Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 15 Martie 2014 / 00:00 842 accesări

TRAGERILE LA SORŢI PENTRU SFERTURILE UCL ŞI UEL, LA 21 MARTIE

Tragerile la sorţi pentru sferturile de finală ale UEFA Champions League şi UEFA Europa League vor avea loc vineri, 21 martie, la sediul UEFA de la Nyon, informează uefa.com. Tragerea la sorţi pentru UCL va începe la ora 13.00 şi va fi condusă de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, şi de directorul de competiţii Giorgio Marchetti, asistaţi de ambasadorul finalei de la Lisabona, Luis Figo. Va urma, de la ora 14.00, tragerea la sorţi pentru sferturile de finală ale UEL, care va fi condusă tot de Infantino şi Marchetti, ajutaţi de această dată de ambasadorul finalei de la Torino, Ciro Ferrara. În acest stadiu al competiţiei nu mai există capi de serie şi se pot întâlni echipe din aceeaşi ţară. În UCL, turul sferturilor va avea loc la 1 şi 2 aprilie, returul fiind programat în 8 şi 9 aprilie. În UEL, sferturile sunt programate la 3 aprilie (turul), respectiv 10 aprilie (returul). Tragerile la sorţi pentru semifinale vor avea loc la 11 aprilie, la Nyon.

LIGA A II-A LA FOTBAL

Sâmbătă sunt programate meciurile din cadrul etapei a 17-a a Seriei a 2-a din Liga a II-a la fotbal. Programul partidelor - ora 11.00: CS Mioveni - Gloria Bistriţa, CSM Rm. Vîlcea - FC U. Craiova, FC Bihor Oradea - Metalul Reşiţa, FC Olt - ASA Tg. Mureş, UTA - CS U. Craiova; ora 13.00: Minerul Motru - Olimpia Satu Mare. Clasament: 1. CSM Rm. Vîlcea 29p (golaveraj: 21-14), 2. CSU Craiova 29p (18-11), 3. ASA Tg. Mureş 28p.

IONEL GANEA, REPUS ÎN FUNCŢIA DE ANTRENOR PRINCIPAL LA U. CLUJ DE CURTEA DE APEL

Ionel Ganea a fost repus în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj de Curtea de Apel, prin anularea măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a contractului tehnicianului. Conducerea grupării ardelene preciza vineri, pe site-ul oficial, că echipa are un singur antrenor principal, şi anume Mihai Teja. „Pentru a nu se crea niciun fel de confuzie, clubul doreşte să precizeze din start că echipa are un singur antrenor principal, Mihai Teja”, menţionează oficialii clujeni. Ionel Ganea a solicitat, în recursul înaintat Curţii de Apel Cluj, anularea în parte a actului de denunţare, respectiv invocarea în decizia administratorului judiciar al unui temei contractual. Clubul Universitatea Cluj precizează că fostul tehnician nu a solicitat repunerea în drepturi, ci doar eliminarea unei sintagme folosite în actul de denunţare a contractului. Ganea i-a acţionat în judecată pe şefii de la U. Cluj deoarece aceştia i-au reziliat unilateral contractul la finalul turului, cu un an şi jumătate înainte de expirare. Judecătorii Tribunalului Comercial din Cluj au respins contestaţia lui Ganea, însă fostul atacant a avut câştig de cauză la recurs.

ULI HOENESS A DEMISIONAT DE LA BAYERN

Preşedintele clubului Bayern München, Uli Hoeness, care a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru fraudă fiscală, a anunţat, vineri, că a demisionat de la gruparea bavareză. „Demisionez cu efect imediat din funcţiile mele de preşedinte al FC Bayern München şi al Consiliului de Supraveghere. Vreau să îmi feresc clubul de orice prejudiciu. FC Bayern München este opera vieţii mele şi va rămâne astfel. Voi rămâne legat de acest club fantastic şi de membrii săi într-un alt mod, atât timp cât sunt în viaţă”, a precizat Hoeness într-un comunicat, mulţumindu-le prietenilor şi membrilor grupării din München pentru susţinere. Tot vineri, el a anunţat că nu va face recurs. „După ce am discutat cu familia mea, am decis să accept decizia tribunalului din München cu privire la situaţia mea fiscală. Le-am cerut avocaţilor mei să nu facă recurs. Acest lucru corespunde ideii mele de decenţă, de responsabilitate personală. Evaziunea fiscală este greşeala vieţii mele. Îmi asum consecinţele acestei greşeli”, a precizat Hoeness. Acest caz a apărut anul trecut, când presa germană a scris că Hoeness a ascuns importante sume de bani în Elveţia. El s-a autodenunţat Fiscului german şi a fost pus sub acuzare în 30 iulie 2013.

