Unchiul tânărului de 21 de ani care a murit în accidentul produs la 2 Mai de către şoferul care consumase droguri a depus, vineri, la sediul IPJ Ilfov, o înregistrare făcută de o cameră aflată în borseta băiatului, care a fost returnată familiei de Poliţia Constanţa.
"Am dat o declaraţie despre ce s-a întâmplat, ni s-au adus la cunoştinţă drepturile pe care le avem în cadrul cercetării penale şi în cazul constituirii ca parte civilă. Noi n-am luat încă o decizie. Nu e prioritatea noastră asta şi am precizat asta, dar ceea ce ne dorim este să se facă dreptate, asta e ceea ce ne dorim, pentru că nu poţi avea o închidere a acestui caz fără să se facă dreptate", a declarat Mihai Drăgan, unchiul lui Sebastian Andrei Olariu, studentul ucis în accidentul de sâmbăta trecută de pe DN39.
El a precizat că înregistrarea a fost găsită pe o cameră GoPro care se afla în borseta lui Sebastian.
"Camera, cu borseta şi cu toate lucrurile ne-au fost înapoiate de Poliţia Constanţa în momentul în care am mers să recuperăm bunurile şi să recuperăm trupul lui Sebi. Asta se întâmpla duminică. Am găsit această filmare, care, practic, este filmul accidentului înregistrat audio, pentru că aşa a vrut soarta. Înregistrarea este deja publică, se aude momentul impactului, credem noi, şi, după aceea, tot filmul accidentului, prin martori, (...) se aude scârţâitul de roţi, în momentul în care derapează autovehiculul, când vine Poliţia, când vin echipele de intervenţie de la ambulanţă şi tot ce spun ei, e o înregistrare de 34 de minute, care relevă toate lucrurile acestea", a explicat Mihai Drăgan.
Unchiul lui Sebastian a menţionat că aşteaptă concluziile finale ale Corpului de control al ministrului de Interne, subliniind că organele de cercetare trebuie lăsate să-şi facă treaba cât mai bine, pentru că asta e cel mai important.
El a precizat că nu-şi doreşte niciun contact cu familia şoferului care a produs accidentul.
"Ce mă revoltă cel mai mult este moartea nepotului meu, asta mă revoltă şi modul în care s-a petrecut tragedia asta îngrozitoare. Dreptatea o s-o vedem la sfârşit. În momentul de faţă, dreptatea nu a fost făcută, dar ea sunt convins că se va face", a afirmat Drăgan.