Un alt spital al groazei? E Psihiatria Spitalului Judeţean Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un alt spital al groazei? E Psihiatria Spitalului Judeţean Constanţa

Sănătate 20 Septembrie 2019 / 09:30 2817 accesări

Organizația constănțeană a unui partid politic a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini deplorabile din Secţia de Psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Judeţean Constanţa. În imagini apar paturi vechi, scaune cărora rotilele pline de tugină stau să cadă, tavane din care picură apa şi toalete insalubre.

„Secţia de Psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Judeţean din Constanţa arată ca un loc unde s-ar putea turna filme horror. Paturi vechi, cearșafuri pătate, pereţi scrijeliţi cu mesaje ale foştilor pacienţi, toalete insalubre, tavane din care curge apa - un tablou de care au parte zilnic pacienţii şi cadrele medicale” - este postarea de pe Facebook.

România se află pe locul doi în Europa din punctul de vedere al incidenţei bolilor mintale, spune reprezentantul anonim al USR Constanța în mesajul de Facebook și continuă: „Statul român este departe de a fi pregătit să îi ajute pe pacienţii cu tulburări psihice. Dar la Constanţa, situaţia este mult mai gravă. Constanţa este singurul judeţ unde nu există o secţie de bolnavi cronici. Toate judeţele care au o secţie de psihiatrie în cadrul SJU au şi spitale separate de psihiatrie, cu paturi pentru bolnavi acuţi şi cronici. Spitalele de specialitate sunt situate la periferie sau în afara reşedinţelor de judeţ. Toate dispun de condiţii hoteliere, săli de sport, terapie ocupaţională şi acoperă toată patologia psihiatrică. La Constanţa nu s-a putut.“

Cu privire la această gravă situație din secția exterioară Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, conducerea unității medicale a declarat: „În cel mai scurt timp, secția va intra în renovare. A fost deja efectuată o evaluare tehnică și, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, urmează demararea lucrărilor (reparații grupuri sanitare, acoperiș, montare tarket etc.). Până în momentul de față au mai fost efectuate igienizări, s-au achiziționat paturi noi, saltele, noptiere și mese. Clădirea, care datează din anul 1950 și este recunoscută sub numele de “Casa Agronomului”, necesită lucrări de reabilitare. Acestea vor fi efectuate fără întreruperea activității medicale. Concomitent cu lucrările de reparații, se va lucra la proiectul necesar unei clădiri noi, care să respecte standardele de calitate.“



Ştiri recomandate

12