Un ciclon mediteranean va aduce urgia în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un ciclon mediteranean va aduce urgia în România

Vremea 29 Noiembrie 2017 / 10:36 3909 accesări

Ciclonul mediteranean care va activa în zonă va determina fenomene severe, în special la munte, iar în celalalte regiuni ploile şi lapoviţa îşi vor face simţită prezenţa. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea va deveni din ce în ce mai rece până pe 10 decembrie.

MIERCURI: Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, ziua izolat în Moldova, iar noaptea în Banat şi local în Crişana, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. În Carpaţii Occidentali şi în jumãtatea de vest a Carpaţilor Meridionali, pe parcursul nopţii, vor fi precipitaţii mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare şi izolat condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului la munte, unde la rafalã, în special în masivele sudice şi la altitudini mari, se vor depãşi viteze de 80...85 km/h, iar zãpada va fi spulberatã sau viscolitã şi în Banat, unde local rafalele vor fi, cu precãdere în sud, de peste 50...55 km/h. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime între -12 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în nordul litoralului şi în zona deluroasă a Banatului. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, local, va fi ceaţã.

În minivacanţa de 1 decembrie, specialiştii anunţă temperaturi scăzute şi un nou val de ploi şi ninsori.

Taguri articol


12