Un avion rusesc s-a prăbușit în Egipt: 224 de morți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lovitură grea pentru Moscova

Un avion rusesc s-a prăbușit în Egipt: 224 de morți

Externe 01 Noiembrie 2015 / 15:53 1127 accesări

Un avion de linie rusesc, cu 224 de persoane la bord, s-a prăbuşit în centrul peninsulei Sinai, a anunţat, sâmbătă, biroul premierului egiptean. Avionul de tip Airbus A-321 tocmai decolase din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea Roşie, şi se îndrepta spre oraşul Sankt Petersburg din Rusia. Aparatul era operat de compania aeriană rusă Kogalimavia şi avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului. Oficiali militari egipteni au anunţat că toate cele 224 de persoane aflate la bord erau cetăţeni ruşi şi nu există supravieţuitori. Potrivit unei surse de la aeroportul din Sharm el-Sheikh, căpitanul avionului a informat controlorii de trafic aerian despre o serie de probleme tehnice după decolare şi a cerut modificarea rutei de zbor. Avionul s-a prăbuşit la 23 de minute după decolare, în apropiere de Nekhel, în nordul peninsulei Sinai. Premierul Egiptului, Sherif Ismail, a înfiinţat un comitet de criză, pentru a gestiona situaţia. Echipele de intervenție egiptene au extins, duminică, perimetrul operațiunilor de căutare a cadavrelor celor 224 de persoane aflate la bordul avionului. Autoritățile au găsit fragmente de avion și corpuri neînsuflețite pe o rază de 8 km, ceea ce, potrivit experților, indică a priori că avionul companiei Kogalimavia, cunoscută și sub numele de Metrojet, nu a lovit solul întreg, ci s-a dezintegrat sau a explodat în zbor. Perimetrul de căutare a fost extins duminică la 15 km. Potrivit unui ofițer egiptean, 163 de corpuri au fost găsite. În zorii zilei de duminică, două grupuri de anchetatori ruși și egipteni au plecat din Cairo în compania ministrului rus al Transporturilor, Maxim Sokolov, la locul accidentului. În paralel, o sută de membri ai echipelor de salvare ruse au pornit cu propriile echipamente spre locul dramei. Guvernul egiptean a anunțat sâmbătă că au fost găsite cutiile negre și că se va pronunța asupra cauzelor prăbușirii numai după analiza acestora.

REVENDICARE SI Gruparea Stat Islamic în Egipt afirmă pe Twitter că a doborât avionul rusesc în peninsula Sinai, însă informaţia nu a fost confirmată de Rusia, iar autorităţile egiptene susţin că niciun indiciu nu duce la concluzia că aeronava a fost doborâtă. ”Soldaţii Califatului au reuşit să doboare un avion rusesc în provincia Sinai, care transporta peste 220 de cruciaţi, toţi fiind ucişi”, a informat gruparea teroristă, precizând că a acţionat din cauza intervenţiei ruse în Siria. Rusia efectuează din 30 septembrie o campanie de raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic în Siria, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 600 de persoane, majoritatea membri ai grupurilor de rebeli islamici.

Deşi nordul peninsulei Sinai este un bastion al aripii egiptene a SI, care a comis numeroase atentate împotriva forţelor de securitate, altitudinea mare la care se afla avionul când a pierdut contactul cu turnul de control face improbabilă ipoteza ca acesta să fi fost atins de o rachetă, potrivit experţilor. Autorităţile egiptene afirmă că niciun indiciu nu duce la concluzia că avionul ar fi fost doborât. Mai multe surse evocă, în schimb, pista unei defecţiuni.

SOLIDARITATE Ucrainenii au adus, duminică, un omagiu victimelor prăbușirii avionului rus în Egipt, într-un val rar de solidaritate în contextul crizei fără precedent dintre cele două țări. Mai multe familii cu copii au depus flori, lumânări și jucării de pluș în fața ambasadei Rusiei la Kiev. ”Suntem diferiți și putem fi solidari chiar și cu inamicul”, se putea citi pe un bilet lipit în fața ambasadei ruse. ”Ucraineană rusofonă în dezacord total cu politica lui Vladimir Putin transmit condoleanțe rudelor victimelor catastrofei aeriene”, se putea citi pe un alt bilet scris de mână.

Relațiile dintre Ucraina și Moscova se află la cel mai scăzut nivel după revoluția pro-europeană din piața Maidan din Kiev, reprimată în sânge și care a condus la destituirea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, în februarie 2014. Au urmat anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Kremlin, în martie 2014, și conflictul armat din estul Ucrainei, în care și-au pierdut viața circa 8.000 de persoane după declanșarea acestuia, în aprilie 2014.

Citește și:

Perimetru de căutare extins în cazu avionului prăbușit în Egipt

F-16 al Forțelor aeriene daneze s-a prăbușit în Marea Nordului. Pilotul s-a catapultat

Elicopter prăbușit în Libia

F-18 american, prăbuşit în Anglia

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Vaslui

Avion prăbușit în Columbia



12