Un turist s-a plâns ministrului Turismului de cazarea la Eforie. Cum a acţionat Trif

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un turist s-a plâns ministrului Turismului de cazarea la Eforie. Cum a acţionat Trif
Turism 21 Iunie 2019 / 18:07 935 accesări 0 comentarii
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a aflat vineri, într-un control, pe litoral

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a aflat vineri, într-un control, pe litoral

Un turist i s-a plâns, vineri, ministrului Turismului, de cazarea pe care o are la Eforie Nord, într-un hotel de 4 stele. Bogdan Trif a mers în control şi a găsit în cameră cabluri neizolate, tavan plin de pete, uşă care nu se închidea bine.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, aflat, vineri, într-un control pe litoral, a mers cu un turist la o unitate hotelieră de patru stele din Eforie Nord după ce bărbatul i-a reclamat că a fost cazat într-o cameră cu deficienţe.

Trif a constatat că turistul avea dreptate şi a dispus ca hotelierul să fie sancţionat, iar camerele, declasificate.

„Într-adevăr, omul care a făcut sesizarea a avut dreptate. Camera nu era finalizată, mai sunt de făcut finisaje. Echipa de control a rămas să termine controlul. Cu siguranţă camerele care nu corespund vor fi declasificate şi (hotelierul - n.r.) va fi sancţionat contravenţional. Nu avea oglindă, erau cabluri neizolate, tavanul lăsa mult de dorit, nu era curăţat de pete, uşa, de asemenea, nu se închidea foarte bine, nu era nici finisată, se vedea foarte multă spumă. (…) Este pe o reabilitare pe fonduri europene şi nu au finalizat lucrările, dar asta nu este un motiv să pui în circuitul turistic camerele care nu corespund, motiv pentru care va fi sancţionat drastic”, a spus Bogdan Trif, precizând că turistul va fi despăgubit.

Potrivit acestuia, la finalul verificărilor, hotelierul ar putea achita o amendă de până la 50.000 de lei.

„Sancţiunea merge de la 8.000 de lei, la 50.000 de lei, atât prevede legea. Vom vedea dacă a mai avut antecedente. Vor fi verificate toate camerele hotelului şi vor fi declasificate toate cele care nu corespund”, a declarat ministrul Turismului.

Managerul general al unităţii spune că este dispus să-l recompenseze pe turistul nemulţumit, explicând că i-a repartizat camera respectivă, chiar dacă nu era finalizată renovarea, deoarece hotelul este plin.

„Referitor la această cameră, ea face parte din obiectul nostru de renovare integrală a hotelului. (…) Din păcate, referitor la această cameră am avut o deficienţă, din cauza faptului că unul dintre furnizori nu a reuşit la timp să ne ofere tocul la uşa respectivă. Am repartizat camera întrucât deficienţa respectivă nu au putut fi remediată la timpul util şi hotelul era ocupat la capacitate maximă. Din acest motiv i-am oferit compensaţii oaspetelui nostru pentru că suntem un hotel responsabil. (…) A fost informat şi am oferit o compensare încă de la bun început referitor la această situaţie. I-a fost oferită o fişă cont în care dumnealui poate să beneficieze de servicii în cadrul centrului de sănătate sau în cadrul restaurantului în regim gratuit din partea hotelului”, a explicat managerul general al hotelului, Emilian Constantinescu.

Potrivit acestuia, în renovarea hotelului au fost investiţi două milioane de euro, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în cursul săptămânii viitoare.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2047 secunde