Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Iunie 2014 / 00:00 804 accesări

ROMÂNIA A URCAT PE LOCUL 29 ÎN CLASAMENTUL FIFA

Echipa naţională a României a urcat trei poziţii şi se află pe locul 29, cu 761 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola dat publicităţii ieri. Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2016 ocupă următoarele poziţii: Grecia - 12 (1.064p), Ungaria - 47 (624p), Finlanda - 61 (532p), Irlanda de Nord - 90 (381p) şi Insulele Feroe - 171 (89p). În această ierarhie continuă să conducă Spania, cu 1.485 puncte, urmată de Germania, cu 1.300p, şi Brazilia, cu 1.242p.

DINAMO BUCUREŞTI, VICTORIE LA TURNEUL JUNIORILOR C DE LA CONSTANŢA

Desfăşurată la Constanţa, Grupa a 5-a din cadrul fazei zonale a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor C s-a încheiat cu victoria celor de la Dinamo Bucureşti, care au obţinut astfel calificarea la turneul semifinal. În finala competiţiei de la Constanţa, disputată ieri, pe stadionul SNC, bucureştenii s-au impus clar, cu 6-0, în faţa Astrei Ploieşti.

FC RAPID A ACHITAT TAXA DE ÎNSCRIERE A RECURSULUI LA TAS

FC Rapid a deschis, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, acţiunea împotriva deciziei Comisiei de Apel a Administraţiei de Licenţiere, achitând suma de aproximativ 2.500 de franci elveţieni reprezentând taxa de înscriere a recursului. Conducerea clubului a tradus toată documentaţia necesară, iar azi va transmite dosarul, printr-un curier internaţional, instanţei de la Lausanne. Taxa de înscriere a recursului reprezintă doar o parte din suma pe care FC Rapid o are de achitat la TAS. Pe parcursul acţiunii, gruparea giuleşteană va fi nevoită să plătească şi alte taxe, precum şi serviciile celor trei arbitri care vor soluţiona cauza. Taxele pe care un club trebuie să le achite pentru a se adresa instanţei de la Lausanne se ridică la o sumă cuprinsă între 15.000 şi 30.000 de franci elveţieni. Un om de afaceri român, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, intenţionează să achite restul sumei de care are nevoie FC Rapid la TAS. În cazul în care clubul reuşeşte să găsească fonduri pentru TAS din alte surse, omul de afaceri doreşte să ajute gruparea giuleşteană plătind un turneu de pregătire al echipei în această vară. Clubul giuleştean traversează o acută criză financiară şi nu dispune de suma necesară recursului la TAS. Termenul de recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este de 21 de zile de la comunicarea deciziei, acesta expirând sâmbătă.

MECIURILE DIN LIGA 1 VOR FI PE UPC

Compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, vor difuza toate meciurile din cadrul campionatului Ligii 1 şi din Cupa Ligii în următorii cinci ani. Conform sursei citate, UPC şi Focus Sat au semnat recent un acord de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look +. „Suntem încântaţi că le putem oferi clienţilor noştri această veste excelentă: la UPC şi Focus Sat vor putea urmări meciurile din cele mai importante competiţii fotbalistice din România. Am ajuns la un acord cu grupul care deţine drepturile pentru Liga 1 şi Cupa Ligii şi vom transmite meciurile în perioada 2014 - 2019. În afara zonei de acoperire UPC, cele două canale vor putea fi urmărite la nivel naţional prin platforma de satelit Focus Sat“, declară Robert Redeleanu, Chief Marketing Officer (CMO) al UPC România. Conform comunicatului, în următorii cinci ani, abonaţii UPC şi Focus Sat se vor bucura de cinci sezoane de fotbal.

LARIE VA JUCA LA CFR CLUJ

Cluburile CFR Cluj şi FC Viitorul au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundaşului central Ionuţ Larie, se arată într-un comunicat al grupării ardelene, postat pe site-ul oficial. Fundaşul în vârstă de 27 de ani a semnat cu CFR Cluj un contract valabil pentru următoarele trei sezoane. În cariera sa, Larie a mai fost legitimat la grupările Farul Constanţa, CSM Râmnicu Vâlcea şi Delta Tulcea.

PINTILII SE TRANSFERĂ LA AL HILAL

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat miercuri seară că l-a lăsat pe fotbalistul Stelei Bucureşti, Mihai Pintilii, să nu participe la meciul amical cu Algeria, scor 1-2, deoarece jucătorul l-a anunţat că va semna un contract cu Al Hilal, echipă antrenată de Laurenţiu Reghecampf. „Pintilii mi-a spus că nu poate participa la acest joc deoarece o să semneze cu Al Hilal. L-am lăsat, pentru că îmi spunea că de câteva zile se gândeşte doar la acest transfer, nu mai are gândul la joc şi atunci am decis să nu joace”, a spus Piţurcă.

DAN PETRESCU A SEMNAT CU AL ARABI, DIN QATAR

Antrenorul Dan Petrescu a semnat, în noaptea de miercuri spre joi, un contract pe doi ani cu formaţia Al Arabi, din Qatar, informează site-ul oficial al echipei arabe. Petrescu a ajuns la Doha cu trei zile înainte să semneze contractul şi s-a întâlnit de mai multe ori cu reprezentanţii clubului, iar la primele ore ale zilei de joi a ajuns la o înţelegere cu aceştia. Dan Petrescu era liber de contract după ce şi-a reziliat înţelegerea cu Dinamo Moscova, în această primavară. El a mai antrenat formaţiile Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni şi Kuban Krasnodar. Al Arabi a terminat sezonul 2013-2014 pe locul 5, ratând astfel calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor Asiei. Din lot fac parte jucători precum Karim Ziani, fost la Olympique Marseille şi VfL Wolfsburg, sau Houssine Kharja, fost la Internazionale Milano, AS Roma şi AC Fiorentina.

