Un preot căpitan care a slujit în Constanța este cinstit în weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un preot căpitan care a slujit în Constanța este cinstit în weekend

Social 11 Februarie 2016 / 15:56 961 accesări

De-a lungul vremii au existat preoți militari dobrogeni, care în războaie au stat la căpătâiul răniților și i-au încurajat. Unul dintre ei este preotul căpitan Ioan Roşculeţ, pe care reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului îl vor pomeni duminică, 14 februarie. Începând cu ora 8.45, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța (str. N. Iorga nr. 1). După slujbă vor fi evocate viața și activitatea părintelui Ioan Roșculeț, au anunțat reprezentanții Bisericii. Evenimentul, organizat de către Arhiepiscopia Tomisului - Departamentul Cultural, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, și Consiliul Județean Constanța, se înscrie în seria de comemorări ale preoților militari dobrogeni care au luat parte la Primul Război Mondial. Până la această dată au fost deja amintiți preotul căpitan (pr. cpt.) Anastase Popescu, pr. cpt. Alexandru Moroianu și pr. cpt. Bănică Roşescu.

A PRIMIT NUMEROASE DECORAȚII Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în satul Șapte Sate de lângă Brașov, și a avut patru copii. Licențiat în Teologie la București, a fost hirotonit preot la biserica din Mangalia, pe 18 iunie 1907. În Primul Război Mondial, părintele a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești, fiind avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat. După terminarea războiului, doctorii spuneau despre el că a fost un om de seamă. „Disciplinat, preot cult și pătruns de chemarea sa. A ținut numeroase predici. Totdeauna a fost lângă bolnavi și răniți, încurajându-i în suferințele lor. A îngrijit de cimitirul spitalului din Fetești, transformându-l într-un locaș demn pentru eroii ce odihnesc în el”, astfel l-a caracterizat unul dintre doctori. Un altul spunea: „Își îndeplinește serviciul cu multă conștiință, ocupându-se de răniții și bolnavii spitalului. Pentru buna sa conduită, îl propun a fi înaintat”. Părintele Ioan Roșculeț a primit mai multe decorații - „Crucea Comemorativă a războiului 1916 -1918”, „Răsplata muncii pentru Biserică cl. I”, Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer, insigna „Cultul Eroilor”, pentru ca în anul 1910 să fie hirotesit iconom-stavrofor. Preotul a slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați” din Constanța și „Sfântul Gheorghe” din Constanța. El este și ctitorul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, unde a pus piatra de temelie în ziua de 14 septembrie 1914. Părintele Ioan Roșculeț murit în 1958, fiind înmormântat în Cimitirul Central Constanța.



12