Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Decembrie 2012 / 00:00 536 accesări

NICOLIŢĂ A FOST OPERAT ŞI VA LIPSI MINIMUM DOUĂ LUNI

Fotbalistul echipei AS Saint-Etienne, Bănel Nicoliţă, a fost operat pentru o problemă musculară şi va fi indisponibil cel puţin două luni, a declarat antrenorul Christophe Galtier. Nicoliţă traversează un sezon extrem de dificil, marcat de probleme musculare. Românul, ajuns pe banca de rezerve echipei Saint-Etienne din considerente tactice, era pe punctul de a reveni pe teren, în urmă cu trei săptămâni, însă la un antrenament a suferit o nouă problemă musculară, în urma căreia a fost necesară o intervenţie chirurgicală.

A ZECEA VICTORIE PENTRU DINAMO MOSCOVA

Echipa Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (Kuranyi 12, 67 / Ailton 64), formaţia Terek Groznâi, într-un meci din etapa a 19-a a campionatului Rusiei, înregistrând a zecea sa victorie în actualul sezon. Adrian Ropotan a fost rezervă la Dinamo Moscova şi a intrat pe teren în min. 68. Echipa antrenată de Dan Petrescu ocupă locul 8 în clasamentul campionatului rus, cu 30 de puncte. Lider este formaţia ŢSKA Moscova, care are 40 de puncte (18 jocuri).

UNITED A CÂŞTIGAT DERBY-UL ORAŞULUI MANCHESTER

Formaţia Manchester United a învins, ieri, în deplasare, cu 3-2 (Rooney 16, 29, Van Persie 90+2 / Yaya Toure 60, Zabaleta 86), echipa Manchester City, în derby-ul etapei a 16-a a campionatului Angliei. La Manchester City, portarul Costel Pantilimon a fost rezervă. Fundaşul formaţiei Manchester United, Rio Ferdinand, a fost lovit de o monedă aruncată din tribune după golul victoriei marcat de Van Persie. Rio Ferdinand a părăsit terenul cu faţa însângerată. Internaţionalul englez a reacţionat ironic pe Twitter postând: „Indiferent cine a aruncat, frumoasă lovitură! Nu pot să cred că era o monedă de doi penny. Putea măcar să arunce cu o liră”. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată. Un suporter a intrat pe teren având aparent intenţia de a-l ataca pe Ferdinand. Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a deplâns acest incident. „Este regretabil că un fan a reuşit să intre pe teren şi că s-a aruncat cu monede. Acelaşi lucru s-a produs şi în meciul cu Chelsea”, a declarat Ferguson.

FALCAO A MARCAT CINCI GOLURI

Echipa Atletico Madrid a învins, aseară, pe teren propriu, cu 6-0 (3-0), formaţia Deportivo La Coruna, într-un meci din etapa a 16-a a campionatului spaniol. În această partidă, atacantul columbian Radamel Falcao a înscris cinci goluri pentru Atletico. Golurile învingătorilor au fost marcate de Diego Costa - în min. 23 şi Falcao - în min. 28, 42, 64 - din penalty, 68 şi 71.

NIGEL DE JONG A SUFERIT O RUPTURĂ LA TENDONUL LUI AHILE

Jucătorul olandez al formaţiei AC Milan, Nigel De Jong, a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile şi va fi indisponibil mai multe luni, a anunţat antrenorul Massimiliano Allegri. „Din nefericire, De Jong a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile”, a declarat Allegri, după meciul câştigat de AC Milan, scor 4-2, cu AC Torino, în etapa a 16-a din Il Calcio. De Jong a ieşit de pe teren şchiopătând în min. 21. Pentru o astfel de accidentare, timpul de vindecare este în general de şase luni. Mijlocaşul în vârstă de 28 de ani a venit la AC Milan în această vară.

SCHMELZER A FOST ELIMINAT DIN GREŞEALĂ

Fotbalistul echipei Borussia Dortmund, Marcel Schmelzer, nu va fi sancţionat pentru eliminarea din meciul de sâmbătă cu Wolfsburg, scor 2-3, deoarece arbitrul jocului, Wolfgang Stark, a admis că a greşit. Potrivit directorului de comunicare al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), comisia specializată a forului fotbalistic „va cere luni ca dosarul împotriva lui Schmelzer să fie închis”. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a fost eliminat în min. 35 al partidei, pentru un presupus henţ în careu, iar arbitrul a dictat penalty pentru Wolfsburg, lovitură transformată de Diego. Imaginile televizate au arătat că la faza respectivă Schmelzer a atins mingea doar cu genunchiul. „Am văzut imaginile mai târziu şi din păcate am avut o decizie greşită. Sunt dezolat, nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva”, a declarat Stark după meci.

