Un înalt judecător: „Binomul DNA - SRI este o erezie juridică!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cătălin Tolontan, declaraţii în exclusivitate pentru „Telegraf” Din culisele Justiţiei şi despre libertatea presei

Un înalt judecător: „Binomul DNA - SRI este o erezie juridică!”

Eveniment 27 Martie 2015 / 00:00 1316 accesări

În ţara măştilor de ceară, moale, pentru a putea fi modelată, în ţara unde serviciile secrete au ajuns mai pe buzele tuturor decât bancurile cu Bulă, în ţara unde Justiţia curge într-o singură direcţie, cea dictată de binomul DNA - SRI, totul, dar absolut totul este posibil. Preşedintele acestei ţări a fost demis de 7,4 de milioane de români, dar a ales să ignore acest mic detaliu şi a vândut întreaga flotă a României, asigurându-şi spatele prin numirea a peste 5.000 de judecători şi procurori în diferite funcţii, comitete şi comiţii. Şefă peste toţi aceştia a fost pusă Laura Codruţa Kovesi, în persoana actualului procuror-şef al DNA. Şi, pentru ca binomul să fie complet, la SRI îl identificăm ca şef pe nimeni decât celebrul general cu patru stele Florian Coldea, un personaj sinuos şi straniu, a cărui ascensiune pe scena secretă a politicii a atins şi depăşit ideea de miracol, aşa cum este ea înţeleasă în dogma ortodoxă. Povestea cu Hellvig rămâne la stadiul de basm de adormit copiii cei mai mici. În umbra acestui binom, care mărşăluieşte umăr la umăr, reinterpretând legi şi coduri, dând sentinţe pe bandă rulantă, promovând denunţul ca ultimă metodă de a face o Justiţie strâmbă şi hidoasă, cresc florile putrezite ale corupţiei şi compromisurilor ce flexează, după bunul plac al celor doi, dreapta judecată, bunul simţ şi cinstea. Mulţi dintre cei din acest odios sistem şi-au asumat până la capăt actul de Justiţie şi au fost eliminaţi agresiv din schemă. Să amintim doar câteva nume: Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea şi Eugen Iacobescu. Pe urmele lor calcă însă şi alţii. Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat, pe blogul lui, împreună cu Mirela Neag, colega sa, un colaj de astfel de gesturi verbale de bună-credinţă, aparţinând oamenilor din sistem, care au găsit curajul să spună câtorva lucruri pe nume. Fără nume însă, deocamdată, la rugămintea acestora, anunţă jurnalistul. Motivele unei atare rugăminţi sunt lesne de înţeles dacă lucrurile prezentate sunt despre Coldea, care are birou la DNA şi făcea vizite zilnice la Direcţie, despre ritmul nebunesc al dosarelor şi despre cum face SRI-ul liniile de gândire ale analizei penale, dictând, direct, parcursul dosarelor: cu circ sau fără circ. Mediatic, desigur. Sau despre cum avocaţilor le este frică să meargă contra curentului, căci rămân fără clienţi. Sau despre cum SRI nu are atribuții legale în materie de luptă anticorupție, căci nu există lege pentru aşa ceva. Argumentul că atribuţiile pentru SRI au fost delegate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării este deplasat şi penibil! CSAT nu face legi!

L-am întrebat pe Cătălin Tolontan cum i-a venit ideea şi în ce fel şi-a asumat această emisie curajoasă în spaţiul public. „Meseria aceasta, la cât de stresantă este, merită făcută doar în condiţiile unei libertăţi depline, care presupune pentru jurnalist obligaţia de a comunica cu toţi cei care vor să stea de vorbă pe o chestiune atât de delicată cum este Justiţia din România. Şi eu, şi colegii mei vom continua să tratăm informaţiile ca şi cum nu ne aparţin, căci ele aparţin publicului. Am fost ameninţaţi, avertizaţi, însă asta le-am spus tuturor: nu suntem bancheri de informaţii, noi suntem aici ca să le dăm mai departe”, a declarat Cătălin Tolontan, în exclusivitate, pentru „Telegraf”. „Nu avem niciun merit”, a continuat el. „Doar luăm informaţiile dintr-o parte şi le dăm mai departe publicului larg. Nu facem din asta un act de bravură. Nu ne pot speria pentru că aceste informaţii nu sunt ale noastre. Sunt ale cititorilor şi telespectatorilor şi nu facem decât să le livrăm acestora. Nu vom opri niciodată căutările, chiar dacă informaţiile obţinute contravin anumitor opinii sau se situează pe anumite bariere ideologice, opuse la un anumit moment dat în timp”, a mai punctat Tolontan. Amintim că jurnalistul este redactor-şef la „Gazeta Sporturilor“ şi artizanul care a dezvăluit mecanismele sensibile ale cazului acum concretizat în dosar, Gala Bute.

