Unde se ajunge cu RCA-ul dacă asigurătorii rămân nesupravegheați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CE cere excluderea Autorității de Supraveghere Financiară

Unde se ajunge cu RCA-ul dacă asigurătorii rămân nesupravegheați

Social 07 Octombrie 2019 / 19:45 2244 accesări
Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi

Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi

În cadrul dezbaterii publice asupra modificării legii RCA-ului, susţinută luni la Ministerul Finanţelor, participanţii au contestat eliminarea obligaţiei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a reglementa modul de calcul al tarifelor, invocând şi amplificarea conflictului dintre service-uri si asigurători.

"Dacă rolul ASF-ul va fi scos din lege, avem o problemă. Nu vrem să ieșim în stradă, dar vrem să apelăm la medierea dvs., indiferent dacă suntem transportatori, posesori auto, cei şapte milioane de abonaţi, de captivi care să plătească această poliţă RCA sau asigurători. Să avem în continuare aceste tarife decente. Să fie supravegheată piaţa. Şi nu să ne puneţi pe noi acum, prin presiunea Comisiei Europene, la presiunile multinaţionalelor financiare, să ajungem iarăşi să plătim", a afirmat Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi.

Ştefănescu a adăugat că preferă să plătească poliţa de asigurarea aşa cum este în prezent - „decentă“ şi că schimbarea legii vine la presiunea asigurătorilor. "Transportatorii deţin marea majoritatea a service-urilor autorizate din România. Chestia asta între service-uri şi asigurători e creată mai mult artificial. Asigurătorii în momentul de faţă sunt amendaţi, cu toate că această schimbare a legii RCA vine la presiunea domniilor lor. Păi când au făcut presiuni, nu ştiau că au încălcat legea? (...) Haideţi s-o plătim aşa cum este, cât de cât decentă", a spus Ştefănescu.

Reprezentantul Ministerului susţine că proiectul va trebui implementat rapid, întrucât UE cere reglementarea imediată a încălcării drepturilor europene. Luni a avut loc dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie - publicat în data de 20 septembrie 2019. Proiectul are în vedere modificări asupra modului de funcţionare a „asiguratului cu risc ridicat”. Comisia Europeană consideră că acum este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule şi nu de asigurător. Documentul propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă și eliminarea obligaţiei ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc etc.



Ştiri recomandate

12