Un tânăr a murit după ce o mașină, în care erau și patru copii, s-a răsturnat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un tânăr a murit după ce o mașină, în care erau și patru copii, s-a răsturnat

26 Februarie 2017 / 08:33 419 accesări

Un tânăr în vârstă de 33 de ani a murit și un altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, sâmbătă noaptea, pe Drumul Național 7, în stațiunea vâlceană Călimănești, în mașină fiind în total șase persoane printre care patru minori.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, a declarat că autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DN 7, la intrarea dinspre Râmnicu Vâlcea în stațiunea Călimănești, șoferul fiind băut.

"Accidentul rutier s-a petrecut pe DN 7, la Călimănești - Seaca, km 189. Autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma accidentului, o persoană a decedat, una este grav rănită, iar trei dintre minori sunt răniți ușor. Se efectuează cercetări la fața locului și pentru stabilirea identității decedatului", a declarat, pentru Mediafax, Gabriel Popescu.

Potrivit polițiștilor, principala cauză pentru producerea accidentului ar fi viteza, asociată cu faptul că șoferul consumase băuturi alcoolice. El nu deține nici permis de conducere, pe nu numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.



12