UN FAN AL ECHIPEI SWANSEA, ARESTAT PENTRU UN GEST RASIST

Un suporter al echipei Swansea City a fost arestat pentru un gest rasist la adresa unui fotbalist de la Norwich City, Sebastien Bassong, autorul unui gol în meciul disputat sâmbătă de cele două grupări în cadrul etapei a 16-a a campionatului Angliei. Poliţia locală a confirmat că un fan în vârstă de 23 de ani a fost arestat, fiind acuzat de comportament rasist. Incidentul ar fi avut loc după ce Norwich City a înscris ultimul gol al partidei, în min. 77, reuşită ce a dus şi la victoria oaspeţilor, cu scorul de 4-3. Bassong l-a atenţionat pe arbitrul Howard Webb că a fost ţinta unui gest rasist în momentul în care sărbătorea înscrierea golului, împreună cu coechipierii săi. Webb i-a comunicat situaţia arbitrului de rezervă, iar suporterul a fost arestat.

OBI MIKEL, SUSPENDAT TREI MECIURI PENTRU CĂ A INSULTAT ARBITRII

Mijlocaşul nigerian John Obi Mikel, de la Chelsea Londra, a fost suspendat trei meciuri pentru comportamentul său faţă de arbitri cu ocazia meciului de campionat cu Manchester United, jucat în data de 28 octombrie pe Stamford Bridge. Jucătorul african a făcut obiectul unei proceduri disciplinare pentru că a insultat şi ameninţat arbitrii chiar în vestiarul acestora după terminarea meciului, pierdut cu 2-3 de Chelsea. Jucătorul, care şi-a recunoscut faptele, a primit şi o amendă de 60.000 de lire sterline (74.000 euro). După meci, clubul londonez l-a acuzat pe Mark Clattenburg că a proferat insulte rasiste la adresa lui Mikel în cursul meciului, bazându-se pe mărturia coechipierului său brazilian Ramires, însă federaţia engleză l-a găsit nevinovat pe arbitru. Totuşi, Mikel a beneficiat de circumstanţe atenuante, întrucât el credea sincer că a fost victima unor insulte rasiste în momentul în care i-a apostrofat pe arbitri.

BIN HAMMAM RĂMÂNE SUSPENDAT

Suspendarea provizorie a qatarezului Mohamed Bin Hammam, fost preşedinte al Confederaţiei Asiatice de Fotbal, a fost prelungită de Comisia de Etică a federaţiei internaţionale (FIFA). Bin Hammam a fost acuzat în mai 2011 că a cumpărat voturi înaintea alegerilor prezidenţiale ale FIFA. El s-a retras din cursă înainte de a fi radiat pe viaţă, dar Tribunalul Arbitral de la Lausanne a ridicat această sancţiune maximă, constatând absenţa unei probe directe.

BALOTELLI NU SE DEZMINTE

Fotbalistul echipei Manchester City, Mario Balotelli, a plătit un taximetrist să conducă în faţa sa de la Manchester până la Londra, pe o distanţă de aproximativ 300 de kilometri, pentru a evita să se rătăcească. Publicaţia engleză notează că Balotelli nu are probleme de orientare în Manchester, dar atunci când este nevoit să plece în alt oraş preferă să plătească pentru ca un taxi să conducă în faţa sa. Recent, Balotelli a avut o întrevedere cu agentul său, Mino Raiola, la reşedinţa din Londra a tehnicianului echipei Fulham, Martin Jol, Raiola fiind şi reprezentantul acestuia. Jol a văzut un taxi oprind în faţa casei, dar nu şi pe fotbalist coborând. Balotelli a sosit în urma taxiului, cu una din maşinile sale, un Maserati GT în valoare de 80.000 de lire sterline. Taximetristului i s-a cerut să îl aştepte pe jucător, pentru a-i deschide calea şi la întoarcerea la Manchester. Întâmplarea a fost relatată de Mino Raiola într-un interviu pentru o revistă olandeză. O călătorie cu taxiul de la Manchester la Londra costă 400 de lire sterline, iar Balotelli are un salariu săptămânal de 120.000 de lire sterline.

MANDANDA RĂMÂNE LA OLYMPIQUE MARSEILLE

Căpitanul echipei Olympique Marseille, portarul Steve Mandanda, îşi va prelungi cu două sezoane contractul cu gruparea franceză, noul său acord urmând să fie valabil până în 2016, informează France Football. „Îi vom prelungi contractul. El se simte foarte bine la noi şi noi suntem foarte mulţumiţi de el. Se implică din ce în ce mai mult, în special în rolul său de căpitan”, a declarat preşedintele clubului din Marsilia, Vincent Labrune. Internaţionalul francez în vârstă de 27 de ani joacă la Olympique Marseille din 2007.

SNEIJDER, SPRE PSG

Gruparea Paris Saint-Germain ar fi ajuns la un acord cu mijlocaşul olandez Wesley Sneijder în vederea unui transfer de la Internazionale Milano, a anunţat site-ul italian Sport Mediaset, citat de France Football. Agentul jucătorului, Soren Lerby, s-ar fi înţeles cu Leonardo, directorul sportiv al grupării franceze, iar acum urmează ca şi cluburile să ajungă la un acord, ceea ce, conform France Football, ar fi simplu deoarece Leonardo şi preşedintele Inter Milano, Massimo Moratti, “se înţeleg de minune”. Sneijder ar putea semna cu PSG până în 2016 sau 2017.



12