Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 31 Martie 2014 / 00:00 710 accesări

LIGA A II-A LA FOTBAL

Rezultatele înregistrate în partidele disputate la sfârşitul săptămânii trecute în Liga a II-a la fotbal - SERIA 1, etapa a 23-a, sâmbătă: CSMS Iaşi - Rapid CFR Suceava 5-0, FC Clinceni - Dunărea Galaţi 2-1, CF Brăila - ACS Berceni 0-1, SC Bacău - Gloria Buzău 1-1, Unirea Slobozia - Unirea Tărlungeni 1-2. FC Farul Constanţa şi Rapid Bucureşti au stat. Clasament: 1. CSMS Iaşi 40p, 2. Rapid Bucureşti 38p (golaveraj: 29-17), 3. Unirea Slobozia 38p (27-22), 4. FC Clinceni 33p (34-22), 5. ACS Berceni 33p (29-19), 6. SC Bacău 25p, 7. Gloria Buzău 23p (23-21), 8. Unirea Tărlungeni 23p (14-18), 9. CF Brăila 19p, 10. FC FARUL CONSTANŢA 18p, 11. Rapid CFR Suceava 16p, 12. Dunărea Galaţi 11p; SERIA A 2-A, etapa a 20-a, sâmbătă: Metalul Reşiţa - Gloria Bistriţa 2-1, Olimpia Satu Mare - CSM Rm. Vîlcea 2-1, Minerul Motru - FC Olt 1-3, CS U. Craiova - FC Bihor Oradea 1-0, ASA Tg. Mureş - CS Mioveni 4-0, duminică: FC U. Craiova - UTA 0-3 - la “masa verde” (formaţia craioveană a anunţat că se retrage din campionat şi nu s-a prezentat la joc. Fiind la a doua neprezentare, echipa lui Adrian Mititelu va fi exclusă din campionat şi va pierde următoarele meciuri la „masa verde”). Clasament: 1. CS U. Craiova 41p, 2. CSM Rm. Vîlcea 35p, 3. ASA Tg. Mureş 31p (golaveraj: 21-11), 4. Metalul Reşiţa 31p (22-18), 5. Olimpia Satu Mare 31p (20-17), 6. FC Olt 30p, 7. Gloria Bistriţa 28p, 8. CS Mioveni 26p, 9. U. Craiova 23p, 10. FC Bihor Oradea 21p (13-18), 11. UTA 21p (17-23), 12. Minerul Motru 9p.

NICOLIŢĂ VREA SĂ RĂMÂNĂ LA FC NANTES

Fotbalistul Bănel Nicoliţă, care joacă la echipa FC Nantes sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne, a declarat că şi-ar dori să rămână la formaţia din Nantes, informează europe-mercato.com. „Sunt bine mental şi fizic. Faptul că am revenit în primul 11 mă motivează, dar acum sper ca până la finalul sezonului să fiu folosit titular. Am muncit mult şi m-am bazat pe susţinerea familiei mele. Am trecut prin cea mai dificilă perioadă din cariera mea, dar m-am mobilizat pentru a reveni. Acum vă asigur: prima mea alegere este să rămân la Nantes. Însă nu sunt singurul care trebuie să decidă”, a spus Nicoliţă, care a fost titular la FC Nantes în meciul de sâmbătă seară, cu Girondins Bordeaux, scor 0-0, jucând până în minutul 70. Nantes are opţiune de cumpărare definitivă a lui Bănel Nicoliţă în această vară.