Materialul celor doi jurnalişti poate fi citit, integral, mai jos, sau la adresa http://www.tolo.ro/2015/03/25/inalt-judecator-binomul-dna-sri-este-o-erezie-juridica/.

„Înalt judecător: Binomul DNA - SRI este o erezie juridică!

Într-un moment în care DNA culege ”standing ovation”, judecătorii și avocații descriu cum văd ei cealaltă față a justiției.

„Florian Coldea stătea cu picioarele încrucișate și lungite pe masă. Pe cap avea o pălărie din aceea de cowboy, cum să v-o descriu, de stil texan, cum purta George Bush”, povestește magistratul.

Pălărie texană? Adjunctul SRI e neoconservator?, întrebăm în glumă. Magistratul se uită chiorîș la noi. Spera că sîntem oameni serioși.

Insistăm pe Coldea. Chiar așa de prezent este magul operațional al SRI în acțiunile DNA? ”Pe Coldea l-au văzut zeci de procurori și ofițeri judiciari! El apărea aproape zilnic într-unul din birourile din DNA, care îi fusese pus special la dispoziție”. Asta când? ”Până să înceapă scandalul cu Udrea, din ianuarie. Acum a mai rărit-o”.

Suntem circumspecți și judecătorul simte. ”Dar voi, ca ziariști, cum vă explicați ritmul dosarelor DNA? Sunt, totuși, doar 70 de procurori DNA în toată țara. Nu vă e clar că unele dosare vin cu analiza SRI? În mod normal, SRI oferă informații, nu face liniile de gândire ale urmăririi penale”, întreabă el. Am schimbat rolurile. El întreabă, noi tăcem.

Dosare congelate, semipreparate de SRI și încălzite, ca pizza la microunde, de către DNA?

Dă din mână, adică e treaba noastră dacă nu credem.

Magistratul spune că ”Binomul DNA - SRI este o erezie juridică!”. Îi arătăm ecranul televizorului, pe care se înlănțuie chinul de la votul din Senat de ridicare a imunității pentru Șova. Vâlcov cel puțin e demn, cere vot pentru arestare. ”Nu e normal că parlamentarii vor superimunitate. Dar iar amestecați lucrurile! Nimeni nu discută nevoia luptei anticorupție! În materie de corupție, întrebarea nu e de ce, ci cum”, apasă judecătorul.

E genul de om care nu are o problemă să înoate împotriva curentului general. Ne roagă doar să nu-i publicăm numele. Nu încă.

”În ciuda opiniei generale, SRI nu are atribuții legale în materie de luptă anticorupție. Nu le are precizate prin lege, iar argumentul că i le-a delegat Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu funcționează! CSAT nu face legi”, spune el.

De fapt, ce vă deranjează, domnule înalt și mâhnit judecător? ”Mă irită că societatea ajunge să elogieze uneori o atitudine milițenească”.

Și continuă: ”Iar voi, ziariștii, mai ales cei care ați scris de ani de zile despre cazurile de corupție, aveți datoria să relatați toate curentele de gândire din justiție. Ar fi culmea să vă acuze pe voi cineva că sunteți, brusc, de partea corupților. Pentru că, în rest, de teama SRI, foarte puțini oameni din sistem sunt liberi și au curaj să vorbească”.

Un alt judecător cu funcție importantă susține că ”DNA a început să facă inovații juridice. Indiferent cât de spectaculoase par acum arestările, să vedem cum se vor decide în instanță cazurile”. Discutăm off the record despre mai multe cazuri celebre din ultima vreme. ”În România nu s-a aflat încă, dar la CEDO s-au acceptat spre judecare unele spețe. Nu înseamnă că s-a dat vreo decizie, dar, cum CEDO acceptă extrem de puține cazuri, hai să vedem urmarea!”, ni se spune.

Nu doar judecătorii, ci și avocații nu se simt în largul lor. Unii dintre ei, cum e cazul lui Marius Striblea, apărătorul Elenei Udrea, atacă frontal sistemul. ”Există influențe extrajudiciare”, susține el pe televizoare. Adevărul e că nici nu mai are loc de întors. Nu i-au mai rămas la dispoziție varianta unei apărări reverențioase, de vreme ce clienta lui a împușcat până și pianistul. Elena Udrea a numit din start propriile cazuri drept ”dosare fabricate de Kovesi și Coldea”.

Dar oare nu are un stat obligația de a proteja libertățile fiecărui cetățean al său, inclusiv ale celor ca Udrea, care nu cred în sistemul de justiție?! Avocații acuză popularizarea ideii primitive că apărătorii marilor inculpați ar fi, de fapt, ”avocații corupției”. Asta în condițiile în care orice om are dreptul la cea mai bună apărare.

