trecut, competițiile în care au fost efectuate testele, de către forul de la Nyon direct, au fost Liga Campionilor și Europa League, unde nu s-a înregistrat niciun rezultat pozitiv.

RED BULL SALZBURG, LA A TREIA ÎNFRÂNGERE CONSECUTIVĂ

Echipa Red Bull Salzburg, una dintre adversarele Astrei Giurgiu în Europa League, nu mai este lider în campionatul Austriei, după ce duminică, în etapa a 8-a, a fost învinsă cu 1-0 în deplasare de Wolfsberger AC, care a urcat pe prima poziție în clasament. Unicul gol a fost opera lui Tadej Trdina, în minutul 26. Salzburg nu a reușit să fructifice avantajul omului în plus, după eliminarea lui Christopher Wernitznig în finalul primei reprize. Este al treilea eșec consecutiv pentru campioana en titre a Austriei, eliminată de suedezii de la Malmo FF în play-off-ul Champions League. Salzburg a fost lider fără întrerupere în campionatul Austriei timp de 14 luni!

FC BARCELONA A NUMIT UN TEREN DE ANTRENAMENT AL CLUBULUI „TITO VILANOVA”

Un teren de antrenament al clubului spaniol FC Barcelona va purta numele lui Tito Vilanova, fostul antrenor al echipei, care a decedat în luna aprilie, în urma unui cancer, la vârsta de 45 de ani, anunță revista „France Football“. Astfel, baza de antrenament care până acum purta numele lui Joan Gamper, fondatorul clubului, se va numi „Campo de Entrenamiento Tito Vilanova”, în memoria fostului antrenor al Barcelonei. Deocamdată, Barcelona nu a făcut publică data la care această modificare va deveni oficială. Vilanova a fost vreme de cinci sezoane secundul lui Pep Guardiola. După demisia lui Pep, în sezonul 2012/2013, Vilanova a fost promovat la comanda primei echipe. Boala descoperită în 2011 l-a constrâns să abandoneze temporar banca tehnică în decembrie 2012, înainte să plece definitiv de la Barcelona, în iulie 2013.



12