PELE, “OMORÂT” DE CNN

Reprezentanţii postului de televiziune CNN şi-au cerut scuze după ce au publicat din greşeală, pe platforma Twitter, informaţia falsă potrivit căreia legendarul brazilian Pele, unul dintre cei mai mari fotbalişti din lume, a murit. Un angajat al emisiunii „New Day” a scris vineri dimineaţă, într-un mesaj publicat pe platforma Twitter, că legenda fotbalului brazilian Pele a murit „la vârsta de 74 de ani”. Mesajul era însoţit şi de o fotografie alb-negru a fostului fotbalist, care, în realitate, are 73 de ani. Mesajul a fost şters imediat ce reprezentanţii televiziunii CNN şi-au dat seama că această informaţie este falsă. Purtătorul de cuvânt al lui Pele a declarat, pentru CNN, că acesta este „în viaţă şi se simte foarte bine”. Ulterior, pe contul de Twitter al emisiunii respective a fost publicat următorul mesaj: „Am şters un mesaj eronat de mai devreme, pe acest subiect. Regretăm eroarea şi le mulţumim celor care ne urmăresc pentru feedback”. Pele, născut Edson Arantes do Nascimento, a avut peste 90 de selecţii în naţionala Braziliei şi deţine recordul naţional la goluri înscrise, cu 77 de reuşite.

MARCO STRELLER S-A ACCIDENTAT

Marco Streller, căpitanul formaţiei elveţiene FC Basel, nu va evolua în meciul cu Valencia, programat joi, de la ora 22.05, în prima manşă a sferturilor de finală din UEFA Europa League, din cauza unei accidentări la aductori. Jucătorul în vârstă de 32 de ani s-a accidentat la meciul cu FC Lucerna, din Cupa Elveţiei, şi va fi indisponibil mai multe săptămâni, astfel că nu va juca nici în returul din 10 aprilie.

GEST UMANITAR AL JUCĂTORILOR DE LA ATLETICO MADRID

Jucătorii echipei Atletico Madrid s-au întâlnit, sâmbătă dimineaţă, cu câteva ore înainte de meciul cu Athletic Bilbao, cu Irene Villa, victimă a unui atentat terorist din 1991, în urma căruia a rămas fără picioare şi fără trei degete la o mână. „Niciodată nu trebuie să renunţi. Mereu trebuie să fii atent, pentru că viaţa te poate lovi de multe ori, dar trebuie să te ridici de fiecare dată. Trebuie să ştii să faci faţă succesului şi lucrurilor mai puţin bune. Trebuie să lupţi zi de zi, fără să renunţi”, le-a spus Irene Villa jucătorilor pregătiţi de Diego Simeone. Ea a fost victima unui atentat ETA în 1991, pe când avea 12 ani, iar o bombă plasată în maşina în care se afla i-a secţionat picioarele. „Irene le-a vorbit jucătorilor la dorinţa lui Simeone, care îi cunoştea povestea şi munca. Scopul acestei discuţii nu a fost ca jucătorii să facă un mare meci, ci să vadă cât de norocoşi sunt. Irene le-a arătat jucătorilor imagini din ziua atentatului, a făcut referire la momentele cele mai grele şi la milioanele de situaţii în care a trebuit să se ridice şi să meargă mai departe. Jucătorii, dintre care mulţi nu-i cunoşteau povestea, s-au înclinat în faţa unei femei care a demonstrat, aşa cum spune şi Cholo, că mereu trebuie să crezi în tine”, a notat „Marca“. Meciul disputat sâmbătă seară la Bilbao a fost câştigat de Atletico Madrid, scor 2-1 (Diego Costa 22, Koke 55 / Muniain 6).

BARCELONA, VICTORIE PENTRU VICTOR VALDES

Tehnicianul echipei FC Barcelona, Gerardo Martino, i-a dedicat victoria din meciul cu Espanyol Barcelona, scor 1-0 (Messi 76-pen.), din deplasare, din etapa a 31-a a campionatului Spaniei, portarului Victor Valdes, care va fi indisponibil mai multe luni din cauza unei accidentări. „În numele tuturor - staff-ul tehnic, jucătorii - aş vrea să profit pentru a-i transmite susţinerea noastră lui Victor, a-i ura însănătoşire grabnică şi, evident, a-i dedica această victorie”, a spus Martino. Portarul echipei FC Barcelona, Victor Valdes, a suferit o ruptură la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept, miercuri, în meciul cu Celta Vigo, scor 3-0. Victor Valdes va fi operat astăzi, la Augsburg, şi ar urma să fie indisponibil între şase şi nouă luni.

