Un vis spulberat pentru Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga Campionilor, Turul al III-lea preliminar, manşa retur: Dinamo - Lazio Roma 1-3

Un vis spulberat pentru Dinamo

Sport 29 August 2007 / 00:00 597 accesări

Aseară, la Bucureşti, Dinamo nu a putut fructifica remiza din tur, de la Roma, 1-1 cu Lazio. Au fost două reprize total diferite, care au purtat suporterii dinamovişti de la agonie la extaz. Dinamo s-a apărat perfect în prima repriză şi a ameninţat poarta oaspeţilor în min. 10, atunci cînd Opriţa nu a reluat, aşa cum şi-ar fi dorit, din colţul careului mic, balonul centrat de Pulhac. După ce Ballotta a blocat şutul lui Dănciulescu (min. 22), “cîinii roşii” au punctat în min. 27, prin Florin Bratu, atacantul dinamovist, excelent lansat de Blay, demonstrîndu-şi viteza de reacţie în duelul cu Stendardo. Din păcate, în partea a doua a jocului, pe teren a existat o singură formaţie, Lazio, care a înscris de trei ori, dubla lui Rocchi şi reuşita lui Pandev spulberînd visul dinamoviştilor de a ajunge, în premieră, în grupele Ligii Campionilor. Victoria lui Lazio cu 3-1 trimite astfel pe Dinamo în turul I al Cupei UEFA, jucătorii bucureşteni irosind o şansă uriaşă de a se întîlni cu forţele fotbalului european.

Au evoluat - Dinamo (antrenor Mircea Rednic): Lobonţ (cpt.) - Blay, V. Năstase, Şt. Radu, Pulhac - Opriţa (59 Cl. Niculescu), Mărgăritescu (59 Chiacu), Ropotan, Ad. Cristea - Dănciulescu (72 C. Munteanu), Fl. Bratu; Lazio (antrenor Delio Rossi): Ballotta - De Silvestri, Stendardo (34 Scaloni), Cribari, Zauri (cpt.) - Mudingayi, Ledesma, Manfredini, Del Nero (87 Belleri) - Pandev (90 Tare), Rocchi. Au marcat: Fl. Bratu 37 - Rocchi 47-pen., 66, Pandev 54. Cartonaşe galbene: Pulhac - Mudingayi. Au arbitrat: Manuel Mejuto Gonzale - Juan Carlos Yuste Jimenez şi Jesus Calvo Guadamuro (toţi din Spania).

În celelalte două partide disputate aseară s-au înregistrat următoarele rezultate - Steaua Roşie Belgrad - Glasgow Rangers 0-0 - în tur: 0-1; FC Liverpool - FC Toulouse 4-0 (Crouch 19, Hyypia 49, Kuyt 87, 90) - 1-0. Întîlnirea dintre AEK Atena şi FC Sevilla (0-2) a fost amînată, din cauza decesului lui Puerta, pentru luni, 3 septembrie. În schimb, Supercupa Europei, dintre AC Milan şi FC Sevilla va avea loc vineri, 31 august.



12
Pagina a fost generata in 0.0686 secunde