Există, inclusiv în DNA, un curent de gândire care dezaprobă acțiunile în forță. Nu că ar ține cu marii corupți, ci tocmai pentru că le consideră încărcate de riscul ca marii corupți să scape în procesele pe fond. Toată lumea știe cât s-a furat, problema e să dovedești convingător, nu să bagi mizeria spaimei în oameni. O fi telegenic, dar nu e și eficient, cred unii procurori.

”Cazul „Gala Bute“ e cel mai bun exemplu de forțaj. Acest dosar nu fusese pregătit ca un spectacol”, spune un om din sediul de cristal din Știrbei Vodă. Informația este confirmată de altă sursă de încredere, pe care „Gazeta“ a mai folosit-o și care s-a arătat mirată ”de adăugirea unor capete de acuzare”. Unele voci descriu chiar tablouri suprarealiste, în care ”Kovesi țipă în birou când un dosar nu merge așa cum crede ea că e bine”.

”Din cauza responsabilității și a presiunii, e adevărat, enorme, șefa DNA Laura Kovesi alterenează stările de spirit cu o viteză care o face greu de anticipat de către colaboratori. Când e optimistă și calmă, când e apăsată și tună! La interval de câteva minute, devine un alt om” - Sursă a „Gazetei“

În „Gala Bute“, și acum e senzația ziariștilor, nu relatarea unei surse, pare că cineva experimentat folosește brandul pentru a grupa în jurul pivotului de notorietate mai multe acuze împotriva Elenei Udrea. Uite cum la abuzul în serviciu s-au adăugat acuzațiile de luare de mită! Nu doar cele care aveau legătură cu banii plimbați spre Rudel Obreja. Ci și altele.

Probabil că nu DNA, ci SRI e specializat în genul acesta de gândire strategică.

Faci un sondaj de opinie. Sesizezi notorietatea faptelor din „Gala Bute“. Nivelul de credibilitate al mărcii ”nereguli în Gala Bute” este ridicat. Și atunci te folosești de asta ca s-o îngropi pe Udrea, pe care tu, DNA, SRI, patrioții, elfii și calul alb al lui Gandalf, o consideră unul dintre capetele mafiei dincolo de cer și de partide.

De altfel, am revenit la fapte, informații ale ziarului susțin că dosarul Gala Bute“ va fi trimis curând în instanță. Dacă nu poate fi încheiată suficient de repede, partea cu postacii plătiți din banii de șpagă va fi disjunsă în alt dosar.

Revenim la planul general. Întrebarea eternă a unei nații crescute cu mitul firmanului: ambasada SUA ce zice? Știe foarte bine. ”Ambasada SUA are un proiect care i-a condus pe teren, în România reală. Au văzut la tribunalele din provincie, au discutat cu mulți oameni din justiție, cunosc starea reală a lucrurilor”, spune o voce din zona ONG-urilor.

Teoretic, nu-i încântă duetul DNA - SRI. Dar, de fapt, l-au trimis pe șeful FBI la București, să contrasemneze simbolic rămânerea lui Coldea în funcția de Wyatt Earp. Îl întrebăm pe judecător dacă americanii știu că adjunctul șefului SRI se poartă texan? Magistratul ne conduce afară. Când închide ușa, pare că o face de două ori. Suntem tabloidali fără speranță!

Dar, dacă vă simțiți atât de oropsiți în profesie, de ce nu spuneți nimic public?, îi zicem unui alt avocat. Tipul râde precum Marin Moraru în „Tache, Ianche și Cadâr“. ”Câți clienți credeți că mi-ar mai deschide ușa prăvăliei dacă s-ar afla că sunt ostil sistemului?”.

Ultima oră la televiziuni. Prin votul colegilor săi, Șova scapă de arestare. Hai că nu se lasă nici Sauron! Pesedistul le strânge mîna om cu om celor din echipă, ca la Premiile Oscar.

Vai de cei care locuiesc Pământul de Mijloc?”

Ex foto: Jurnalistul Cătălin Tolontan, în exclusivitate pentru „Telegraf”: „Meseria aceasta, la cât de stresantă este, merită făcută doar în condiţiile unei libertăţi depline, care presupune pentru jurnalist obligaţia de a comunica cu toţi cei care vor să stea de vorbă pe o chestiune atât de delicată cum este Justiţia din România. Nu avem niciun merit. Doar luăm informaţiile dintr-o parte şi le dăm mai departe publicului larg. Nu facem din asta un act de bravură. Nu ne pot speria pentru că aceste informaţii nu sunt ale noastre”

12