RAYO VALLECANO - ALMERIA, „PARTIDĂ ÎMPOTRIVA RASISMULUI”

Clubul Rayo Vallecano a declarat meciul cu Almeria, programat sâmbătă, în campionatul Spaniei, „partidă împotriva rasismului” şi a postat pe site-ul oficial un filmuleţ în care mai mulţi jucători, între care şi Răzvan Raţ, spun în diverse limbi că îşi iubesc echipa şi că urăsc rasismul. Răzvan Raţ apare în filmuleţul respectiv spunând în limba engleză „Iubesc Rayo, urăsc rasismul”. Rayo Vallecano va întâlni echipa Almeria sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 19.00, în etapa a 28-a.

ŞASE MECIURI CU PORŢILE ÎNCHISE PENTRU TRABZONSPOR

Comisia de Disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) a decis ca Trabzonspor, echipa la care este legitimat şi românul Alexandru Bourceanu, să fie sancţionată cu disputarea a şase meciuri cu porţile închise, ca urmare a incidentelor care au dus la suspendarea partidei cu Fenerbahce. Meciul dintre Trabzonspor şi Fenerbahce, contând pentru etapa a 24-a a campionatului Turciei, a fost suspendat, luni seară, din cauza obiectelor aruncate pe teren de fani. Jocul a fost suspendat în min. 45+9, la trei minute după ce un obiect l-a lovit pe jucătorul echipei Fenerbahce, Emmanuel Emenike. În momentul suspendării, scorul era 1-0 pentru Fenerbahce, în urma golului marcat de Emenike, în min. 23, iar Bourceanu era titular la gazde.

MANIFESTAŢIE ÎMPOTRIVA CM 2014, LA SAO PAULO

Aproximativ 600 de persoane au manifestat joi seară, la Sao Paulo, împotriva Campionatului Mondial de fotbal, cerând investiţii publice în educaţie şi transporturi, nu în stadioane. „Vreau mai multe drepturi, sănătate, educaţie, transporturi... Guvernul nu investeşte în acestea, investeşte în turneul final al CM. Priorităţile sunt greşite. Brazilia nu este suficient de bogată pentru asta”, a declarat o manifestantă, Maira Sato (25 de ani). Protestatarii, supravegheaţi de un număr mult mai mare de poliţişti (1.700), purtau pancarte cu mesaje de genul „Vrem şcoli la standarde FIFA” şi scandau „Hei, FIFA! Plăteşte-mi biletul!”. Precedenta manifestaţie de acest gen de la Sao Paulo, care a avut loc în 22 februarie, a degenerat, în urma violenţelor fiind arestate 230 de persoane.

