Un bărbat a murit după ce a căzut într-un bazin cu reziduuri petroliere din Eforie Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un bărbat a murit după ce a căzut într-un bazin cu reziduuri petroliere din Eforie Nord

Eveniment 25 Noiembrie 2021 / 15:27 579 accesări

Un bărbat a murit după ce a căzut, joi, într-un bazin cu reziduuri petroliere al unei benzinării dezafectate aflate la intrarea în staţiunea Eforie Nord, dinspre municipiul Constanţa.

Autorităţile au fost alertate printr-un apel 112, la faţa locului fiind mobilizate mai multe echipaje de intervenţie, printre care şi elicopterul SMURD.

"În jurul orei 12,00, prin apel unic de urgenţă 112 am fost solicitaţi să intervenim la un PECO dezafectat de la intrarea în localitatea Eforie Nord, unde într-un bazin de combustibil era căzută o persoană. La faţa locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD B, elicopterul SMURD şi un echipaj SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", Răzvan Parconie.

Potrivit acestuia, după ce bărbatul a fost scos din bazin, cadrele medicale au încercat resuscitarea acestuia, însă fără succes, ulterior fiind declarat decesul.

La faţa locului persoana a fost scoasă din bazin. Dat fiind că era în stop cardiorespirator, i s-au început manevrele de resuscitare. Ulterior, din păcate, aceasta a fost declarată decedată la faţa locului.

Un pompier căruia i s-a făcut rău în timpul intervenţiei a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2022 secunde