MIJLOCAŞUL EMRE CAN S-A TRANSFERAT LA LIVERPOOL

Mijlocaşul Emre Can, în vârstă de 20 de ani, părăseşte echipa Bayer Leverkusen pentru a se alătura, din data de 1 iulie, clubului Liverpool, a anunţat, ieri, gruparea germană. Liverpool a făcut o ofertă pentru achitarea clauzei de reziliere a contractului fotbalistului german cu Leverkusen, de aproximativ 12 milioane de euro. “Ne-ar fi plăcut ca Emre să rămână la Leverkusen, dar contractul său are o clauză de reziliere. Îi dorim succes în Premier League”, a declarat preşedintele clubului Bayer Leverkusen, Michael Schade. Can, internaţional german Under 21, era legitimat la Leverkusen din vara anului 2013. El a fost achiziţionat de Bayer Leverkusen de la Bayern Munchen, în schimbul sumei de 5 milioane de euro.

PHILIPPE SENDEROS A ALES SĂ JOACE LA ASTON VILLA

Internaţionalul elveţian Philippe Senderos a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea Aston Villa, înţelegerea fiind valabilă din data de 1 iulie, a anunţat clubul englez. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani, aflat în cantonament cu naţionala ţării sale în vederea Cupei Mondiale din Brazilia, a mai jucat în Premier League în ultimele zece sezoane, la Arsenal, Everton şi Fulham. Ultima dată, el a fost legitimat la Valencia. “El va participa pentru a treia oară la un turneu final al Cupei Mondiale şi nu mulţi jucători reuşesc asta. Este o achiziţie excelentă”, a declarat tehnicianul Paul Lambert.

PRIMUL SUCCES DIN ISTORIE PENTRU GIBRALTAR

Echipa naţională a Gibraltarului a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Maltei, într-o partidă amicală ce a avut loc la Faro (Portugalia), acesta fiind primul succes de la admiterea teritoriului britanic în rândul membrilor UEFA. Golul victoriei a fost marcat de Kyle Casciaro, în minutul 66. Gibraltarul jucase anterior patru partide amicale, remizând cu Slovacia şi Estonia şi fiind învinsă de Insulele Feroe şi Estonia (cu această ultimă echipă a disputat două partide). Gibraltar va juca primele partide oficiale în preliminariile Euro-2016, în Grupa D, împotriva reprezentativelor Germaniei, Poloniei, Georgiei, Irlandei şi Scoţiei. Teritoriul britanic de 6,8 kilometri pătraţi din sudul Spaniei, cu o populaţie de circa 30.000 de locuitori, a devenit membru UEFA cu drepturi depline în mai 2013.

MURAT YAKIN VA ANTRENA SPARTAK MOSCOVA

Tehnicianul Murat Yakin şi gruparea Spartak Moscova au ajuns la un acord pentru ca elveţianul să antreneze echipa rusă în sezonul viitor. Yakin, în vârstă de 39 de ani, a avut o întrevedere miercuri, la Moscova, cu proprietarul clubului Spartak, Leonid Fedun. Spartak, de nouă ori campioană a Rusiei, a încheiat sezonul 2013-2014 pe locul 6, la 14 puncte de CSKA Moscova, care a câştigat titlul. Yakin a antrenat ultima dată echipa FC Basel.

ISMAEL PREIA CONDUCEREA TEHNICĂ A ECHIPEI FC NURNBERG

Francezul Valerien Ismael, fost fundaş al echipei Bayern Munchen, va prelua conducerea tehnică a echipei FC Nurnberg, a anunţat, ieri, clubul german retrogradat în eşalonul secund la finalul sezonului trecut. Ismael, în vârstă de 38 de ani, îi succede pe banca tehnică lui Roger Prinzen, care a asigurat interimatul după demiterea olandezului Gertjan Verbeek, la sfârşitul lunii aprilie. Clubul nu a precizat valoarea contractului antrenorului francez. Valerien Ismael a mai pregătit anterior echipa a doua a clubului Hamburger SV şi echipa secundă a grupării Wolfsburg.

DAVID VILLA VA JUCA DOUĂ LUNI ÎN AUSTRALIA

Atacantul spaniol David Villa, care a semnat un contract pe trei sezoane cu formaţia americană New York City FC, din Major League Soccer, a anunţat că va evolua în lunile octombrie şi noiembrie pentru echipa australiană Melbourne City. „Acest transfer îmi va da ocazia să joc într-un nou campionat, într-o ţară nouă, şi va fi ideal pentru mine să mă pregătesc pentru sezonul următor al MLS”, a anunţat Villa într-un comunicat de presă. Villa, care şi-a anunţat retragerea din echipa naţională după CM din Brazilia, va începe noul sezon în campionatul american în luna martie a anului viitor. Atacantul de 32 de ani a mai evoluat la FC Valencia, FC Barcelona şi Atletico Madrid.

STRAMACCIONI ESTE NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI UDINESE

Andrea Stramaccioni a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Udinese, el semnând un contract pe două sezoane cu gruparea friulană. „Andrea Stramaccioni este noul antrenor al echipei Udinese, începând cu 1 iulie. Prezentarea oficială va avea loc vineri”, se arată în comunicatul grupării italiene. Stramaccioni, în vârstă de 38 de ani, îl va înlocui pe Francesco Guidolin, care a decis la finalul actualei stagiuni să renunţe la funcţia de antrenor şi să lucreze în administraţia clubului. Andrea Stramaccioni a mai pregătit formaţia Internazionale Milano, în perioada martie 2012 - iunie 2013.



12