Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut pentru uciderea unei doctoriţe date dispărută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut pentru uciderea unei doctoriţe date dispărută

18 Decembrie 2016 / 10:54 528 accesări

Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut pentru uciderea unei doctoriţe dată dispărută pe 11 decembrie, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit în urma percheziţiilor, în locuinţa presupusului criminal.

Rudele doctoriței Orsolya Benedek au susținut că aceasta a fost văzută ultima dată pe 11 decembri, la ora 20.50, în parcarea unui supermarket din Tîrgu-Mureş, unde a fost descoperită şi mașina femeii. Bărbatul era principalul suspect în cazul dispariţiei doctoriţei de 32 de ani, de la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență din oraş, cei doi având o relaţie, susţin surse din rândul anchetatorilor. Polițiștii au format echipe de căutare și au dat-o în urmărire națională.

"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal. Principalul suspect în dosar a fost identificat de polițiști în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, județul Mureș, față de care polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța a admis efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tânărului reținut. În urma efectuării percheziției, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală", a anunțat IPJ Mureş.

Orsolya Benedek a dispărut din parcarea unui supermarket, iar, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţiştii ar fi în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere în care femeia s-a urcat voluntar în maşina presupusului criminal. Nu se cunosc încă motivele crimei.

Taguri articol


12