Un tînăr din Medgidia are nevoie de o operaţie în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iniţiativă umanitară

Un tînăr din Medgidia are nevoie de o operaţie în China

Social 28 Iulie 2006 / 00:00 2300 accesări

În urmă cu 10 ani, aflîndu-se în calitate de pasager pe bancheta din spate al unui autoturism Dacia 1300, Cetin Geambulat, în vîrstă de 38 de ani, din Medgidia a suferit un accident rutier cu urmări grave, un traumatism vertebro-medular, acesta rămînînd paralizat. Pentru că nu-şi mai poate folosi picioarele şi nici mîinile, Cetin Geambulat a fost primit gradul 1 de invaliditate, conform deciziei şi certificatului medical, fiind încadrat într-o categorie de persoane cu handicap care necesită o protecţie socială. De la data accidentului, el a fost imobilizat într-un cărucior rulant avînd nevoie permanentă de însoţitor. În prezent, el este preşedintele fondator al Fundaţiei “Star Hope”, o organizaţie non guvernamentală, apolitică şi non profit, şi ar dori să intre în contact cu organizaţii interne şi internaţionale de într-ajutorare şi ONG-uri, în vederea obţinerii de aparatură şi tehnică medicală (proteze, electrostimulatoare, căruciore). Însă, cel mai mult şi-ar dori să aibă posibilitatea de a-şi plăti o operaţie de specialitate într-o clinică din străinătate. Costurile estimate pentru această intervenţie sînt de 70.000 dolari în care sînt incluse: intervenţia operatorie, implantul, recuperarea medicală şi cheltuielile de deplasare şi şedere. Pentru cei interesaţi să îl ajute pe tînărul din Medgidia, au fost deschise mai multe conturi la: Fundaţia “Star Hope” C.F. 12268300, CONT IBAN – R094.RNCB.0118.0146.7493.0001, filiala BCR Medgidia, Geambulat Cetin, CNP 1680802134004, CONT IBAN - RO85 BRDE 140S V352 3919 1400 lei - BRD Medgidia.



12