Universitatea Ovidius Constanța va pregăti SRI-işti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Universitatea Ovidius Constanța va pregăti SRI-işti

Educație 28 Ianuarie 2022 / 21:16 1551 accesări

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), va școlariza, în anul universitar 2022-2023, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), patru locuri la studii de licență, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan.

Potrivit sursei citate, vor fi disponibile, în regim de învățământ la zi, cu frecvență, fără taxă, două locuri în cadrul specializării Informatică, și alte două la specializarea Matematică-Informatică.

„Candidații interesați se vor înscrie, într-o primă etapă, în procesul de selecție pe parcursul lunii februarie 2022, prin transmiterea unui CV la adresahr.tehnic@sri.ro, cu titlul «Licență UOC-SRI Nume și prenume» şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI. Candidații vor susține apoi probele eliminatorii de selecție organizate de către SRI, iar cei admiși vor avea posibilitatea de înscriere în cadrul Concursului de Admitere organizat de UOC, pe locurile disponibile la Facultatea de Matematică și Informatică.

Pentru a putea participa la concursul de admitere care se va desfășura pe bază de dosar, candidații se vor înscrie online pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/, în cursul lunii iulie, conform calendarului aprobat al universității, ce va fi disponibil la link-ul: https://fmi.univ-ovidius.ro/admitere/studii-licenta/.” a precizat lect. univ. dr. Gabriela Badea.

Pe durata studiilor universitare de licenţă, candidaţii declaraţi „Admişi” pe locurile alocate SRI vor fi înmatriculaţi la Universitatea Ovidius din Constanţa şi luaţi în evidenţă de Academia Naţională de Informații „Mihai Viteazul” cu statut de student militar.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2349 secunde