S-A ACCIDENTAT THIAGO ALCANTARA

Fotbalistul echipei Bayern München, Thiago Alcantara, va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni din cauza accidentării suferite la meciul cu Hoffenheim, a anunţat clubul bavarez, precizând că jucătorul are ruptură parţială de ligament la genunchiul stâng. Thiago va avea genunchiul în ghips timp de 14 zile, după care va purta o atelă. El a jucat, sâmbătă, până în min. 25, când a fost schimbat cu Philipp Lahm. „Thiago ne va lipsi, este un jucător important pentru linia de mijloc”, a declarat antrenorul Josep Guardiola.

VAN GAAL VA PRELUA TOTTENHAM DIN VARĂ

Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, va prelua din vară echipa engleză Tottenham Hotspur, la care este legitimat şi Vlad Chiricheş, a anunţat sâmbătă, la BBC, Ruud Gullit. Fostul internaţional olandez a afirmat că Van Gaal şi conducerea clubului londonez au ajuns la un acord miercuri, selecţionerul Olandei urmând să preia echipa din vară, după Campionatul Mondial din Brazilia. Echipa Tottenham este condusă în prezent de Tim Sherwood, care are contract până în 2015. Louis van Gaal va părăsi naţionala Olandei după CM 2014 şi va fi înlocuit de Guus Hiddink.

SUPORTER AL ECHIPEI SASSUOLO, DECEDAT ÎN TIMPUL MECIULUI CU AS ROMA

Un suporter al echipei Sassuolo a decedat, ieri, la stadionul „Mapei“, în timpul meciului cu AS Roma, din etapa a 31-a a campionatului Italiei, informează „Corriere dello Sport“. Ceilalţi spectatori au chemat de urgenţă ambulanţa, iar medicii l-au transportat pe suporter la spital. Vestea morţii fanului a fost anunţată în stadion la finalul întâlnirii. Echipa AS Roma a învins în deplasare, cu 2-0 (Destro 16, Bastos 90+6), formaţia Sassuolo.

UN SUPORTER AL ECHIPEI DJURGARDEN A MURIT DUPĂ O AGRESIUNE

Un suporter în vârstă de 40 de ani al echipei Djurgarden a decedat, ieri, după ce a fost lovit la cap într-o încăierare cu fanii formaţiei Helsingborg, înaintea meciului din prima etapă a campionatului Suediei, informează „Gazzetta dello Sport“. Conform presei locale, victima a suferit leziuni la cap într-o încăierare între suporterii celor două formaţii, cu o jumătate de oră înainte de începerea meciului. El ar fi fost lovit în cap cu un obiect ce nu a fost identificat. „Pot confirma că persoana a decedat la spital. El a fost adus la spital după un incident ce a avut loc în centrul oraşului Helsingborg”, a declarat Ewa-Gun Westford, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. În momentul aflării veştii, suporterii echipei Djurgarden au pătruns pe teren. Arbitrul Martin Hansson a decis să oprească partida în minutul 42, la scorul de 1-1.

DECES AL UNUI MUNCITOR CARE LUCRA LA STADIONUL DIN SAO PAULO

Un muncitor a murit după ce a căzut, sâmbătă, de la o înălţime de opt metri, la stadionul din Sao Paulo, care va găzdui meciul de deschidere al Campionatului Mondial, în 12 iunie. Fabio Hamilton da Cruz a căzut de pe structura unei tribune temporare din sectorul de sud al stadionului. El a fost transportat imediat la spitalul Santa Marcelina, dar a decedat din cauza rănilor grave suferite. Acesta este al treilea deces înregistrat în timpul lucrărilor de construcţie de la stadionul din Sao Paulo. În noiembrie 2013, au murit Fabio Luiz Pereira (42 de ani) şi Ronaldo Oliveira dos Santos (44 de ani). De asemenea, până acum au mai murit în timpul lucrărilor de la stadioanele care vor găzdui CM din Brazilia cinci muncitori: patru la Manaus şi unul la Brasilia.



12