Unitate modernă pentru arși, deschisă la Spitalul Floreasca

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Unitate modernă pentru arși, deschisă la Spitalul Floreasca

Sănătate 09 Aprilie 2015 / 16:51 361 accesări

Prima unitate modernă de îngrijire a bolnavilor arşi grav din România a fost inaugurată joi la Spitalul Floreasca, fiind doată cu o uzină de aer steril care intră prin plafon și o cameră pentru oxigenoterapie hiperbară. Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, prezent la inaugurare, a precizat că Spitalul de Urgență Floreasca are o unitate de elită, prima dintr-o serie care va avea cinci sau chiar şase unităţi de acest fel. "Celelalte unităţi vor fi deschise pe structura centrelor universitare Cluj, Timişoara, Târgu Mureş. Este important să deschidem şi alte centre în ţară pentru a nu mai pierde timpul cu transportul pacientului", a mai spus ministrul. La rândul lui şeful Secţiei de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă de la Floreasca, Ioan Lascăr, a spus că această unitate este unică în România şi este realizată după toate rigorile internaţionale. "Acest proiect a demarat în urmă cu 15 ani. Prin amabilitatea şi contribuţia consistentă a Primăriei Sectorului 1, am reuşit într-o anumită etapă să ridicăm o parte din această construcţie. În final domnul ministru Bănicioiu ne-a ajutat cu fonduri consistente pentru dotarea acestei unităţi la nivelul exigenţei şi standardelor actuale", a spus Lascăr. El a mai spus că unitatea are deasupra o uzină de aer steril, singurul aer care intră în unitate, prin plafon. De asemenea unitatea are o cameră pentru oxigenoterapie hiperbară, care poate fi utilizată pentru un singur pacient.



12