FIFA NU VA FOLOSI BANII BRAZILIEI

FIFA nu va folosi banii Braziliei pentru Cupa Mondială, competiţie care va avea loc în perioada 12 iunie - 13 iulie, a declarat secretarul general al forului, Jerome Valcke, în contextul în care numeroşi brazilieni s-au arătat nemulţumiţi de faptul că turneul final al CM va fi organizat în ţara lor. „FIFA nu foloseşte bani publici, nu foloseşte banii Braziliei, excepţie făcând partenerii comerciali brazilieni. FIFA aduce ţării 800 de milioane de dolari. Costul Cupei Mondiale este pentru FIFA de 1,3 miliarde de dolari, deoarece sunt luate în calcul primele pentru echipe şi costurile tradiţionale”, a spus Valcke. Numărul brazilienilor care se opun organizării Cupei Mondiale a crescut de la zece la sută la treizeci şi opt la sută din populaţia întrebată, conform unui sondaj din 24 februarie. FIFA a fost şi ţinta unor manifestaţii în metropolele Rio de Janeiro şi Sao Paulo. „FIFA nu solicită nicio susţinere financiară din partea autorităţilor braziliene. Tot ce este cheltuit de oraşe şi guvern rămâne în ţară, şi anume infrastructurile, care nu vor pleca împreună cu noi la 14 iulie”, a mai spus Jerome Valcke. El a amintit şi de angajamentul social al FIFA „de a educa şi schimba viaţa copiilor, de a le da şansa unei noi vieţi”.

FEDERAŢIA ENGLEZĂ DE FOTBAL NU VA FACE APEL ÎN CAZUL ANELKA

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat că nu va face apel în cazul fotbalistului francez al echipei West Bromwich Albion, Nicolas Anelka, suspendat cinci meciuri şi amendat cu 80.000 de lire sterline pentru gestul său de la meciul din 28 decembrie cu West Ham. Federaţia a dorit la audierile din acest caz ca Anelka să primească o suspendare mai mare, dar consideră că nu există şanse reale ca sancţiunea să fie mărită în urma unui apel. Reamintim că, la meciul cu West Ham, Anelka a comis un gest controversat, “quenelle”, considerat ca fiind antisemit.

ANELKA ŞI-A REZILIAT CONTRACTUL CU WEST BROMWICH ALBION

Atacantul francez Nicolas Anelka, suspendat cinci meciuri în campionatul Angliei după un gest controversat, a anunţat vineri, pe contul său de Facebook, că şi-a reziliat contractul cu gruparea West Bromwich Albion. „În urma discuţiilor cu oficialii clubului, mi s-au făcut propuneri să revin la echipă în anumite condiţii pe care nu le pot accepta. Dorind să-mi păstrez integritatea, am luat decizia de a-mi rezilia contractul valabil până în vară, reziliere care intră în vigoare imediat”, a scris Anelka pe Twitter.

PALACIO ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU INTER MILANO

Atacantul argentinian al echipei Internazionale Milano, Rodrigo Palacio, şi-a prelungit contractul cu gruparea milaneză până în 30 iunie 2016, a anunţat, vineri, clubul italian. „Este oficial: Palacio a semnat o prelungire până în 2016”, a scris Inter pe Twitter. În vârstă de 32 de ani, Palacio a marcat 12 goluri în Serie A în acest sezon. Conform „Corriere dello Sport“ Palacio ar urma să aibă un salariu anual de 2,7 milioane de euro.

UN FOTBALIST ŞI UN ARBITRU CARE AU FOST ŢINTELE RASISMULUI, PRIMIŢI DE PREŞEDINTELE BRAZILIEI

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, i-a primit joi, cu aproape trei luni înainte de începerea Cupei Mondiale, pe fotbalistul Tinga şi pe arbitrul Marcio Chagas da Silva, care au fost recent ţintele unor manifestări rasiste. Tinga, mijlocaş de culoare al echipei Cruzeiro, a fost ţinta rasismului suporterilor echipei Real Garcilaso (Peru), care şi-au manifestat aversiunea faţă de el imitând ţipetele de maimuţă, în februarie, la un meci din Cupa Libertadores. Arbitrul de culoare Marcio Chagas da Silva a fost victima insultelor rasiste la începutul lunii martie, la un meci din campionatul regional, la finalul căruia chiar a găsit banane pe maşina sa. Săptămâna trecută, un alt fotbalist, Arouca (Santos), s-a plâns că a fost ţinta rasismului la un meci cu Mogi Mirim, din campionatul din Sao Paulo. „Fotbalul brazilian a fost afectat de acte de rasism împotriva arbitrului Marcio Chagas da Silva şi jucătorului Arouca. Este inadmisibil, pentru că Brazilia este cea mai mare naţiune de culoare din afara Africii”, a notat Dilma Rousseff, duminică, pe Twitter.



12